Trei spectacole ale Teatrului de Artă București se văd, în toamna aceasta, și pe scena Teatrului Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-spectacole-ale-teatrului-de-arta-bucuresti-se-vad-in-toamna-aceasta-si-pe-scena-teatrului-nottara/

În lunile octombrie şi noiembrie, Teatrul de Artă Bucureşti prezintă trei dintre cele mai savuroase producţii ale sale, în eleganta sală Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, în cadrul proiectului Întâlniri teatrale/NottDependent. Spectacolele au fost selectate dintre cele mai cerute de public, pentru ca un număr cât mai mare de spectatori să se poată bucura de reprezentaţii, în condiţiile păstrării distanţei fizice de siguranţă.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2020

Programul cuprinde:

Șase lecții de dans în șase săptămâni de Richard Alfieri – 7 octombrie, ora 19.00

Distribuția: Victoria Cociaș, George Constantinescu

Regia, traducerea, costumele: Lavinia Jemna Oltenau

Coregrafia: Mihai Petre

Spectacolul este realizat cu sprijinul Academiei de Dans Mihai Petre

 

Și veni bărbatul la femeie de Semion Zlotnikov – 28 octombrie, ora 19.00

Distribuția: Mihaela Sîrbu, Lucian Pavel

Traducerea și regia: Bogdan Budeș

Premiul pentru cel mai bun actor și Premiul pentru cea mai bună regie, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie

 

Un bărbat și mai multe femei de Leonid Zorin – 26 noiembrie, ora 19.00

Distribuția: Paula Chirilă, George Constantinescu

Premiul pentru cea mai bună actriță și Premiul pentru cel mai bun spectacol, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie

«Cu un lung și glorios traseu pe Broadway (dar și pe multe alte scene ale lumii), piesa lui Richard Alfieri, ”Șase lecții de dans în șase săptămâni”, este acel gen rar de comedie care nu se limitează la hohotul de râs răsfirat la suprafața lucrurilor. Zâmbești, chicotești, râzi în cascadă, dar ești scufundat, pe nesimțite, în hățișurile relațiilor interumane, așa cum sunt ele: misterioase, imprevizibile, surprinzătoare. (…) Urmărind tribulațiile personajelor, Victoria Cociaș și George Constantinescu ne oferă două recitaluri actoricești de reală virtuozitate, întruchipând caractere întru totul credibile și, mai presus de asta, cu adevărat atașante. (…) Textul, bine tradus de Lavinia Jemna Oltenau, este presărat cu poante (de bună calitate), temele grele de gândire alternează cu momente de relache, în care cei doi dansează frumos, cu grație, (bravo, coregrafului și antrenorului Mihai Petre!), pe muzică retro, catifelată și mângâietoare. Bravo și lui Romulus Boicu, autorul scenografiei sugestive, un bun punct de sprijin pentru evoluția personajelor. Pe scurt, grăbiți-vă la întâlnirea cu doi actori minunați, care, orchestrați cu mână sigură și sensibilitate de regizorul Lavinia Jemna Oltenau, vă vor spune o poveste care, în mod sigur, vi se va lipi de inimă.» Gabriela Hurezean, Muze și Arme

«O comedie cu două personaje despre dorinţa primordială de a împărţi singuratatea la doi. Un Adam şi o Eva, la vârsta maturităţii… Şi veni bărbatul la femeie, piesa lui Semion Zlotnikov, tradusă excelent de acelaşi Bogdan Budeş, ne pune în faţa unei oglinzi cu lupă în care ne recunoaştem, fiecare după posibilităţi, angoasele, temerile, îndoielile, demonii. Depinde cât eşti de sincer cu tine însuţi. Nici nu-i de mirare că piesa a fost interzisă ani în şir în Rusia. (…) Povestea e veche de când lumea: un el Viktor şi o ea Dina, trecuţi de prima tinereţe sunt cuplaţi printr-un blind date de prieteni comuni bine-intenţionaţi. (…) În rolurile titulare Budeş i-a folosit pe Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel, sesizând, cel mai probabil, chimia fantastică între cei doi actori. Adevărul e că rămâi mut de firescul jocului lor. Aproape că reuşesc să te facă să uiţi că e o convenţie.» Florentina Mușat, Adevărul

