Traducători de limba română din șase țări, workshop de traducere la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/traducatori-de-limba-romana-din-sase-tari-workshop-de-traducere-la-bucuresti/

Săptămâna viitoare, în perioada 18-21 septembrie, mansarda Muzeului Naţional al Literaturii Române va fi gazda unui important workshop de traducere literară.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2019

Traducători de limba română din șase țări sosesc la București pentru a expune și analiza împreună particularitățile de traducere ale romanului Provizorat al scriitoarei Gabriela Adameșteanu, chiar alături de autoare.

Scopul acestui workshop este acela de a stimula apariția unei noi generații de traducători literari, specializați în literatura română, prin proiecte profesioniste dedicate lor.

Lista participanților la această primă ediție îi reunește pe Rumjiana Stanceva și Hristo Boev din Bulgaria, Đura Miočinović din Serbia, Manuela Klenke și Peter Groth din Germania, Oana Ursulesku din Austria și pe Ermis Lafazanovski din Republica Macedonia, moderatoare fiind cunoscuta traducătoare din literatura română în limba germană Eva-Ruth Wemme. La începutul acestei veri, traducătorii selectați să ia parte la workshop au primit și lucrat un prim draft de traducere, iar zilele acestea, la București, vor avea ocazia să definitiveze traducerea, sub directa îndrumare a autoarei.

„În martie anul acesta, traducerea în limba germană a Dimineții pierdute (Verlorener Morgen), realizată de Eva-Ruth Wemme, a primit la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig prestigiosul Premiu pentru Traducere. Traduki, generoasa fundație care subvenționase traducerea, organizează săptămâna viitoare, împreună cu Eva Wemme, și cu un grup de traducători, un atelier de lucru care să dea (poate) cărților mele, oportunități să ajung la țări din apropierea nostră. Șansă pe care le-o doresc și altor colegi ai mei: literatura română nu este cunoscută, încă, la valoarea ei, nici în centrul, nici în alte zone ale Uniunii Europene”, a declarat scriitoarea Gabriela Adameșteanu.

„Cred că, în timpurile noastre, să traducem literatură devine chiar un gest politic. Cu cât mai bine e să ne știm colegii, ca să acționăm împreună, e vorba de a induce în societate un simț și un respect pentru varietatea vocilor umane”, a adăugat traducătoarea Eva-Ruth Wemme.

Ideea acestui workshop, organizat de Rețeaua Traduki, Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER), Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) și Headsome Communication, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, s-a născut în urma succesului avut de prezența României în calitate de țară invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig, ediția 2018. Prezența pe piața germană a peste 50 de titluri traduse din literatura română – clasică, modernă și contemporană – a fost un succes care a depășit așteptările organizatorilor, ale instituțiilor românești și ale celor germane, partenere în proiectul din 2018. Traducerile din autori români continuă și anul acesta și, după reacția editurilor germane, cu siguranță literatura română va rămâne în atenția acestora.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.

22
/04
/21

Asociația Culturală Control N a lansat programul educațional Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris pentru liceeni. Atelierele se desfășoară în perioada 12-30 aprilie 2021, în trei licee bucureștene: Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev” și Liceul Teoretic Atlas.

22
/04
/21

Vineri, 23 aprilie, la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită la a doua ediție a întâlnirilor „Merită să discutăm despre”. Vom avea de această dată un dialog cu oameni care au o experiență lungă în a crea ocazii în care copiii și adolescenții să se poată exprima, să aibă acces la cărți și lectură, la explicații în plus și ajutor la lecții.

21
/04
/21

Pe 25 aprilie 2021, de la ora 19.30, Radio România Cultural se alătură miilor de femei din toată lumea care vor citi prologul cărții „Rugăciune pentru Cernobîl”, a scriitoarei Svetlana Aleksievici, laureată cu Premiul Nobel în anul 2015.

20
/04
/21

Scriitorul israelian David Grossman este laureat al Berman Literature Prize pentru romanul Iti hayim meshek harbe (2019, traducere în limba suedeză de Natalie Lantz: Med mig leker livet, 2020), publicat și în limba română, în anul 2020, în colecția „Biblioteca Polirom”, cu titlul De mine viața și-a tot rîs, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu.

20
/04
/21

Joi, 22 aprilie, la ora 19.30, profesorul de psihologie și neuroștiințe la Princeton Michael S.A. Graziano va fi invitat la un dialog #live #online, în limba engleză, cu Alexandru Babeș, conducătorul grupului de neurofiziologie senzorială în cadrul Departamentului de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti, și Dragoș Iliescu, antreprenor și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică.

19
/04
/21

Cărțile asupra cărora ne oprim de această dată – „Dosarele mamei mele”, „Patrula djinnilor” și „Așa începe răul” – își poartă cititorul din Budapesta lui Kádár, în Madridul lui Franco și de acolo în tumultuoasa lume a mahalalelor de la periferia unei metropole indiene.

19
/04
/21

Marți, 20 aprilie, ora 19.30 vă invităm la o întâlnire Humanitas live online cu istoricul britanic Mark Galeotti, expert în istoria modernă, politica și securitatea Rusiei, și jurnalistul Marian Voicu despre volumele Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul și O scurtă istorie a Rusiei. De la cneazul Rurik la Vladimir Putin apărute în colecția Istorie a Editurii Humanitas.