Trei felii de București, la Walk & Shoot
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-felii-de-bucuresti-la-walk-shoot/

Pe 2 septembrie are loc prima ediţie Walk & Shoot destinată începătorilor în fotografie. Fotograful coordonator va fi Alex Axon, iar echipa de povestitori va fi asigurată de Merg.În.România.

Un articol de Liliana Matei|29 august 2017

Participanții vor auzi poveștile zonelor Parcul Carol, Filaret, 13 Septembrie și Cotroceni și vor învăța să fotografieze străzi, clădiri, portrete de artiști, sporturi alternative, produse culinare și panorame.

➣ 11 ore / maxim 12 participanți

➣ Workshop destinat începătorilor

➣ Pasiunea e cea care contează, nu aparatura. Participanții pot veni cu un aparat foto profi sau de un telefon deștept

Prețul unui workshop este de 300 RON + TVA, iar înscrierile se pot face până vineri, 1 septembrie, completând formularul de aici.

Ce presupune workshop-ul WALK & SHOOT #8 / 3 Felii de București

✔ Experiența WALK

Ghizii Walk & Shoot, buni cunoscători ai Bucureștiului și ai poveștilor lui te vor purta prin locuri ascunse, unde vei găsi exterioare pe care sigur nu le-ai privi dacă nu ți le-ar arăta cineva, dar vei găsi și interioare mai puțin sau deloc cunoscute care îți vor satisface pofta de explorare.

Walk & Shoot #8 vrea să arate participanților trei cartiere adiacente și totuși extrem de diferite ale Bucureștiului, cartiere cu istorii tumultoase, povești mai mult sau mai puțin știute și cu multă personalitate – cartierul Parcul Carol-Filaret, cartierul 13 Septembrie și cartierul Cotroceni. Astfel participanții vor regăși aerul de mahala, communism și burghezie și vor putea pune fotografiile realizate într-un context istorico-social.

 

Va fi câte o ședință foto per cartier:

  • Vlad Matei de la Cuibul Artiștilor va oferi o reprezentație de violoncel în Parcul Carol
  • JW Marriott Bucharest Grand Hotel va fi gazda unui show culinar
  • Un spectacol de trick-uri de skate în Cotroceni

Mai mult, grupul va urca pe un bloc din 13 Septembrie și pe hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel pentru admira și fotografia cartierul de la înălțime și se va plimba prin locuri pline de istorie și povești, căutând subiecte ad-hoc.


✔ ︎Experiența SHOOT

Workshop-ul începe cu o scurtă introducere teoretică în fotografie și se încheie cu o sesiune de feedback. În total va dura cam 11 ore, din care cel puțin 7 sunt pentru fotografiat.

Fotograful coordonator Alex Axon revine la Walk & Shoot pentru o nouă ediție, dedicată începătorilor. Alex va trece participanții prin regulile de compoziție, îi va ajuta să înțeleagă modul manual al aparatului foto și îi va sprijini să se perfecționeze pe tot parcursul zilei.

Sfatul lui Alex Axon pentru un începător:
„Ce sfaturi i-aș da? Să experimenteze foarte mult. Să treacă peste chestiile astea de comoditate, de «hai bă că e târziu, să ne întoarcem». Eu nu prea sunt genul spontan, explorator și hai să fac chestii noi. Dar când am reușit să fac chestia asta, să merg un pic mai departe și să trec peste granițele mele, atunci mi-au ieșit cele mai faine poze”.

✔ ︎FEEDBACK

După încheierea traseului În jurul Bucureștiului, participanții se opresc la sediul Merg.În.România pentru o sesiune de feedback alături de Alex Axon.

Fiecare își alege câteva fotografii realizate în cadrul workshop-ului, acestea sunt proiectate, discutate și ziua se încheie cu o cultură mai bogată, cu sute, chiar mii, de fotografii și cu prietenii noi, toate legate în jurul pasiunii comune: fotografia și orașul.

Mai multe detalii, aici. Foto: Ștefan Trăsnea

 

 

 

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.