Trei idei despre artă de la Panait Istrati
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-idei-despre-arta-de-la-panait-istrati/

Pentru că în acest an se împlinesc 85 de ani de când nu mai trăieşte Panait Istrati, vă propunem să ni-l amintim pe acest mare scriitor român de limbă franceză, astăzi mai degrabă uitat, un vagabond de geniu şi neobosit căutător al dreptăţii pe pământ (despre care avea să afle, spre finalul vieţii, că e totuşi incompatibilă cu natura umană).

Un articol de Andrei Crăciun|11 februarie 2020

Următoarele fragmente au fost decupate dintr-o conferință intitulată Despre artă și viață, susținută de Panait Istrati la Geneva, în 1926. La acea oră, scriitorul din Brăila era faimos în toată Europa, după succesul fabulos al nuvelei sale Chira Chiralina. 

Fostul vagabond devenise un star al literaturii, iar Romain Rolland îl nemurise deja drept un nou Gorki. Politic, era un bolșevic fără carnet de partid. 

După ce a văzut cu ochii lui Uniunea Sovietică (timp de șaisprezece luni) s-a întors la Paris și a scris Spovedanie pentru învinși, în care denunța comunismul drept marea farsă și tragedie a secolului XX. Vocea lui nu a avut ecou, deși Istrati urla adevărul, iar anii ’30 nici măcar nu începuseră. Istrati a înțeles înaintea tuturor și a avut curajul adevărului integral.  

I. CE ESTE TALENTUL DE CREATOR

Talentul de creator este o moștenire fără nume. Spre deosebire de alte moșteniri, aceasta trebuie cheltuită cu maximum de genrozitate: operele de artă sunt o chestiune a omenirii încă din momentul apariției lor. În felul acesta, fiecare om se poate manifesta, își oate realiza chemarea liber, îndepărtând din calea sa obstacolul cel mai nefiresc – exploatarea omului de către om. Dacă arta devine și ea o artă de exploatare și dacă ea îl împovărează, la rândul ei, pe veșnicul rob, ca să poată trăncăni în voie, atunci arta este moartă. 

II. CÂND MAI ESTE ARTA MOARTĂ

Arta e moartă atunci când oamenii ies de la teatru, după un spectacol cu Dama cu camelii, unde, în toaletele lor scumpe și împodobiți cu briliante, au plâns în lojă, din cauza unor suferințe închipuite, jucate de o actriță adulată, în timp ce nu găsesc măcar o lacrimă pentru suferințele reale ale tuturor acelor dame fără camelii pe care automobilele le stropesc cu noroi și care apar pe la colțuri de străzi, trăgând de mânecă trecătorii.

Arta este moartă atunci când oamenii, ieșind de la Luvru, impresionați fiind de Micul cerșetor de Murillo și de Femeile la seceriș din tabloul lui Milles, moarte de oboseală, nu reacționează deloc la vederea oamenilor vii din întreaga lume, morți de oboseală și nu observă cerșetorii în carne și oase care, în ochii atâtor esteți, își omoară păduchii.

III. DESPRE INCENDIEREA BIBLIOTECII DIN ALEXANDRIA, FĂRĂ INDIGNARE

Geniul caută dificultățile, iar dificultățile maturizează geniul. Cât privește talentele, apoi acestea sunt chiar prea multe. Civilizația noastră pute de talente, și încă din acelea complet inutile și perfect nocive. Dacă ar dispărea mare parte din ele, dacă ar fi mai puțini artiști, mai puțini pictori, mai puțini compozitori, mai puțini scriitori, mai puțini critici, mai puțini pianiști, mai puțini comedianți și mai puțini jurnaliști n-ar fi mare pagubă. Dimpotrivă, ar fi o mare fericire. Și chiar dacă arta ar pierde din rigoare, din stil și din desăvârșirea tehnică, acest lucru nu m-ar neliniști deloc; problema e ca ea să câștige în energie și să devină sănătoasă. Sunt zile când, fără niciun fel de indignare, mă gândesc la incendierea Bibliotecii din Alexandria. Ce-avem noi cu acest trecut apăsător și mort, cu această acumulare de științe, arte și civilizații care acoperă viața? Cine ne va salva de toate acestea? Cea mai importantă știință este știința de a trăi, astfel încât să faci cât mai puțin rău posibil și cât mai mult bine posibil. Cea mai importantă artă este de a ști să eviți răul și de a face binele cu minimum de efort.

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…

07
/02
/21

Într-o lume artistică din ce în ce mai fragmentată, în care ideea de trupă devine aproape o formă de rezistență, „Trupa fără nume” a însemnat coagularea unui grup de artiști remarcabili, INDEPENDENȚI, care au creat în zece ani de la înființare spectacole ce vor rămâne, fără dubiu, în istoria teatrului acestui deceniu.

03
/02
/21

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

15
/12
/20

TOP Ce filme româneşti de ficţiune merită reţinute din acest an 2020 în care cinematografia a fost dată peste cap? Cu ce mai rămânem în afară de două încercări radicale ale unor regizori consacraţi, precum „Tipografic Majuscul”, de Radu Jude, şi „Malmkrog”, de Cristi Puiu?