Trei Parale cântă de ziua Unirii Principatelor Române
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-parale-canta-de-ziua-unirii-principatelor-romane/

De ziua Unirii Principatelor Române, grupul Trei Parale aduce o inedită selecţie de melodii tradiţionale pe scena Teatrelli.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2020

Muzică specifică din Muntenia, Oltenia și Moldova răsună la Teatrelli pe 24 ianuarie, de la ora 19, într-un concert al grupului Trei Parale care își propune să ilustreze unul dintre efectele Micii Uniri. Melodiile sunt rezultatul unei adevărate sondări antropologice pe care cei de la Trei Parale au întreprins-o într-un demers de a recupera muzica tradițională.

161 de ani de la Unirea Principatelor Române sunt sărbătoriți la Teatrelli cu un concert al grupului Trei Parale, programat pentru 24 ianuarie, de la ora 19. Concertul își propune să ilustreze unul dintre efectele Micii Uniri: libertatea de a trece muzical de la un peisaj românesc la altul, sub aceeași identitate culturală. Va fi prezentat un repertoriu special, cu melodii tradiționale culese din zona Munteniei, Olteniei și Moldovei – o selecție din mai multe proiecte ale grupului.

Publicul va asculta interpretări inedite, „unele cât se poate de scrupuloase, altele cât se poate de libere” la instrumente vechi, aproape dispărute în mediul tradiţional şi extrem de puțin puse în valoare în lumea contemporană urbană: diverse fluiere (fluierul ciobănesc, cavalul, fluierul fără dop, fluierul gemănat, tilinca), cobza, viela, drâmba, diverse instrumente de percuţie (toba, vuva, daireaua). Astfel, Florin Iordan va interpreta la cobză și fluiere (fluier, caval, tilincă), cimpoi, tambură (saz), ţiteră, Daniel-Mircea Pop va asigura partea vocală, dar va interpreta de asemenea și la fluiere și la percuţie, Mihai Balabaş, la vioară și Beatrice Iordan la cobză.

Grupul Trei Parale este cunoscut pentru faptul că în alcătuirea repertoriului și conturarea stilului interpretativ, se bazează pe diferite modalităţi de cercetare: expediţii prin sate, colaborări cu bătrâni muzicanţi, ascultarea unor înregistrări vechi de teren, realizate de Constantin Brăiloiu sau Béla Bartók, documentarea din diverse volume de folclor muzical sau studiul unor transcripţii de secol al XIX-lea (A. Pann, G. Ucenescu, D. Vulpian, etc.).

Pe lângă participări la importante festivaluri, muzica grupului  este prezentă pe coloana sonoră a unor filme precum „Aferim!” (2015) și „Kyra Kyralina” (2014).

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.