Tot ce ai fi vrut să înveţi de la bunici, deprinzi la Săpânţa în cadrul festivalului „Stan Ioan Pătraş“
https://www.ziarulmetropolis.ro/tot-ce-ai-fi-vrut-sa-inveti-de-la-bunici-deprinzi-la-sapanta-in-cadrul-festivalului-stan-ioan-patras/

În perioada 15-17 august 2013, Săpânţa invită turiştii de peste tot la Festivalul de cântece şi dansuri tradiţionale „Stan Ioan Pătraş”.

Un articol de Andrada Văsii|13 august 2013

În perioada 15-17 august 2013, Săpânța invită turiștii de peste tot la Festivalul de cântece și dansuri tradiționale „Stan Ioan Pătraș“.

Cultura tradițională românească, încă vie, este o valoare ce merită păstrată, promovată și crescută. Culturile tuturor popoarelor au rădăcini comune. Ştiind de unde venim și ce moștenire purtăm în sânge și spirit, vom vedea mai limpede drumul spre viitor. Acestea sunt premisele de la care a pornit Asociația Interculturală de Tradiții, inițiind un festival la Săpânța.

În acest an, comunitatea locală prin Primăria din Săpânța, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism, cu sprijinul mai multor ambasade și foruri internaționale, continuă, denumind festivalul, cu mândrie, după unul dintre eroii locali – Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel.

De Sfânta Maria, țăranii din Săpânța și împrejurimi sărbătoresc invitând turiștii în comunitatea lor. Vor fi ateliere ținute de meșteșugari, bucate locale, teatru comunitar, cântece tradiționale, dar și un concert în premieră oferit de un grup de muzicieni străini, inspirați de Maramureș.

Vrem să le arătăm turiștilor cum ne bucurăm în vreme de sărbătoare, de Sfânta Maria, dar și cum trăim, păstrându-ne tradițiile. Dacă ne vizitați, puteți vedea cum țesem și spălăm lâna la vâltori, care ne sunt bucatele, ce forme capătă lemnul în mâinile noastre, cum facem brânza la stână.

Irina Pop,
Directorul Căminului Cultural din Săpânța

Festivalul va avea loc pe o pajiște din sat, iar muzicienii vor interpreta doar muzică live. Dacă prima zi va fi dedicată muzicii tradiționale maramureșene, vineri, 16 august, vor urca pe scena din Săpânța șapte muzicieni din șapte țări, care vor crea un concert, inspirați de Maramureș – Roots Revival Romania.

Festival și muzică iraniană

Anul acesta, AIT (Asociația Interculturală de Tradiții) aduce la Săpânța conceptul Roots Revival Romania, cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor reprezentate de muzicienii participanți. Un proiect coordonat de Mehdi Aminian, un muzician iranian, cunoscut de publicul din România datorită concertelor și colaborărilor pe care le derulează de mai bine de un an în țara noastră.

Cei mai mulți meșteri prezenți la festival sunt din Săpânța. Femeile din sat țes pânză, cos cămăși, fac cergi și țoluri. Lemnul este cioplit cu migală și pricepere, iar copiii deprind devreme acest meșteșug. La festival se învață și cum se cos costumele populare, cum se pictează icoane pe sticlă, cum se gătește după datina străbună. Cam tot ce ai învățat sau ai fi vrut să înveți de la bunici.

Festival Sapanta

Atelierul de olărit este găzduit de un meșter din Săcel, unul dintre ultimii artizani din Maramureș care folosește o tehnică de pe vremea dacilor.

Programul Festivalului de cântece și dansuri tradiționale „Stan Ioan Pătraș”

Joi, 15 august 2013 – Aniversarea de 15 ani a Ansamblului „Săpânțana“

16.00-20.00 – Ateliere de meșteșuguri, muzică și dans

16.00-21.00 – Spectacol de muzică tradițională maramureșeană

21.00-după miezul nopții – Horă pe pajiște

Muzicieni din toate zonele Maramureșului sunt invitați să participe la concertul aniversar al Ansamblului „Săpânțana” care împlinește 15 ani de la înființare.

Ansamblul este format din copii și tineri de la 8 la 25 de ani. De la înființare, peste 300 de copii și tineri au făcut parte din ansamblul creat la inițiativa familiei Pop Ion Todiuț, pentru păstrarea obiceiurilor și tradițiilor comunei Săpânța. Ansamblul are în programul doar jocuri și cântece tradiționale autentice, pe care le cântă și le joacă numai și numai live.

Vineri, 16 august 2013

16.00-20.00 – Ateliere de meșteșuguri, muzică și dans

19.00-19.45 – Teatrul Nescris din Șanț – prima formă de teatru comunitar din România

20.30-22.00 – Concert intercultural Roots Revival Romania – pe scenă

22.00-după miezul nopții – Improvizații muzicale pe pajiște

Trupa de Teatru Nescris din Șanț, județul Bistrița Năsăud

Trupa de Teatru Nescris din Șanț este prima formă de teatru comunitar din România. Are o activitate de peste 100 de ani și a fost documentată pentru prima dată în 1935, de către Dimitrie Gusti. Spectacolele trupei surprind realități ale comunei și scot la lumină probleme reale, urgente, pe care comunitatea le are de înfruntat. Ele vorbesc deschis despre moravurile satului, despre corupție și capitalism sălbatic, despre probleme sociale și politice actuale.

Festival Sapanta sculptura

Roots Revival Romania

7 muzicieni din 7 țări petrec 7 zile în Maramureș, la un atelier de creație care le permite dialogul cu muzica tradițională din zonă și explorarea unor legături culturale între popoare. La finalul atelierului de creație, muzicienii (din Turcia, Moldova, Armenia, Iran, Irlanda, România, Liban) vor interpreta pe aceeași scenă muzică inspirată de șederea lor în Maramureș.

Sâmbătă, 17 august 2013

12.00-14.00 – Seminar „Promovarea turistică – părerea sătenilor”

Sunt prezentate opinii despre modalități de promovare a turismului rural.  Evenimentul este deschis publicului. Sunt invitate să participe Grupurile de Acțiune Locală din România.

Foto credit: Alisa Tarciniu

03
/06
/20

Muzeul Naţional Cotroceni vine în întâmpinarea publicului pasionat de artă şi istorie, reluând din data de 2 iunie 2020 şi activitatea expoziţională. Un proiect cultural valoros, expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, este inclus de astăzi în circuitul de vizitare al muzeului.

29
/05
/20

Cu ocazia Centenarului Paul Celan, Primăria Muncipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Republicii Austria prin Forumul Cultural Austriac București și Facultatea de Litere din București, Secția Germanistică, au realizat expoziția CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern.

21
/05
/20

Eros Di Prima, arhitect și fondatorul Asociației Culturale Creative Spaces din Italia, ne vorbește despre importanța adaptării artei la schimbările actuale.

20
/05
/20

Istoria capitalei Germaniei de astăzi se leagă direct de dezvoltarea rapidă a Prusiei în secolul al XVIII-lea. Orice Mare Putere europeană avea nevoie de a se afirma simbolic în raport cu celelalte monarhii de pe continent, fiecare investind în măreția orașului său capitală.

04
/05
/20

Un eveniment cultural online lansat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, este postat în premieră pe 4 mai, la aceasta adresa https://www.youtube.com/watch?v=mdEgBgfVS1w&feature=youtu.be în ziua în care se împlinesc 65 de ani de la de la dispariţia simbolului culturii muzicale româneşti, George Enescu – compozitor, violonist, pianist, dirijor şi ilustru profesor.

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.

Page 1 of 5412345...102030...Last »