Trei spectacole de la Teatrul Metropolis, în selecția națională FNT 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-spectacole-de-la-teatrul-metropolis-in-selectia-nationala-fnt-2019/

„Colivia cu nebune“, „Un tramvai numit dorinţă“ şi „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, producţii ale Teatrului Metropolis din Bucureşti, condus de George Ivaşcu, vor face parte din selecţia naţională a spectacolelor care vor fi prezente în cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru.

Un articol de Petre Ivan|4 Iulie 2019

Selecția a fost anunțată ieri, în cadrul unei transmisii livestreaming de la sediul UNITER din București, de către Marina Constantinescu, directorul FNT.

Spectacolele selecționate sunt:

COLIVIA CU NEBUNE

de Jean Poiret, în românește de Adrian Solomon, dramaturgia Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul și costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis București

UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ

de Tennessee Williams, traducerea Antoaneta Ralian, regia Claudiu Goga, decorul Ștefan Caragiu, costumele Lia Dogaru, Teatrul Metropolis București

ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI

de Dale Wasserman, după un roman de Ken Kesey, în românește de Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul și costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis București

Înregistrarea întregului eveniment pot fi văzută în playerul de mai jos.

Lista celor 41 de spectacole participante în FNT 2019, provenind de la 32 de teatre și companii teatrale din România, a fost detaliată de directorul și selecționerul Festivalului, Marina Constantinescu, în fața unei audiențe care a reunit jurnaliști, critici de teatru sau simpli iubitori ai artelor scenei interesați să participe la prima manifestare publică a ediției FNT cu numărul 29. Spectacolele vizionate sunt produse în stagiunea 2018-2019.

Lista spectacolelor selecționate în FNT 2019 o puteți vedea aici.

Selecția a fost făcută pornind de la o stagiune complicată pentru teatrul românesc: unele premiere nu au mai avut loc, alte premiere au avut o întârziere mare față de programările inițiale – dar bine că au putut apărea, într-un final, pe scenă. Însă toate aceste probleme au făcut ca oamenii de teatru să se concentreze foarte atent pe munca lor. Sunt spectacole foarte variate, sunt trupe și artiști selecționați pentru prima oară care vor veni în FNT la București, sunt universuri umane și dramaturgice foarte diferite. Iar numărul spectacolelor cred că arată că această breaslă este foarte coerentă, foarte atentă la munca pe care o face, foarte concentrată, aș spune. Regizorii sunt într-o continuă căutare de texte noi, sau de accente noi pe texte foarte cunoscute. Am întâlnit foarte multă minuție, multă fantezie, creativitate și mai ales – bucuria de a ne face această meserie. Am vrut să pun în valoare tot ce înseamnă tendințe noi, evoluțiile unor regizori, contactul unor creatori cu anumite colectivități teatrale cu care fie au mai lucrat, fie se întorc și își dezvoltă colaborarea pe alte coordonate.

Am descoperit locuri minunate în țară și am fost foarte emoționată să văd că o Românie fără cultură nu este posibilă.” – a declarat la încheierea evenimentului directorul Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu

Cu această ocazie, Marina Constantinescu a făcut referiri și la noua identitate vizuală a Festivalului, precizând că aceasta a fost inspirată de o fotografie parte a unei expoziții de la Theàtre de la Ville din Paris. Fotografia este semnată de artistul Jean Louis Fernandez, care a încercat să surprindă momentele de transformare a chipului actorului în Mască. Noi amănunte despre această imagine vor fi relevate în momentul anunțării spectacolelor internaționale invitate în cea de-a 29-a ediție a FNT, care va avea loc între 18–27 octombrie 2019.

Foto: Lucian Muntean

12
/10
/19

Editura Litera anunță evenimentele literare și aparițiile editoriale ale toamnei 2019. Printre acestea, una dintre cele mai dezbătute cărți de acum: „Trei femei” de Lisa Taddeo.

10
/10
/19

Pe 9 octombrie 1967, Ernesto Guevara, supranumit „El Che”, a fost asasinat în Bolivia. Argentinianul a fost unul dintre liderii revoluției comuniste cubaneze. O jumătate de secol mai târziu, mitul Guevara încă rezistă. Cum și de ce?

10
/10
/19

Eveniment Alexandru Darie (1959 – 2019), având ca punct de plecare ultimele două apariţii editoriale ale Editurei Nemira dedicate acestuia: „Alexandru Darie – spectacole de poveste” de Doina Papp și albumul de fotografie „Coriolanus – un spectacol de Alexandru Darie” semnat de Mihaela Marin. Lumea teatrului se află încă în doliu după dispariția dintre noi a regizorului Alexandru Darie. Acest eveniment propus de Festivalul Național de Teatru a fost gândit încă din timpul vieții sale. În 25 octombrie se împlinește un an de la premiera spectacolului „Coriolanus” de William Shakespeare, producție a Teatrului Bulandra, găzduită de FNT 2018.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 10 of 840« First...89101112...203040...Last »