Trepte către normalitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/trepte-catre-normalitate/

Asociaţia Mereu Împreună pentru Oameni şi partenerul său Framinor Serv SRL au pus bazele proiectului ‘Trepte spre normalitate’, încă de la începutul anului 2016. Acest proiect vizează montarea de rampe de acces mobile utile persoanelor cu dizabilităţi, în instituţiile publice.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2016

Evenimentul Trepte spre normalitate și-a găsit gazda, Teatrul Național București. Acțiunea de montare a unei rampe mobile va avea loc in această seară, de la ora 18, înaintea spectacolului Toți fiii mei.

Acest lucru a fost posibil prin amabilitatea domnului Director al Teatrului Național București, Maestrul Ion Caramitru.

Prin programul social „Trepte spre normalitate”, Asociația „Mereu Împreună pentru Oameni” și-a propus să stimuleze interesul autorităților locale, în vederea montării a cât mai multor rampe mobile în instituțiile din România pentru persoanele cu dizabilități, care vor să fie cetățeni cu drepturi egale, într-o societate civilizată. Suntem de parere că, în prezent, legislația anti-discriminare face prea puțin pentru a contribui la incluziunea lor social, deși autoritățile administrației publice au obligația să ia măsuri.

Aceste rampe mobile facilitează accesul persoanelor cu nevoi speciale la informația culturală, activități recreative și sportive, dar, mai ales, asigură șansa de a-și aduce aportul în domeniul civil, politic, economic și social.

Călătorind foarte mult în străinătate am avut ocazia să văd oameni în scaun rulant mișcându-se liberi la terase, instituții, călătorind cu mijloace de transport în comun, fără ajutor, trăindu-și viața normal. Întoarsă acasă și privind în jur mi-am dat seama că aici persoanele cu dizabilități nu se pot mișca liber printre noi. Așa a luat naștere proiectul ‘Trepte spre normalitate’. Prima acțiune de sensibilizare a avut loc în Piața Sf. Anton și a fost un real succes, iar în urma acestei acțiuni de strângere de fonduri a rezultat acoperirea valorii primei rampe de acces’, a declarat Irina Văcărean, președinta Asociației ‘Mereu Împreună pentru Oameni.

Asociația ‘Mereu Împreună pentru Oameni’, organizație nonprofit, s-a lansat în primăvara anului 2015, cu o competiție de billiard organizată în premieră, în România, pentru persoanele utilizatoare de scaun rulant.

Competiția a fost o reușită, având alături parteneri puternici printre care: Consiliul Național al Dizabilității din România, Bilancia, Mihaela Ungureanu președintele ANPD, Federația Națională de Biliard, Sonia Simionov (campion național billiard), actorul Augustin Viziru.

Foto: Trepte către normalitate – tnb.ro

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.