„Trece și prin perete”. Realism metafizic
https://www.ziarulmetropolis.ro/trece-si-prin-perete-realism-metafizic/

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub în cadrul omnibusului „Scurt/4: Istorii de inimă neagră” (2014), scurtmetrajul „Trece şi prin perete” este o capodoperă în care Radu Jude, inspirându-se narativ dintr-o povestire, „În magazie”, a lui Cehov, comprimă o serie de idei extrem de ofertante.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 ianuarie 2017

La un prim nivel, „Trece și prin perete” poate fi privit ca o mostră pură de cinema realist: scurtmetrajul este realizat dintr-un singur plan secvență în care camera de filmat urmărește permanent o fetiță (excelenta Sofia Nicolaescu, descoperită de Radu Jude odată cu „Toată lumea din familia noastră”, 2012) care este lăsată pentru o seară în locuința veche a bunicului.

Sofia este centrul atenției pe întreg parcursul celor 17 minute, chiar și atunci când iese din cadru: aparatul de filmat, aparent poziționat într-un punct fix din care face scurte mișcări laterale, o urmărește de aproape atunci când ea se află în camera unde bunicul joacă table cu doi vecini, dar păstrează distanța atunci când fetița intră în dormitorul unde se pregătește de culcare.

Nu îi invadează intimitatea, se ține la depărtare, chiar dacă asta înseamnă uneori că ușile restrâng cadrul sau în cadru nu se mai vede niciun personaj (o decizie estetică parțial justificată și din dorința ca discuția dintre bărbați – bunicul, un alt pensionar și un orb cu un limbaj ireverențios -, care rămân aproape în totalitate în afara cadrului, să fie auzită).

Aparatul de filmat ia astfel poziția unui martor tăcut și nu anticipează mișcările fetei, ci doar o urmărește cu discreție pentru a-i surprinde micile reacții la ceea ce se întâmplă în jur. Sofia devine reperul prin care spectatorul însuși este invitat să se poziționeze față de poveste.

tpp-play

Click pe imagine pentru a vedea filmul „Trece și prin perete”!

Astfel, la un alt nivel, „Trece și prin perete” este un film cu încărcătură sugerat metafizică, în sensul depășirii cadrului estetic care încearcă să circumscrie un fragment de presupusă realitate. Însă suntem într-un film de Radu Jude, astfel că, deși tema subînțeleasă este întâlnirea unei fetițe cu ideea de moarte, nu există în niciun moment riscul alunecării într-un ton grav, pompos, forțat-apăsător.

Dezlipită pentru o seară de părinții ei și lăsată în grija unui bunic parțial grijuliu, parțial preocupat de partida de table cu prietenii săi, fetița ia contact cu o lume pe care spectatorul este invitat să o perceapă ca fiind misterioasă, stranie, din care nu lipsesc ridicolul și absurdul (asta probabil și pentru că este trecută prin filtrul micii protagoniste).

Momentul pregătirii fetiței de somn coincide cu plânsetele violente care se aud din apartamentul de lângă: din discuția bunicului (Ion Arcudeanu) cu vecinul și prietenul său pensionar (Marcel Horobeț) aflăm că este vorba de un mort – un bărbat care s-a sinucis.

Atmosfera devine și mai ciudată odată cu apariția unui alt bărbat, mai tânăr: un orb (Gabriel Spahiu) cu un limbaj colorat care, colac peste pupăză, povestește un alt caz de sinucidere – o fată care nu își găsea liniștea nici după moarte – și vorbește în aforisme.

Acumularea de elemente comic-bizare (vecinul bătrân face o remarcă obraznică despre fetiță, orbul înjură fără reținere, se aude sunetul ceasului cu cuc, de la vecini răzbat noi plânsete) o neliniștește și o înfricoșează pe Sofia. Însă starea ei de tulburare este mai mult sugerată, redată într-un mod reținut și lăsată pe seama intuiției spectatorului: moartea pare un lucru firesc sau chiar un motiv de glume macabre pentru adulți, dar pentru Sofia pare o cale de cunoaștere, de descoperire a lumii.

„Trece și prin perete” este un triumf al cinemaului bazat pe sugestii, pe sensuri ascunse, pe detalii, iar toate au forța să inducă spectatorului o stare de melancolie senină, ca după o apropiere de ceva deopotrivă misterios și profund.

Alături de „O lume nouă” (regia Luiza Pârvu), „Kowalski” (regia Andrei Crețulescu) și „Să mori de dragoste rănită” (regia Iulia Rugină), scurtmetrajul „Trece și prin perete” face parte din omnibusul „Scurt/4: Istorii de inimă neagră”, prezentat în cinematografele din România în 2014 și disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.

o-lume-noua-play

Click pe imagine pentru a vedea filmul „O lume nouă”

kowalsky-play

Click pe imagine pentru a vedea filmul „Kowalski”!

smdr-play

Click pe imagine pentru a vedea filmul „Să mori din dragoste rănită”!

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.