„Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”, la Humanitas Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/trecutul-e-intotdeauna-cu-un-pas-inaintea-ta-la-humanitas-cismigiu/

„Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta” de Ciprian Măceşaru publicat de curând la Editura Cartea Românească, va fi lansat pe 2 octombrie, de la ora 17:00, la Humanitas Cişmigiu. La eveniment, invitaţi, alături de autor, vor fi Andreea Răsuceanu şi Dan C. Mihăilescu.

Un articol de Liliana Matei|2 octombrie 2016

În romanul Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, Ciprian Măceşaru a creat o Românie miniaturală. Tarele unei întregi societăţi se regăsesc concentrate în lumea fictivei comune Strâmbeni. Întîmplări dintre cele mai diverse şi mai colorate, pline de personaje viguroase animă viaţa localnicilor. E o carte cu foarte mult umor (a se citi: haz de necaz), scrisă alert şi poetic, cu uşoare alunecări în fantastic, construită după modelul unui puzzle, chiar dacă unele episoade nu comunică cu celelalte decît prin apartenenţa la aceeaşi realitate socială. Finalul dur aruncă asupra cititorului umbra unei ameninţări, (încă) o dovadă că joaca autorului e susţinută de o miză ridicată. Un roman electrizant, cu dialoguri şi poveşti memorabile.

„Metonimie a României de azi, Republica Strâmbeni se lăfăie cinic şi bufon într-o veselie iresponsabilă, de carnaval pestriţ, cu Păcală parşivi şi Tîndală furibunzi, cînd fals abulic şi ludic agresiv, cînd agresiv animalic, schimonosit ca fizionomiile Capriciilor lui Goya. Dezosare morală şi dezarticulare socială. Prostie fudul-ţîfnoasă, aparent inofensivă, dar perversă în fond şi sîngeroasă la o adică. (Supra)realism grotesc, anarhie jalnic-feerică, debusolare haioasă la început, dar cu efecte criminale pe drum şi răzbunări atroce în final. În fine, într-o lume de-a-ndoaselea, unde să alergi liber cu bicicleta, dacă nu în cimitir? Numai că, atenţie, nu printre, ci pe sub alei şi morminte!”, spune Dan C. Mihăilescu.

Ciprian Măceşaru s-a născut pe 7 septembrie 1976. A publicat mai multe cărţi de poezie, două microromane înrudite, un jurnal cultural, un dialog epistolar („Despre nerăbdarea de a fi răbdător”, împreună cu Dan C. Mihăilescu), un experiment istorico-poetic („Trei sute de ceauşeşti liliputani”, împreună cu Vladimir Tismăneanu), o carte pentru copii, pentru care a realizat şi ilustraţiile.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.