Trei zile de iubire la FITS 2017. Un prim week-end cu spectacole de interior sold out
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-zile-de-iubire-la-fits-2017-un-prim-week-end-cu-spectacole-de-interior-sold-out/

Primele trei zile ale ediţiei XXIV de FITS au doborât toate recordurile de participare, mai bine de 70.000 de oameni fiind prezenţi, zilnic, la spectacolele din stradă şi la cele din spaţiile indoor.

Un articol de Liliana Matei|12 Iunie 2017

Iubirea, tema acestui an, s-a aflat în privirile fiecărui spectator și în zâmbetele copiilor care au participat cu încântare la activitățile din Parcul Sub Arini conduse de Marian Râlea – Magicianul – sau la cele din Piața Mică, denumite generic „Jocurile copilăriei”.

Spectatorii care au preferat reprezentațiile indoor au luat cu asalt Fabrica de Cultură, Teatrul GONG, Sala Thalia, Teatrul Național Radu Stanca, CAVAS și multe alte spații pentru a urmări spectacolele invitate. „MAL/PRAXIS”, ultimul capitol al trilogiei lui Bogdan Georgescu, „#CâtDeDeparteSuntemDePeșterileDinCareAmIeșit?”, a avut două reprezentații cu sala plină, iar „Cinema live”, spectacol din cadrul proiectului „American Democracy Series” realizat de Brent Green & Sam Green, a oferit o parte nevăzută a vieții lui Louis Armstrong, moment foarte apreciat de publicul aflat în Sala Thalia din Sibiu.

Deșteptarea primăverii”, un alt spectacol foarte sensibil, a bucurat publicul de la Sala Lulu a Fabricii de Cultură, iar „Eu, supremul!” a fost foarte apreciat de soldații americani care s-au aflat la Academia Forțelor Terestre special pentru vizionarea acestui spectacol.

Evanghelie” (foto sus), mult așteptatul spectacol-eveniment al lui Pippo Delbono, a emoționat audiența prin evocarea întâmplărilor traumatice din timpul războiului rece care a remodelat istoria, locurile și granițele Croației – prin amintirea artiștilor croați cu care a fost realizată reprezentația.

Seara de duminică a adus zeci de mii de oameni în Piața Mare a orașului, veniți să asiste la spectacolul de circ „Arta curajului” și la energicul concert oferit de olandezii de la De Staat.

Toată lumea e uimită de acest eveniment, de amploarea lui, de felul în care unește societatea, fără să conteze contextul politic și social actual”, spune Rimas Tuminas, regizor de teatru, invitat al festivalului.

Deșteptarea Primăverii (foto: Sebastian Marcovici)

Cea de-a patra zi a festivalului (și, totodată, prima zi a unei noi săptămâni) va marca multe premiere: încep spectacolele sezonului israelian, prin „Vertigo 20” – dansul contemporan care marchează 20 de ani de activitate ale trupei Vertigo, iar TNRS va avea o premieră absolută în spectacolul „Sărbători fericite”, în regia lui Cristian Juncu, în care va juca Raluca Cristina Cornea, câștigătoarea campaniei „Fii parte din poveste”, desfășurată de FITS. „N-ai tu treabă!”, o explorare a poveștii românești „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, și „Iarna”, în regia lui Mihai Măniuțiu, vor continua sezonul românesc la FITS 2017.

Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit. Pentru spectacolele de interior, accesul se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, în următorul interval: zilnic, de la ora 9:00 – 20:00, până în data de 18 iunie, inclusiv. Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Programul de spectacole al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a acestuia va fi disponibilă în timp util pe www.sibfest.ro. Pentru orice informaţii sau neclarităţi, vă rugăm să vă adresaţi pe e-mail la ticketing@sibfest.ro.

Foto: Adi Bulboacă, Sebastian Marcovici

15
/03
/19

Privind în ochi trecutul apropiat... La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste, discursul antisemit pare să revină în forţă în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru a readuce în memorie câteva dintre lecţiile uneori uitate ale trecutului, între 16 şi 19 martie, Festivalul Internaţional de Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun o „Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann”.

15
/03
/19

Ritmuri de tango, parfum de Argentina, sonoritatea inedită a bandoneón-ului și vocea ANALIEI SELIS, toate acestea sunt ”ingredientele” concertului programat miercuri, 20 martie (19.00), la Sala Radio,  în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului TANGO SIMFONIC, ce poartă titlul Milonga de mis amores.

15
/03
/19

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe organizează cu ocazia ediției a treia a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 12-18 aprilie 2019, concursul de scenarii intitulat: WRITE A SCREENPLAY FOR.

15
/03
/19

Rulează în cinematografe (distribuit de Bad Unicorn) filmul „Păsări călătoare”, regizat de Ciro Guerra și Cristina Gallego. E o peliculă columbiană care arată douăzeci de ani din istoria tribului Wayuu din deșertul Guajira. Și ce treabă avem noi cu Wayuu și Guajira? Avem.

15
/03
/19

Se împlinesc, astăzi, 4 ani de când actorul Eusebiu Ștefănescu, unul dintre cei mai buni recitatori români de poezie, s-a stins din viață. Cu un an înainte de moartea sa, Eusebiu Ștefănescu (aici, într-o fotografie realizată de Simion Buia) primea Premiul Președintelui UNITER, pentru contribuţia sa la frumoasa rostire a poeziei. Simion Buia povesteste cum a decurs intalnirea cu actorul.

Page 10 of 792« First...89101112...203040...Last »