În comedia Un bărbat și mai multe femei, «Paula Chirilă și George Constantinescu sunt senzaționali, ca să nu mai spun că Paula Chirilă interpretează superb, într-o oră și jumătate, cel puțin șapte roluri de femei.» Roxana Farca, Lumea Mare

Proiectul Întâlniri teatrale/NottDependent, al Teatrului Nottara, în cadrul căruia sunt găzduite aceste spectacole este un parteneriat inițiat de teatrul-gazdă, menit să reunească, într-un cadru organizat, “forțe creatoare ce s-au afirmat, în ultimii 30 de ani, în mediul independent” (…) și care are ca scop „susținerea creațiilor teatrale valoroase, sprijinul real și promovarea artiștilor independenți într-o perioadă în care cultura pare a fi ignorată/uitată/eludată.” Marinela Țepuș, Director al Teatrului Nottara

BILETE la spectacolele Teatrului de Artă București, programate la Teatrul Nottara, se găsesc în rețelele Eventbook și mySTAGE și la Agenția de bilete a Teatrului Nottara, din bdul Magheru nr. 20. 

Primirea spectatorilor se face începând cu ora 18.15, iar ocuparea locurilor în sală se face în ordinea sosirii.

10
/10
/12

Cercetătorii americani Brian K. Kobilka şi Robert J. Lefkowitz au primit, miercuri, premiul Nobel pentru chimie pe 2012, informează site-ul nobelprize.org.   Cercetătorii americani Brian K. Kobilka şi Robert J. Lefkowitz au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru “descoperiri de o importanţă covârşitoare” privind activităţile unei importante familii de receptori – receptorii cuplaţi cu proteina […]

10
/10
/12

Sala Palatului pregăteşte pentru toţi iubitorii de muzică încă un eveniment de amploare: Army in concert.  Aflat la cea de-a treia stagiune, evenimentul promite o incursiune prin mai multe genuri de muzică, precum operă, jazz, muzică clasică, dar şi muzică de film. Pe 9 noiembrie, începând cu ora 19:00, Asociaţia Culturală Bucuriile Muzicii va pune […]

10
/10
/12

Andrei Dicu Miercuri, începând cu orele 17.00, la librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului de proză „… din Epoca de Aur”, ce poartă semnătura îndrăgitului actor şi scriitor Ion Chelaru. Pe lângă importanţa editorială a evenimentului, întâlnirea cu Ion Chelaru reprezintă, însă, un minunat prilej de bucurie şi de revelaţie, mai […]

10
/10
/12

În perioada 8-18 noiembrie va avea loc Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical ,,Viaţa e frumoasă’’ organizat de către Teatrul Naţional de Operetă ‘’Ion Dacian’’. Aflat la cea de-a V-a ediţie, festivalul va fi unul complex, reunind atât concerte, cateliere, conferinţe, lansări de carte, seri tradiţionale, cât şi spectacole de operetă şi musical. În decursul […]

10
/10
/12

Începând cu 26 octombrie, scena teatrului românesc se pregăteşte pentru un nou eveniment de amploare- lansarea Festivalului Naţional de Teatru. În perioada 26 octombrie- 4 noiembrie, Bucureşti va fi locul în care spectacolul se va desfăşura în toată strălucirea sa, atât sub formă vizuală- spectacole de teatru, cât şi auditivă prin intermediul pieselor radiofonice. Conferinţa […]

10
/10
/12

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF continuă în 2012 colaborarea cu QUINZAINE DES REALISATEURS, secţiune a Festivalului de la Cannes al cărei centru de interes este reprezentat de tendinţele radical inovatoare din cinematografia contemporană.   QUINZAINE DES REALISATEURS revine la BIEFF cu cele mai interesante scurt metraje ale ediției de anul acesta – 90 […]

