Trainspotting – romanul preferat al scoţienilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/trainspotting-romanul-preferat-al-scotienilor/

Romanul Trainspotting, de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor, din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie – 1 decembrie.

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2013

Romanul „Trainspotting“, de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor, din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie – 1 decembrie.

Romanul „Trainspotting” (Polirom, 2006), care urmăreşte peripeţiile unui grup de tineri dependenţi de heroină din Edinburgh, a apărut în 1993 şi a cunoscut un succes instantaneu în toată lumea. Peste trei ani, romanul a fost ecranizat, în regia lui Danny Boyle, cel care a regizat şi „Vagabondul milionar”, cu Ewan McGregor şi Robert Carlyle în rolurile principale.

„Nu ştiu dacă «Trainspotting» este cea mai bună carte scoţiană – dar sunt absolut convins că este cea mai bună carte pe care am scris-o. Sunt însă evident flatat doar să mă aflu pe această listă cu romane extraordinare, alături de nişte scriitori nemaipomeniţi, mai ales dacă mă gândesc la unele cărţi strălucite şi la preferatele mele, care nu au apărut niciodată pe această listă”, a declarat Irvine Welsh.

Trainspotting

Irvine Welsh, autorul romanului Trainspotting 

În topul celor mai îndrăgite cărţi din Scoţia mai apar „Lanark: o viaţă în patru cărţi”, de Alasdair Gray (locul al doilea, apărută la Polirom în 2008), „Black & Blue”, de Ian Rankin (locul al treilea), „The Bridge”, de Iain Banks (locul al patrulea) şi „One Fine Day in The Middle of the Night”, de Christopher Brookmyre (locul al cincilea).

Irvine Welsh s-a născut în 1958, în Leith, o suburbie a oraşului Edinburgh. A renunţat la şcoală la vârsta de 16 ani, a participat la mişcarea punk din anii ’70, a schimbat mai multe slujbe şi a cântat în câteva trupe rock. În 1993, odată cu publicarea romanului „Trainspotting”, se impune ca unul dintre cei mai de succes autori scoţieni, notează Mediafax.

Până la realizarea filmului cu acelaşi nume, cartea fusese reeditată deja de 14 ori. I-au urmat „Acid House”, „Jeg”, „Porno”, „Dacă ţi-a plăcut şcoala, munca o să-ţi placă şi mai mult” şi „Varză reîncălzită”. Deşi refuză să se afilieze oricărei forme instituţionalizate de avangardă, Welsh experimentează necontenit cu formele şi cu stilurile literare, construind o viziune suprarealistă a cărei sursă este însă realitatea imediată, nu tradiţia literară.

Foto credit: Cinemagia (filmul Trainspotting) Wikipedia, Trainspotting

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.