Traducătoarea Antoaneta Ralian a murit la vârsta de 91 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/traducatoarea-antoaneta-ralian-a-murit-la-varsta-de-91-de-ani/

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză, a murit la vârsta de 91 de ani, în noaptea de joi spre vineri, au precizat reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România. Grav bolnavă, Antoaneta Ralian fusese internată în spital în ultima perioadă.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2015

Antoaneta Ralian, născută pe 24 mai 1924, absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a fost unul dintre cei mai productivi şi apreciaţi traducători din engleză din România.Antoaneta Ralian

A fost redactor de carte la editura Univers. A semnat peste 120 de traduceri (preponderent romane, dar şi piese de teatru) din autori prestigioşi: D.H. Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger, Lawrence Durrell, Salman Rushdie, Tennessee Williams, Raymond Federman, Russell Banks, Saul Bellow, Iris Murdoch etc.

A contribuit la volume colective în care a descris trăiri, experienţe şi întâlniri marcante („Cartea cu bunici”, „Prima mea călătorie în străinătate”, „Prima mea ţigară” etc.).

A primit premii şi diplome de excelenţă din partea Uniunii Scriitorilor din România, a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, a revistei Observator cultural şi a Departamentului de Stat al SUA.

La Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus din 2010 s-a înfiinţat Premiul special pentru traduceri care îi poartă numele.

Antoaneta Ralian va fi înmormântată duminică, la Cimitirul Evreiesc din Bucureşti.

Foto: Antoaneta Ralian – Humanitas

06
/10
/18

Nadia Murad, autoarea volumului „Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic” (Polirom, 2018) – scris în colaborare cu jurnalista Jenna Krajeski, cuvânt-înainte de Amal Clooney – , este unul dintre cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru Pace 2018. Cel de-al doilea laureat este medicul congolez Denis Mukwege.

05
/10
/18

Zilele trecut, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, s-a discutat despre "Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini", volum recent apărut la Editura Humanitas, o selecție realizată de Georgeta-Anca Ionescu din ediția tradusă din grecește de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române.

03
/10
/18

Mircea Cărtărescu, într-un inedit "tablou" surprins de soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, în Palma de Mallorca, unde autorul romanului "Solenoid" a primit, zilele trecute, Premiul Formentor de las Letras 2018

02
/10
/18

Cartea „Către un zeu necunoscut” (traducere din limba engleză și note de Ioana Oprica) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

29
/09
/18

Campioana olimpică şi mondială la scrimă Ana-Maria Brânză lansează cartea pentru copii „En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră” la editura Curtea Veche, „o poveste de suflet despre pasiune, ambiţie, sport şi vise îndrăzneţe care devin realitate”, arată un comunicat remis

26
/09
/18

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul și ești bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citești ce-a mai rămas din presa scrisă și se întâmplă același lucru. Iar pe rețelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îți propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

25
/09
/18

TURISM CULTURAL Am participat la începutul lunii septembrie la al treilea congres internațional dedicat lecturii, desfășurat la Astana, în Kazahstan, prilej de rodnice întâlniri cu stepa Asiei Centrale. Iată ce am aflat – așadar, o dare de seamă.

25
/09
/18

Organizatorii Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT au anunțat numele unui alt invitat de marcă, ce va fi prezent la Iași în perioada 3-7 octombrie 2018. Este vorba despre Veronica Roth, numărul 1 în topul „New York Times” al celor mai bine vânduți autori, pentru seria „Divergent” („Divergent”, „Insurgent”, „Experiment”).

24
/09
/18

Cartea „Djamilia” (traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu) a fost publicată în anul 2017 la Editura Allfa, parte a grupului editorial All, în colecția Strada Ficțiunii.