În marginea cărţii „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.
Un articol de Andrei Crăciun|25 noiembrie 2019
Romanul „Tot ce este” a primit atâtea elogii, încât m-am trezit înspăimântat în fața lui. Oriunde deschideai internetul găseai lucruri bune despre această carte. Am devenit brusc sceptic.
Nici Richard Ford nu mai prididea cu epitetele mari: romanul era grozav, autorul ei era, cu fiecare propoziție, Maestrul.
Cum am o veche reticență să vizitez pomii lăudați, probabil că aș fi ocolit-o. N-am ocolit-o, însă, și bine am făcut.
Probabil că, iată, va trebui să învăț să trăiesc și în această lume în care marketingul de carte e la fel de important cum e cartea însăși.
Nu-l citisem pe Salter înainte, cum n-am citit mulți alți mari autori americani din a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI, unii scandalos de celebri și chiar buni.
Nu mă justific, constat: nu acesta e genul meu de literatură, întâmplări din viața unor indivizi umani bogați din New York City, care își cumpără case de o sută de mii de dolari cum îmi cumpăr eu pungi cu covrigei de Buzău, dramele lor, singurătatea lor, iubirile lor – lucrurile astea nu reușesc de obicei să îmi spună chiar nimic, oricât de bine construite ar fi dialogurile și oricât de întortochiată ar fi intriga.
Pur și simplu, nu e locul meu în aceste povești, pe care le găsesc superficiale, chiar și când sunt scrise sclipitor. Le sunt străin, îmi sunt străine, nu e nicio tragedie.
Cartea Tot ce este nu diferă în mod fundamental de la acest tipar. Ea ne spune povestea lui Philip Bowman, un om care lucrează în industria cărților, înspre amurgul ei. Bowman merge la război, se întoarce de la război, e crescut de o mamă singură, devine editor de cărți, deși ar fi vrut să fie jurnalist, se căsătorește, divorțează, trăiește ani de triumfuri erotice și tot așa. Dar mereu pare să fie ceva care îi scapă printre degete – viața însăși.
Și aici ajung unde am vrut să vă aduc: domnul Salter a scris o carte despre trecerea timpului, despre ce rămâne și ce se pierde în trecerea timpului. E cea mai întâlnită poveste din istoria literaturii – viața unui om în trecerea timpului.
Pare și cea mai simplă, însă ce reușește Salter nu e simplu deloc: rescrie Ecleziastul, fără să devină exagerat sau, mai rău, trist.
Domnul Salter ne arată că tot ce este (toate câte sunt sub soare, la fel cum toate câte au fost și vor mai fi sub soare) ajunge deșertăciune, vânare de vânt, chiar și atunci când inima se bucură și omul e om și își lasă inima să se bucure în zilele sale bune pe pământ.
Domnul Salter își scrie foarte bine romanul, dar nu ca literatură (fie ea și excelentă) aș descrie exercițiul său.
„Tot ce este” are frumusețea unei demonstrații matematice – demonstrația că omul nu poate ieși niciodată dintre granițele Ecleziastului, chiar dacă pe pământ poate să ajungă, când și când, până la Ezra Pound sau Maria Theresa Walter, muza de acum o sută de ani a lui Pablo Picasso.
