Trei teatre, trei destine
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-teatre-trei-destine/

În această primăvară se aniversează 31 ani de la înfiinţarea a trei instituţii de teatru… Teatrul Masca, Teatrul Excelsior şi Teatrul Urmuz…. actualul Teatrul Metropolis.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 mai 2022

În clădirea în care se află astăzi Teatrul Metropolis se înfiinţează în anul 1991 Teatrul Urmuz, un teatru care a urmărit promovarea dramaturgiei româneşti contemporane, condus de regizorul Mircea Marin. Printre cele mai importante spectacole amintim “Şcoala ludică” de Dumitru Groşan şi “Jaguar party” de Dinu Grigorescu, regia Mircea Marin.

1993 –  ia naştere Theatrum Mundi sub conducerea Corinei Şuteu, mai apoi conducerea fiind preluată de Ion Cocora (1994 – 2005).

Printre spectacolele teatrului amintim: “Cameristele” de Jean Genet, “Râul de bâlci” de Ioana Crăciun, “Jocul nebunei mele mame” de Anne Jellicoe, “Trei nopţi cu Maddox” de Matei Vişniec, ”Ceasornicăria Taus” de Gellu Naum,  spectacole  în regia lui Mircea Marin, “Goi în fața destinului” de Tudor Popescu, regia Cristina Ioviţă, “Viitorul e în ouă” de Eugène Ionesco, regia Mihai Măniuţiu, “Dumnezeu binecuvântează America” de Petre Barbu, regia Attila Vizauer, “Pietonul şi Furia” după Eugène Ionesco, regia Alexander Hausvater, “Lecţia” de Eugène Ionesco, regia Horatiu Mălăele, “Mireasa cu gene false”, de D.R. Popescu, regia Cătălina Buzoianu, “Poate Eleonora” de Gellu Naum, regia Alexandru Tocilescu,” “Levantul” de Mircea Cărtărescu, regia Cătălina Buzoianu, “Regele moare” de Eugène Ionesco, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză.

În 2006 – Teatrul Metropolis, al cărui fondator este George Ivaşcu, a cunoscut un uluitor succes de casă. Anul acesta, Teatrul Metropolis sărbătorește 15 ani de existență. Sub conducerea directorului George Ivașcu, Teatrul Tineretului „Metropolis” a fost și rămâne susținătorul actorilor independenți. Publicul s-a putut bucura de mai bine de 4.000 de reprezentații ale spectacolelor din repertoriu, care au prins viață cu ajutorul celor peste 800 de colaboratori artiști (actori, regizori, scenografi etc.).

Repertoriul a cuprins, de la înființare și până în prezent, peste 110 premiere apreciate la nivel național și internațional, atât de spectatori, cât și de specialiști de renume. Drept urmare, spectacolele Teatrului Tineretului „Metropolis” au avut mai mult de 500 de participări în turnee din țară și străinătate, fiind, de asemenea, distinse cu peste 60 de premii.

În prezent, actualul director interimar este actorul Viorel Păunescu, o prezență constantă pe scena din Mihai Eminescu `89, care a făcut parte din distribuția a peste 15 spectacole semnate de unii dintre cei mai importanți regizori care au pășit pe această scenă: Mircea Marin, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu, Alexander Hausvater, Victor Ioan Frunză, Gelu Colceag.

17
/10
/13

Spectacolele „Îngropaţi-mă pe după plintă“, „Lear(a)“, „Căsătoria“ şi „Conul Leonida faţă cu reacţiunea“, cu Mariana Mihuţ, nu vor mai avea loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (25 octombrie-3 noiembrie), din cauza îmbolnăvirii actriţei.

15
/10
/13

După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013, membrii grupului Jazzappella vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”.

15
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Vreţi să vedeţi un BMW înaintând pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, pe muzica lui Mozart? Astfel îşi deschide spectacolul Felix Alexa, regizorul celebrei piese gogoliene „Revizorul“.

15
/10
/13

A VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo va avea loc între 1 și 19 noiembrie, cu tema „UP”. Concertele sunt programate la București, Cluj-Napoca și Iași.

15
/10
/13

În această seară, începând cu ora 18:30, în sala „Horia Lovinescu“ a Teatrului „Nottara“, în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, va avea loc premiera spectacolului Mobila si durere de Teodor Mazilu.

15
/10
/13

Astăzi a avut loc conferinţa de lansare a proiectului 5 Licee 5 Teatre. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a Colegiului Naţional ,,Matei Basarab’’ şi a reunit atât reprezentanţi ai teatrelor bucureştene, cât şi instituţii guvernamentale.

15
/10
/13

CRONICĂ DE FILM Roxanne, debutul lui Vali Hotea, este un film onest care, în pofida lipsei valenţelor cinematografice, reuşeşte să se achite onorabil de sarcina angajată. Din păcate, lungmetrajul nu străluceşte şi nu lasă aproape deloc spectatorului oportunitatea de a broda singur semnificaţii.