“Totul nu va fi bine”. Căutări ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/totul-nu-va-fi-bine-cautari-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Lansat la început de august la TIFF şi programat ulterior în diverse proiecţii în aer liber prin ţară, “Totul nu va fi bine” (2020), de Adrian Pîrvu şi Helena Maksyom, este un documentar intimist care cucereşte prin sinceritatea demersului celor doi protagonişti-regizori, tineri din generaţia Cernobîl.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 august 2020

Tânăr regizor pe jumătate nevăzător, născut în anul dezastrului de la Cernobîl, Adrian Pîrvu încearcă să se împace cu sine şi să îşi înţeleagă destinul. Chiar în zilele tragediei, mama sa, însărcinată în şase luni cu el, se afla într-o vizită în Ucraina sovietică, iar convingerea ei este că glaucomul şi problemele de vedere ale fiului, depistate de la naştere, au drept cauză tocmai efectele accidentului nuclear.

În căutarea sa, Adrian Pîrvu se foloseşte de mijloacele cinematografice, care i-au devenit de mai mulţi ani pasiune şi meserie, şi o face cu talent, cu inspiraţie şi cu înţelegerea profundă a puterii pe care o poate avea filmul, inclusiv la nivel terapeutic.

Alege să facă un documentar foarte personal, dar care e în acelaşi timp deschis şi spre ceilalţi. Regizorul se duce în Ucraina pentru a găsi alte persoane afectate de dezastru. O întâlneşte pe Helena Maksyom, care îi devine iubită şi co-autoare la “Totul nu va fi bine”.

Fără a abandona demersul de a aduce în faţa aparatului alţi oameni de care se simt apropiaţi prin răni comune, şi o fac mergând în Ucraina şi Belarus, Adrian Pîrvu şi Helena Maksyom transformă totuşi filmul în principal în povestea lor de dragoste – doi oameni se cunosc, se înţeleg şi se sprijină reciproc, sperând că şi-ar putea face un drum împreună. Şi sunt cu camera de filmat mereu în mână.

Este o propunere tulburătoare şi teribil de curajoasă prin fragilitatea ei. Însă nici Adrian Pîrvu, şi nici Helena Maksyom (fata are o problemă la coloană, care îi provoacă dureri constante) nu-şi transformă suferinţa în mijloc de manipulare emoţională, în prilej de a cerşi mila. Dar nici nu şi-o ascund – par să şi-o fi asumat, într-o luptă cu sine care nu e niciodată definitiv câştigată şi care devine, cu subtilitate, una din temele filmului.

Energia, seninătatea, inteligenţa, umorul, voinţa, dar şi slăbiciunile şi căderile lor devin astfel motorul acestui documentar mic şi intimist. Un film care nu îşi propune să schimbe lumea, dar care are o forţă neaşteptată de a iradia deopotrivă emoţie şi idei generoase despre cinema.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

Pagina 3 din 27612345...102030...Ultima »