De văzut: trei noi expoziții, găzduite de MNAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-noi-expozitii-gazduite-de-mnar/

Vă prezentăm trei expoziţii deschise în această perioadă la Muzeul Naţional de Artă al României, care nu vă vor lăsa indiferenţi!

Un articol de Liliana Matei|29 octombrie 2020

C.D. Rosenthal. Un artist în vremea revoluției (expoziție temporară)

De neratat expoziția aniversară „Constantin Daniel Rosenthal. Un artist în vremea revoluției”, ocazionată de împlinirea a 200 de ani de la nașterea celui care ne-a dăruit lucrările emblematice „România Revoluționară” și „România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății”.

Expoziția, aflată în Sălile Kretzulescu ale MNAR, reunește 24 de lucrări aflate în patrimoniul muzeului, la care se adaugă 7 portrete sosite de la muzee din București și din țară, precum și dintr-o colecție particulară.

Laborator II – 1989. Restaurarea picturilor împușcate (expoziție temporară)

Expoziția pune accentul pe procesul laborios de restaurare a unui număr important de picturi din patrimoniul MNAR ce au avut degradări rar întâlnite în colecțiile muzeale. Din totalul de 47 de lucrări restaurate, publicul va putea vedea cu această ocazie 20 de picturi, trei dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în ultimii 30 de ani: Plopi la marginea satului de Ioan Andreescu (1851 – 1882), Vânat şi Natură statică de Sava Henţia (1848 – 1904).

După trei decenii, expoziția vorbește despre o istorie a refacerii Laboratorului în decursul anilor, detalii evocate prin imagini și fotografii de tipul înainte și după, curatorii mizând pe memoria vizuală și impactul imaginilor sfâșietoare.
Expoziția este însoțită de un catalog, în care sunt prezentate în detaliu etapele restaurării lucrărilor împușcate și povestea distrugerii și refacerii Laboratorului de restaurare pictură de șevalet al MNAR, în întregime distrus, împreună cu o parte din patrimoniul aflat în curs de restaurare.

Actori de pus în ramă (expoziție pe gardul MNAR)

După ce a stat o vreme în vitrinele Teatrului „Nottara”, expoziția „Actori de pus în ramă” se află acum pe gardul MNAR, oprind din drum trecătorii de pe Calea Victoriei.

O a doua expoziție „Actori de pus în ramă” se pregătește chiar acum și va putea fi văzută de luni într-un loc neașteptat, despre care vom reveni în curând cu detalii.

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.

06
/08
/18

Reclama online realizată de Montreal Museum of Fine Arts pentru expoziţia de vară a fost blocată de platforma Facebook pentru că folosea nuduri abstracte pictate de Pablo Picasso. Muzeul a fost nevoit să ia legătura direct cu compania, pentru a reuşi să publice online advertorialul (puteți vedea reclama video în interiorul articolului).

03
/08
/18

Veniţi pe 10 august la “concert”? La care concert - vor întreba cei care se vor uita la fotografia de mai jos, ce pare a fi realizată în timpul unui astfel de show muzical, pe un mare stadion al lumii.

03
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Cunoscut pentru scurtmetrajul „O zi bună de plajă”, premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 2008, şi pentru lungmetrajul de debut „Lupu” (2013), regizorul Bogdan Mustaţă revine cu un film cvasi-experimental de o oră, realizat în 3D, „My Life Rehearsed In One Leg”.

02
/08
/18

Expo ShortFest 2018, platforma de expoziție a Festivalului Internațional de Scurtmetraj Arkadia ShortFest, propune un performance interactiv semnat de Mihai Zgondoiu.  Expo ShortFest promovează în fiecare an proiecte artistice apreciate național și internațional, amenajate în spații neconvenționale, transformând astfel experiența iubitorilor de artă într-una cât mai autentică. 

02
/08
/18

Fundația Calea Victoriei îi așteaptă pe cei doritori, în luna august, cu o varietate de cursuri și evenimente culturale: de la dezvoltare personală până la arte, de la exercițiile de autenticitate și înțelepciunea Poveștilor din „1001 de nopți” până la designul interior ca modalitate de a crea Spații fericite.