„Trenul regal”. Urmele regalităţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/trenul-regal-urmele-regalitatii/

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 august 2021

Provocarea e uriaşă, pentru că, atunci când ţi se oferă acces privilegiat în apropierea familiei regale, riscul unei atitudini encomiastice stă mereu la pândă, gata să plafoneze şi să edulcoreze orice demers regizoral curajos. Cu atât mai mult când vine vorba de o lume plină de ceremonial.

Însă Johannes Holzhausen, un cineast austriac cu câteva filme în portofoliu, în special documentare (precedentul, din 2014, „Muzeul vienez”, dedicat Muzeului de Istorie a Artei din Viena, s-a văzut şi în România, la TIFF), găseşte tonul potrivit în „Trenul regal” (2019).

Sigur, abordarea sa, deşi observaţională şi lipsită de voice-over, este una în general respectuoasă. Însă mizanscena joacă uneori periculos, iar tonul este mai degrabă melancolic.

Dovadă stă concluzia pe care pare să o avanseze cu discreţie filmul: Casa Regală îşi pierde tot mai mult din importanţă, iar eforturile reprezentanţilor ei de a duce mai departe blazonul, pe fondul avansării în vârstă a regelui (care, cu excepţia unor imagini de arhivă, este absent din documentar) şi apoi al morţii sale, au ceva desuet şi sugerează o perseverenţă şi o inadecvare uşor înduioşătoare. E trist să asişti la etalarea unei forme din care vicisitudinile istoriei au evacuat fondul.

Două sunt mărcile cele mai vizibile ale acestei stări de fapt.

Una e ideea însăşi a unui tren elegant, cu aspect retro, care trece prin orăşele şi mici gări ponosite, unde se întind în pripă covoare roşii murdare, se improvizează expoziţii de fotografie, se scot din depozite costume de epocă, iar copii în port popular oferă tradiţionala pâine cu sare.

Johannes Holzhausen arată din interior atât ceremonialul aranjării călătoriei cu trenul, cât şi pregătirile din câteva gări. Iar contrastul dintre pompa primului proces şi precipitarea celui de-al doilea e o sursă subtilă de comic. Nu lipsite de umor, cu siguranţă căutat de cineast, sunt şi unele momente în care se insistă asupra diverselor acţiuni de protocol din activitatea familiei regale.

A doua marcă este prezenţa arhivarului Adrian Buga, care caută şi conservă materiale din epoca regalităţii, inclusiv prin clădiri abandonate şi în ruină, şi stă de vorbă cu oameni în vârstă care au prins în copilărie perioada respectivă şi au amintiri despre ea. Aceste scene, intercalate între cele cu familia regală, accentuează sentimentul că monarhia ţine aproape exclusiv de domeniul trecutului şi că tot ce a mai rămas sunt urme materiale şi spirituale răzleţe şi pe cale de dispariţie.

Dar când am fi putut crede că totul nu e decât o formă reţinută de butaforie luată în serios, Johannes Holzhausen include înspre final momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este transportat cu acelaşi tren a cărui călătorie ocupase până atunci o bună parte din film.

Imaginile sunt cele oficiale, înregistrate de Televiziunea Română. Într-un cadru fix, lângă coşciugul străjuit de doi soldaţi îmbrăcaţi cu uniforma de altădată apar Principesa Margareta şi Principele Radu pentru a se reculege. După un alt cadru, de data asta cu chipul îndurerat al fiicei celei mari a fostului suveran, cei doi reprezentanţi ai familei regale încep să vadă, în întunericul de afară, luminile aprinse de oamenii veniţi în gări pentru a aduce un ultim omagiu. Se revine la cadrul mai larg – principesa şi principele se apropie de ferestre şi salută discret, în semn de gratitudine, în timp ce mulţimea scandează „Regele Mihai”.

E emoţionantă această solidaritate neprotocolară – semn că legătura poporului cu familia regală nu s-a destrămat complet şi că străduinţele urmaşilor de a ţine vii o idee, un stil de viaţă, o tradiţie nu sunt chiar în zadar. E ceva nobil în demnitatea cu care dispare această lume.

Documentarul „Trenul regal”, o producție Navigator Film Austria în co-producție cu HiFilm Productions și Televiziunea Română, are premiera în România pe 27 august. Filmul a avut premiera mondială în competiţia internaţională a ediţiei din 2019 a Festivalului Dok Leipzig și a fost lansat pe marile ecrane din Austria și Germania la începutul anului 2020. Documentarul este distribuit în România de microMULTILATERAL, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.