Trepte către normalitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/trepte-catre-normalitate/

Asociaţia Mereu Împreună pentru Oameni şi partenerul său Framinor Serv SRL au pus bazele proiectului ‘Trepte spre normalitate’, încă de la începutul anului 2016. Acest proiect vizează montarea de rampe de acces mobile utile persoanelor cu dizabilităţi, în instituţiile publice.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2016

Evenimentul Trepte spre normalitate și-a găsit gazda, Teatrul Național București. Acțiunea de montare a unei rampe mobile va avea loc in această seară, de la ora 18, înaintea spectacolului Toți fiii mei.

Acest lucru a fost posibil prin amabilitatea domnului Director al Teatrului Național București, Maestrul Ion Caramitru.

Prin programul social „Trepte spre normalitate”, Asociația „Mereu Împreună pentru Oameni” și-a propus să stimuleze interesul autorităților locale, în vederea montării a cât mai multor rampe mobile în instituțiile din România pentru persoanele cu dizabilități, care vor să fie cetățeni cu drepturi egale, într-o societate civilizată. Suntem de parere că, în prezent, legislația anti-discriminare face prea puțin pentru a contribui la incluziunea lor social, deși autoritățile administrației publice au obligația să ia măsuri.

Aceste rampe mobile facilitează accesul persoanelor cu nevoi speciale la informația culturală, activități recreative și sportive, dar, mai ales, asigură șansa de a-și aduce aportul în domeniul civil, politic, economic și social.

Călătorind foarte mult în străinătate am avut ocazia să văd oameni în scaun rulant mișcându-se liberi la terase, instituții, călătorind cu mijloace de transport în comun, fără ajutor, trăindu-și viața normal. Întoarsă acasă și privind în jur mi-am dat seama că aici persoanele cu dizabilități nu se pot mișca liber printre noi. Așa a luat naștere proiectul ‘Trepte spre normalitate’. Prima acțiune de sensibilizare a avut loc în Piața Sf. Anton și a fost un real succes, iar în urma acestei acțiuni de strângere de fonduri a rezultat acoperirea valorii primei rampe de acces’, a declarat Irina Văcărean, președinta Asociației ‘Mereu Împreună pentru Oameni.

Asociația ‘Mereu Împreună pentru Oameni’, organizație nonprofit, s-a lansat în primăvara anului 2015, cu o competiție de billiard organizată în premieră, în România, pentru persoanele utilizatoare de scaun rulant.

Competiția a fost o reușită, având alături parteneri puternici printre care: Consiliul Național al Dizabilității din România, Bilancia, Mihaela Ungureanu președintele ANPD, Federația Națională de Biliard, Sonia Simionov (campion național billiard), actorul Augustin Viziru.

Foto: Trepte către normalitate – tnb.ro

02
/03
/22

American Independent Film Festival (AIFF) anunță lansarea celei de-a patra ediții a concursului WRITE A SCREENPLAY FOR (WSF)… | SCRIE UN SCENARIU PENTRU… organizat de către Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

01
/03
/22

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) aduce un omagiu dramaturgului, poetului, regizorului și actorului Radu Stanca cu prilejul împlinirii a 102 ani de la naștere, printr-o seri de recitaluri online.

01
/03
/22

Muzeul Național al Literaturii Române Iași s-a alăturat campaniei inițiate de Crucea Roșie Română – Filiala Iași și organizează la Casa Muzeelor (strada Vasile Alecsandri nr. 6, Iași) un punct de colectă pentru convoiul umanitar ce va fi trimis în Ucraina.

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.