Trecut, despărțire, descoperire
https://www.ziarulmetropolis.ro/trecut-despartire-descoperire/

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

Un articol de Dana Ionescu|13 noiembrie 2020

Biblioteca Polirom își adaugă în portofoliu un roman accesibil tuturor categoriilor de cititori. Tradus în limba română de Cerasela Barbone, care semnează și traducerea Teatralogiei Napolitane a Elenei Ferrante, „Adio, fantasme” se construiește în jurul unei confruntări: o femeie se confruntă cu propriul trecut.

Faceți cunoștință cu Ida, care locuiește la Roma și lucrează la un post de radio. Însoțiți-o la Messina, unde mama ei vrea să renoveze locuința familiei ca să fie gata de vânzare, așa că își roagă fiica să facă ordine și să hotărască ce se păstrează și ce se aruncă. Aceasta este situația care pune în mișcare o poveste cât se poate de simplă. Înfruntarea trecutului, topos vechi în literatură, îi trasează Nadiei Terranova un cadru generos în care să-și folosească calitățile de prozatoare, oferindu-i toată libertatea imaginabilă de a scrie într-un fel care să-l determine pe cititor, oricine și oricum ar fi el, să privească spre sine însuși și, desigur, să-și pună propriile întrebări. Cum ne influențează trecutul prezentul biografic? Există, de fapt, o despărțire netă între aceste două segmente de timp? Sunt două dintre interogațiile la care te conduc paginile tensionate, deloc comode ale romanului.

Alcătuită din trei părți – „Numele”, „Corpul”, „Vocea” – care nu se poate să nu fie străbătute de melancolie, cartea a convins mai întâi cititorii din Italia, unde a fost nominalizată la prestigiosul premiul Strega în anul 2018, a câștigat mai multe distincții și a fost considerată una dintre cele mai bune apariții editoriale autohtone din 2018. Odată cu publicarea ei în limba engleză, în traducerea semnată de Ann Golstein, care a tradus-o în engleză pe Elena Ferrante, și odată cu apariția edițiilor din alte țări, Nadia Terranova s-a impus în fața mai multor cititori prin calitățile care fac din „Adio, fantasme” un roman ce merită câteva ore din viața cititorului grăbit de azi: arta de a construi personaje și stări, știința de a crea o atmosferă și un discret orizont de așteptare, capacitatea de a apăsa butoane care activează afectele cititorului, căruia îi propune să urmărească interogativ felul în care se creează o identitate.

Așa cum fac o mulțime de romane bune de astăzi, desigur. De la o pagină la alta, identitatea Idei se configurează relațional, decisive fiind relația cu soțul și relația deficitară cu părinții. Tăcerile din „Adio, fantasme”, în mod cert romanul unei exorcizări, ascund ținuturi dureroase. Și cuvintele ascund răni nevindecate și perpetua căutare a unei normalități, așa cum o vede o femeie care încearcă să descâlcească ițele relațiilor și să înțeleagă. „Vocea mamei devenise sumbră și intimidantă. Eu și soțul meu nu aveam fotografii împreună și ea nu pretinsese niciodată că-mi înțelege căsnicia. El era sfios, eu consideram că fotografiile cu cupluri sunt vulgare: două ființe umane care traversează împreună o bucată de timp, două persoane care se trezesc că împart una cu alta câteva din zilele lor, pretind să arate lumii o fericire ce nu poate decât să îmbătrânească urât, fiind înlocuită de o nouă fericire la fel de trecătoare”, citim la un moment dat în câteva rânduri relevante și pentru stil, și în ceea ce privește firele fragile dintre personaje. Nu două, ci mai multe „ființe umane care traversează împreună o bucată de timp”.

Provocator, „Adio, fantasme” se conturează ca un roman al despărțirilor. Ida Laquidara își găsește identitatea și își face o viață printre despărțiri: despărțirea de un tată dispărut în chip enigmatic, despărțirea de Sara, prietena din adolescență, și despărțirea de mama. Chiar dacă prezentă, cea din urmă rămâne departe, închisă în propriul univers. Un fel de poem în proză al destrămării, al îndepărtării, „Adio, fantasme” trimite la ale romane ale înstrăinării importante în literatura recentă. Și, dacă ne gândim la scriitoare de prim-plan, să amintim aici de Jhumpa Lahiri și Elif Shafak, în cărțile cărora găsim destule variațiuni consistente pe tema aceasta care nu are cum să nu domine puternic literatura de azi. Și să încercă să ne închipuim apartamentul acela în care, atunci când se face spațiu și se creează o nouă ordine, se reașază de fapt cel puțin o viață.

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.