Trecutul continuu
https://www.ziarulmetropolis.ro/trecutul-continuu/

Despre spectacolul Teatrului Act, „Nu regret nimic”, scris de Székely Csaba, care ne-a mai dat şi alte texte memorabile, printre care „Apă de mină”.

Un articol de Andrei Crăciun|3 aprilie 2020

Nu regret nimic” e genul de spectacol tot mai rar căruia nu îi lipsește nimic: are text, are și regie, are și scenografie, are și o distribuție pe care nu o uiți până ieși de pe Calea Victoriei.

„Nu regret nimic”: un colonel de Securitate (Lucian Iftime) trăiește retras, ferindu-se de amintiri. Are dulapurile pline de schelete, de oriunde poate să izbucnească violența timpului trecut. El primește vizita unui fost subaltern, ajung desigur general (Dan Rădulescu). Urmează un lung prilej de descriere a ororilor lumii de dinainte.

„Nu regret nimic” nu reușește să evite maniheismul postcomunist, dar chiar și așa reușește să spună multe lucruri importante despre natura răului.

Și, deși nu v-ați aștepta, vorbim până la urmă tot despre o poveste de iubire. Nu de dragoste, povești de dragoste se găsesc astăzi pe toate drumurile.

“Nu regret nimic” este, în mod esențial, o poveste de iubire – mai profundă, mai generoasă, plină de tandrețe, inocență și încărcată de umanitate.

Și pentru ca această poveste să fie posibilă era nevoie de o copilă aflată pe granița trecerii spre maturitate. Partitura acestei adolescente este pur și simplu superbă. Ea este cheia întregului spectacol, iar Irina Antonie reușește să facă aici cel mai bun rol în care am văzut-o vreodată.

Totul e emoționant la acest personaj: bătăile pe care le încasează zilnic (de la orele 17) de la tatăl său, dragostea sa pentru câini (ochii triști ai bulldogilor francezi), boala sa congenitală de inimă.

Și – abia aici este lovitura de maestru a dramaturgului – sfârșitul nu este „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Există trecut care nu trece, există regrete care nu pot fi regretate. Iar în locul dumneavoastră, aș merge să văd toate astea cu ochii mei.

***

Unde: Teatrul Act

Ce: „Nu regret nimic” de Székely Csaba

Traducerea: Izabela Varro

Regia: Eugen Gyemant

Scenografia: Maria Nicola

Distribuţie: Irina Antonie, Lucian Iftime, Dan Rădulescu

07
/07
/14

Gaiţele, Azilul amanţilor, Filarmonica de comedie, Iele - O improvizaţie, două..., Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste sau Fata cu cărămida în gură sunt doar câteva dintre spectacolele pe care le puteţi vedea în această săptămână pe scena teatrelor bucureştene.

07
/07
/14

Setul de DVD-uri „Pintilie. Cineast” a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun DVD cu elemente speciale în cadrul celei de-a 11-a ediții a DVD Awards, premii oferite în cadrul Festivalului Il Cinema Ritrovato, un eveniment amplu organizat de Cinemateca din Bologna și dedicat filmelor clasice, capodoperelor de arhivă și peliculelor restaurate.

06
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. La aproape zece ani de la succesul său major cu „Crash”, timp în care a mai realizat alte două filme, scenaristul și regizorul canadian Paul Haggis a revenit în 2013 cu „Third Person”, ajuns acum pe marile ecrane de la noi sub titlul mai facil de „Dragoste la persoana a treia”.

05
/07
/14

A jucat în comedii, drame, operetă, dar popularitatea şi-a cucerit-o în teatrul de revistă. Când a devenit cunoscut, Constantin Tănase era atât de bogat încât şi-a permis să facă spectacole din banii proprii şi să aducă vedete internaţionale în spectacolele sale.

05
/07
/14

Printre filmele în care a jucat Matei Alexandru se numără "Weekend cu mama" (2009), "Niki Ardelean, colonel în rezervă" (2003), "Corul Pompierilor" (2000), "Muschetarii în vacanţă" (1984), "Grăbeşte-te încet" (1981), "Elixirul tinereţii" (1975) şi "Ultimul cartuş" (1973).

04
/07
/14

Corul Național de Cameră Madrigal își continuă deplasările internaționale la începutul săptămânii viitoare în Țările Baltice (Lituania și Letonia). Turneul va atinge, până la sfârșitul lunii octombrie, și țări precum China (Beijing), Austria (Viena) și Ungaria (Budapesta).

04
/07
/14

Pe 7 iulie, Cinema-Edu vă invită la un răsfăț cinefil, pe terasa de la etajul 2 al mall-ului Promenada. Bucurați-vă de răcoarea unei seri de vară și savurați băutura preferată în compania unor filme de calitate.

03
/07
/14

Casa de Producţie a Televiziunii Române pregăteşte noi spectacole teatrale de televiziune, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Coca Bloos, Horaţiu Mălăele, Crina Semciuc, Constantin Cotimanis şi Jojo (Cătălina Grama) fiind câţiva dintre artiştii care vor intra în platourile TVR în această vară.