Trei scriitoare și mai multe povești
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-scriitoare-si-mai-multe-povesti/

Puţine dintre scriitoarele care s-au impus în ultimii ani ajung să fie citite şi în limba română. În rafturile librăriilor de la noi găsim doar câteva dintre nenumărate cărţi demne de atenţie din lumea întreagă.

Un articol de Dana Ionescu|22 ianuarie 2021

Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane scrise de trei autoare traduse în premieră în România. Ele vă propun incursiuni în lumi diferite, prin intermediul unor povești puternice.

1.„Ceilalți americani” de Laila Lalami, traducere de Diana Geacăr, Editura Paralela 45.

Laila Lalami nu mai este de mult o anonimă, de când a ajuns pe listele premiului Pulitzer în 2014, cu romanul „The Moor’s Account”, numărându-se printre scriitoarele americane cunoscute. Editura Paralela 45 a ales însă să le ofere cititorilor o ediție în limba română a altui roman. Prozatoarea de origine marocană care a început să scrie în copilărie, în franceză, a ales în cele din urmă engleza pentru opera de ficțiune, care a făcut-o cunoscută în lumea întreagă. Cel mai recent roman al scriitoarei născute la Rabat este „Ceilalți americani”, care a câștigat deja premii importante în 2020.

Incomodă, lectura lui provoacă la o reflecție gravă. La fel de gravă ca întâmplările din lumea globalizată, ca anxietatea care a cuprins omul de azi. Apartenența la o rasă, la o religie sau la o clasă socială este pusă în discuție prin intermediul unei povești captivante, care începe într-o seară de primăvară, undeva în California, unde o mașină care circulă cu viteză ucide un marocan în timp ce traversează strada, apoi trece mai departe. Atentă și preocupată să nu simplifice făptura umană, Laila Lalami își privește personajele astfel încât să nu-i scape nimic. Crima declanșează o incursiune în America surprinzătoare, ce nu se lasă explică, America aceea a diversității, unde contradicțiile sunt la tot pasul. O intrigă de roman polițist este baza pe care se fac o radiografie în detaliu a unei societăți care și-a pierdut reperele, precum și o incursiune în adâncul ființei umane.

2.„Îndoiala” de Ashley Audrain, Editura Litera.

La jumătate lunii februarie cititorii vor putea cumpăra din librării și un debut de rezonanță, devenit imedat bestseller New York Times. Intitulat „Îndoiala”, primul roman publicat de Ashley Audrain reprezintă o intrare oarecum spectaculoasă în literatură.

Autoarea, care locuiește la Toronto, a reușit să scrie convingător și angoasant pornind de la o temă în sine inepuizabilă, dar în egală măsură abuzată în literatura ultimelor decenii: maternitatea. De fapt, toată construcția din „Îndoiala” se învârtește în jurul unei întrebări: Ce înseamnă să fii mamă bună?

O mamă bună vrea să fie și Blythe, protagonista acestei povești care pune sub lupă, așa cum romanul contemporan o face obsesiv, familia. Și, așa cum în „Ceilalți americani” se ajunge, inevitabil, la formele iubirii, și citind acest roman de debut cititorul pătrunde într-un labirint al inimii – atât de luminos uneori, că devine orbitor. O calitate a debutantei pe care o putem citi acum și în română este arta de a scoate la suprafață lumina, de a nu o lăsa umbrită într-o dramă psihologică nu lipsită de tensiuni, umbre și abisuri.

3.„Degustătoarele” de Rosella Postorino, traducere de Beatrice Cristina Baciu, Editura Trei.

Rosella Postorino (foto) este una dintre puținele scriitoare italiene pe care editurile de la noi le-au găsit demne de a fi publicate aici. Tânăra romancieră cu care facem cunoștință acum știe gustul succesului, pe care, deși se impusese deja cu romanele anterioare, l-a simțit intens odată cu publicarea romanului „Degustătoarele”. Considerată chiar unul dintre cele mai bune romane ale ultimului deceniu, cartea ei câștigă prin eleganță și printr-o versatilitate ce se remarcă din primele pagini și care i-a adus autoarei premii, dar și o mulțime de cititori, „Degustătoarele” fiind un real succes de vânzări.

Absolut explicabil, de-ar fi numai povestea. Iar ea s-a născut din biografia lui Margot Wölk, secretara care, în 1942, a fost aleasă degustătoare a lui Adolf Hitler, împreună cu alte paisprezece tineri. Rosella Postorino își pune la lucru toate uneltele ca s-o creeze pe Rosa, din care să facă eroina unui roman cu tensiunile lui, cu umorul lui, poate cu exagerările lui. Iată-ne în Germania nazistă însoțindu-le pe degustătoarele care visează la libertate. Până atunci, ni le închipuim mergând uneori din cazarmă în cazarmă pentru a se asigura că Hitler nu va fi otrăvit.  Iată-ne urmărindu-le pe aceste jucării ale unei istorii pe care ele nu au cum să o înțeleagă. Iată-le, fragile ființe umane, încercând să-și facă o viață și experimentând stări care îi prilejuiesc autoarei pagini bune, într-un roman care, s-a anunțat deja, va fi ecranizat.

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.