Tot ce a fost
https://www.ziarulmetropolis.ro/tot-ce-a-fost/

În marginea cărţii „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

Un articol de Andrei Crăciun|25 noiembrie 2019

Romanul „Tot ce este” a primit atâtea elogii, încât m-am trezit înspăimântat în fața lui. Oriunde deschideai internetul găseai lucruri bune despre această carte. Am devenit brusc sceptic.

Nici Richard Ford nu mai prididea cu epitetele mari: romanul era grozav, autorul ei era, cu fiecare propoziție, Maestrul.

Cum am o veche reticență să vizitez pomii lăudați, probabil că aș fi ocolit-o. N-am ocolit-o, însă, și bine am făcut.

Probabil că, iată, va trebui să învăț să trăiesc și în această lume în care marketingul de carte e la fel de important cum e cartea însăși.

Nu-l citisem pe Salter înainte, cum n-am citit mulți alți mari autori americani din a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI, unii scandalos de celebri și chiar buni.

Nu mă justific, constat: nu acesta e genul meu de literatură, întâmplări din viața unor indivizi umani bogați din New York City, care își cumpără case de o sută de mii de dolari cum îmi cumpăr eu pungi cu covrigei de Buzău, dramele lor, singurătatea lor, iubirile lor – lucrurile astea nu reușesc de obicei să îmi spună chiar nimic, oricât de bine construite ar fi dialogurile și oricât de întortochiată ar fi intriga.

Pur și simplu, nu e locul meu în aceste povești, pe care le găsesc superficiale, chiar și când sunt scrise sclipitor. Le sunt străin, îmi sunt străine, nu e nicio tragedie.

Cartea Tot ce este nu diferă în mod fundamental de la acest tipar. Ea ne spune povestea lui Philip Bowman, un om care lucrează în industria cărților, înspre amurgul ei. Bowman merge la război, se întoarce de la război, e crescut de o mamă singură, devine editor de cărți, deși ar fi vrut să fie jurnalist, se căsătorește, divorțează, trăiește ani de triumfuri erotice și tot așa. Dar mereu pare să fie ceva care îi scapă printre degete – viața însăși.

Și aici ajung unde am vrut să vă aduc: domnul Salter a scris o carte despre trecerea timpului, despre ce rămâne și ce se pierde în trecerea timpului. E cea mai întâlnită poveste din istoria literaturii – viața unui om în trecerea timpului.

Pare și cea mai simplă, însă ce reușește Salter nu e simplu deloc: rescrie Ecleziastul, fără să devină exagerat sau, mai rău, trist.
Domnul Salter ne arată că tot ce este (toate câte sunt sub soare, la fel cum toate câte au fost și vor mai fi sub soare) ajunge deșertăciune, vânare de vânt, chiar și atunci când inima se bucură și omul e om și își lasă inima să se bucure în zilele sale bune pe pământ.

Domnul Salter își scrie foarte bine romanul, dar nu ca literatură (fie ea și excelentă) aș descrie exercițiul său.

„Tot ce este” are frumusețea unei demonstrații matematice – demonstrația că omul nu poate ieși niciodată dintre granițele Ecleziastului, chiar dacă pe pământ poate să ajungă, când și când, până la Ezra Pound sau Maria Theresa Walter, muza de acum o sută de ani a lui Pablo Picasso.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.