De văzut: trei noi expoziții, găzduite de MNAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-noi-expozitii-gazduite-de-mnar/

Vă prezentăm trei expoziţii deschise în această perioadă la Muzeul Naţional de Artă al României, care nu vă vor lăsa indiferenţi!

Un articol de Liliana Matei|29 octombrie 2020

C.D. Rosenthal. Un artist în vremea revoluției (expoziție temporară)

De neratat expoziția aniversară „Constantin Daniel Rosenthal. Un artist în vremea revoluției”, ocazionată de împlinirea a 200 de ani de la nașterea celui care ne-a dăruit lucrările emblematice „România Revoluționară” și „România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății”.

Expoziția, aflată în Sălile Kretzulescu ale MNAR, reunește 24 de lucrări aflate în patrimoniul muzeului, la care se adaugă 7 portrete sosite de la muzee din București și din țară, precum și dintr-o colecție particulară.

Laborator II – 1989. Restaurarea picturilor împușcate (expoziție temporară)

Expoziția pune accentul pe procesul laborios de restaurare a unui număr important de picturi din patrimoniul MNAR ce au avut degradări rar întâlnite în colecțiile muzeale. Din totalul de 47 de lucrări restaurate, publicul va putea vedea cu această ocazie 20 de picturi, trei dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în ultimii 30 de ani: Plopi la marginea satului de Ioan Andreescu (1851 – 1882), Vânat şi Natură statică de Sava Henţia (1848 – 1904).

După trei decenii, expoziția vorbește despre o istorie a refacerii Laboratorului în decursul anilor, detalii evocate prin imagini și fotografii de tipul înainte și după, curatorii mizând pe memoria vizuală și impactul imaginilor sfâșietoare.
Expoziția este însoțită de un catalog, în care sunt prezentate în detaliu etapele restaurării lucrărilor împușcate și povestea distrugerii și refacerii Laboratorului de restaurare pictură de șevalet al MNAR, în întregime distrus, împreună cu o parte din patrimoniul aflat în curs de restaurare.

Actori de pus în ramă (expoziție pe gardul MNAR)

După ce a stat o vreme în vitrinele Teatrului „Nottara”, expoziția „Actori de pus în ramă” se află acum pe gardul MNAR, oprind din drum trecătorii de pe Calea Victoriei.

O a doua expoziție „Actori de pus în ramă” se pregătește chiar acum și va putea fi văzută de luni într-un loc neașteptat, despre care vom reveni în curând cu detalii.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

20
/10
/23

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne aşteaptă la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne” a noului sezon. Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.

19
/10
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă continuă demersul de a se multiplica și de a cuceri privitorii prin arta pe care o curatoriază, expune și susține, în spațiile proprii sau în cele prietene, cu o serie de evenimente programate până la finalul lunii octombrie.