10
/10
/12

GOOD TASTE of Bucharest, între 13 şi 14 octombrie, la World Trade Plaza.   Delicatese fine şi lucruri de bun gust recompun imaginea surprinzătoare a unui Bucureşti cosmopolit, plin de savoare si joie de vivre. O selecţie exquisite de trufe de pădure, praline belgiene, vinuri alese, epicerie, băuturi fine, patiserie, ceaiuri elegante, cafea aromată, branzeturi […]

10
/10
/12

Filmul “După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, a anunţat miercuri Voodoo Films printr-un comunicat. Trofeul este acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană […]

10
/10
/12

În 1967, s-a născut cântăreaţa Laura Stoica. În perioada 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, reuşind foarte repede să intre în preferinţele publicului. A decedat în urma unui accident de circulaţie alături de viitorul ei soţ, bateristul Cristi Mărgescu, în data de 9 martie 2006, pe când se […]

09
/10
/12

Biletele pentru concertul pe care Bonnie Tyler îl va susţine pe 8 decembrie la Sala Palatului din Bucureşti au fost puse în vânzare la preţuri cuprinse între 50 şi 300 de lei. Potrivit unui comunicat Project Events transmis marţi, biletele, cu preţurile de 300 lei – categoria VIP, 250 lei – categoria I, 200 lei […]

09
/10
/12

Scriitoarea britanică J.K. Rowling a promis tinerilor săi fani că următoarea sa carte, după volumul “The Casual Vacancy”, pe care l-a lansat recent, va fi dedicată copiilor. Autoarea seriei “Harry Potter” a şocat cititorii cu prima sa incursiune în piaţa de carte pentru oameni maturi, cu “The Casual Vacancy”, care include scene de sex, consum […]

09
/10
/12

Cercetătorii francez Serge Haroche şi american David J. Wineland au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2012, informează site-ul oficial al premiului. Comitetul Nobel i-a recompensat pe cei doi pentru “metodele lor experimentale inovatoare care permit măsurarea şi manipularea sistemelor cuantice individuale”. În 2011, câştigătorii premiului Nobel pentru fizică au fost cercetătorii […]

09
/10
/12

Lungmetrajul “După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2013, a anunţat, luni, Academia de film americană. Premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur […]

09
/10
/12

“Cu Caragiale de la Washington la Bucureşti”, expoziţie de fotografie şi bandă desenată la Biblioteca Naţională. “Cu Caragiale de la Washington la Bucureşti”, o expoziţie de fotografie şi bandă desenată realizată de Mădălina Corina Diaconu şi Mihai Grăjdeanu, se va deschide joi la sediul Bibliotecii Naţionale a României, informează organizatorii într-un comunicat. Imagini din piesa […]

09
/10
/12

Premiera spectacolului “Două loturi”, o dramatizare de Alexandru Dabija după nuvela cu acelaşi nume de I. L. Caragiale, va avea loc marţi şi miercuri la Teatrul Naţional din Bucureşti. “În serile de marţi, 9 octombrie, şi miercuri, 10 octombrie, de la ceasurile 8 trecute fix, la Teatrul Naţional din Bucureşti, onorabilul I. L. Caragiale vă […]

09
/10
/12

Prestigiosul Studio National de Arta Contemporana LE FRESNOY in premiera in Romania la BIEFF 2012!   Fidel misiunii sale educationale, Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucuresti BIEFF inaugurareaza anul acesta parteneriatul cu unul dintre cele mai importante centre de creatie artistica din Europa: Studioul National de Arta Contemporana LE FRESNOY din Franta.   Cu o […]

09
/10
/12

    Academia Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Hanul Manuc, Asociaţia EuroPress şi revista Contemporanul organizează Festivalul Bucureşti, mon amour (18 – 20 octombrie 2012)       Protagonişti: Nicolae Breban, D.R. Popescu, Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Ion Simuţ, Răzvan Voncu, Daniel Cristea Enache, Vladimir Epstein, Bogdan Creţu, Maria-Ana Tupan, Lucia Hossu Longin, Dan […]

Pagina 932 din 942« Prima...102030...930931932933934...940...Ultima »