„Trădarea lui Einstein” de Éric-Emmanuel Schmitt, în premieră la Teatrul Evreiesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/tradarea-lui-einstein-de-eric-emmanuel-schmitt-in-premiera-la-teatrul-evreiesc/

Pe 19 şi 20 februarie, de la orele 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat prezintă în premieră spectacolul „Trădarea lui Einstein” de Éric-Emmanuel Schmitt.

Un articol de Liliana Matei|19 februarie 2021

Teatrul Evreiesc de Stat își redeschide porțile invitând publicul vineri, 19 februarie, și sâmbătă, 20 februarie, de la orele 19.00, la premiera spectacolului TRĂDAREA LUI EINSTEIN de Éric-Emmanuel Schmitt, în traducerea și regia lui Tudor Țepeneag. Scenografia poartă semnătura lui MC Ranin, iar proiecția video este realizată de Liviu Alecu.

Distribuția:

Einstein: Andrei Finți / Mircea Dragoman

Vagabondul: Veaceslav Grosu / Neculai Predica

O’Neill: Mihai Nițu / George Remeș / Andrei Miercure

Violonista: Rodica Doija

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, pe malul unui lac din New Jersey, doi excentrici se întâlnesc și se simpatizează. Între ei se naște o prietenie. Albert Einstein, savantul german de origine evreiască, a emigrat în America și predă la Princeton. Vagabondul este un tată care și-a pierdut fiul în război. Acestui confident al hazardului, Einstein îi expune dilema sa. Se poate să te ocupi de știință, fără să faci politică? Să încetezi să mai fii german, pentru tine și pentru ceilalți? Să nu te simți evreu, chiar dacă ești ateu, atunci când Hitler îi măcelărește pe evrei? Să-ți dorești pacea și, în același timp, să devii responsabil pentru „Proiectul Manhattan” și apoi pentru Hiroshima? Să fii cel mai mare admirator și explorator al lumii și, totuși, cel mai mare distrugător al acesteia? În „Trădarea lui Einstein”, Éric-Emmanuel Schmitt prezintă conflictul moral al unui om de geniu, inventator – împotriva voințe sale – a mașinăriei de distrugere a lumii. Dramaturgul aduce în prim-plan întreaga istorie științifică și politică a teribilului secol XX, abordând teme de actualitate și interes ale timpului nostru: pacifismul, militarismul, ONU, identitatea națională și trădarea.

„Einstein crede ca trebuie sa renunțăm la naționalism, acel naționalism care propagă dragostea pentru ai tăi, pâna devine ură pentru ceilalți… Einstein ne învață că, atunci când credem că nu toți oamenii sunt la fel, suntem deja în pericol… Pentru el, războiul este o «farsă», și trebuie, întâi și întâi, să dezarmăm sufletul și conștiința oamenilor.” (Tudor Țepeneag)

Biletele pentru cele două reprezentații sunt disponibile în rețeaua mySTAGE.

01
/08
/14

Prezentat în cadrul secțiunii competitive “Un certain regard” la Cannes 2014, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Asia Argento, “Incompresa”/ “Misunderstood”, va fi proiectat în premieră la Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, la București.

01
/08
/14

Moartea celebrului cascador Szobi Cseh i-a îndurerat pe actorii şi regizorii români care au aflat vestea în această dimineaţă. “A fost un artist adevărat, un camarad desăvârşit. Calcula totul exact. A făcut din profesia asta o adevărată artă", a spus Ion Besoiu, despre fostul său coleg.

01
/08
/14

Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Primăria Municipiului Bucureşti, organizează în perioada 1-3 august 2014 cea de-a doua ediție a Festivalului Strada Armenească, care va avea loc în cadrul complexului armenesc (curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească).

30
/07
/14

O echipă de cercetători de la Universitatea “Babeş-Bolyai” şi de la Universitatea din Islanda a lansat, marţi, la Cluj-Napoca, un proiect unic în România, în cadrul căruia va fi reconstituită istoria orală a populaţiei rome, finanţarea, în valoare de 750.000 de euro, fiind din fonduri norvegiene.

30
/07
/14

Actriţa Maria Dinulescu a declarat, marţi, la un eveniment organizat la Institutul Cultural Român, că nu şi-a dorit succes şi nu-l doreşte în continuare şi a afirmat că, dacă primeşte o audiţie şi trebuie să lucreze la ea, este ,,cea mai fericită", precizând că trăieşte ,,visul ei american".

30
/07
/14

Cine este agramat? Un om care face erori elementare de limbă. Este des întâlnită greșeala prin care în locul lui „agramat” este folosit termenul „anagramat”, adică participiul trecut al verbului „a anagrama”. Ce înseamnă „a anagrama”? A modifica ordinea literelor unui cuvânt pentru a obține un alt cuvânt.