Trio Affresco și 7 simfonii beethoveniene, în stagiunea online a Filarmonicii “George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/trio-affresco-si-7-simfonii-beethoveniene-in-stagiunea-online-a-filarmonicii-george-enescu/

Trio Affresco este alcătuit din flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, solist al Filarmonicii „George Enescu“, violonistul şi compozitorul Vlad Maistorovici, câştigător al concursului „George Enescu“ ediţia 2001, custode al viorii Nicolò Gagliano din 1751, proprietate a Raţiu Family Charitable Foundation şi pianista Diana Ionescu, câştigătoare a Concursului Internaţional „George Enescu“, ediţia 2001.

Un articol de Petre Ivan|28 ianuarie 2021

Trio Affresco readuce pe scena de concert, șapte dintre cele nouă simfonii ale compozitorului german Ludvig van Beethoven  în transcripțiile camerale pentru  flaut, vioară, violoncel și pian realizate de Johann Nepomuk Hummel între anii 1825-1835. Desigur, la fiecare concert, grupului de bază i se alătură unul sau mai mulți invitați. Pentru întregirea repertoriului menit să acopere o seară întreagă, lucrărilor beethoveniene li se alătură și creații românești, unele în primă audiție absolută.

Recitalul este realizat în parteneriat cu Radio Clasic

Filarmonica „George Enescu”

Duminica 31 ianuarie 2021, ora 19, Ateneul Român

Trio Affresco

Ion Bogdan Ștefănescu 

Diana Ionescu

Vlad Maistorovici

și membri orchestrei Filarmonicii George Enescu

Program:

  1. MAISTOROVICI Septet de Iarnă (”Colinde fără cuvinte”, versiune 2021, p. a.)

Rafael Butaru, Natalia Pancec – viori

Marian Movileanu, Luiza Iorga – viole

Mădălina Fara, Alexandru Duțulescu – violoncele

Vlad Silaev – contrabas

Vlad Maistorovici – dirijor

  1. P. BASACOPOL Meditații Contemplative op. 45 (p. a. a.)
  2. van BEETHOVEN Simfonia nr. 2 op. 36 (arr. J. N. HUMMEL)

Ion Bogdan Ștefănescu – flaut

Diana Ionescu – pian

Vlad Maistorovici – vioară

Mădălina Fara – violoncel

Concertul va fi transmis pe canalele online ale instituției în parteneriat cu Radio România Muzical și Clasic Radio. 

Violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici a dorit să spună câteva cuvinte despre piesele incluse în program.

Vlad MAISTOROVICISeptet de Iarnă (”Colinde fără cuvinte”, versiune 2021, p. a.)

Septet de iarnă, sau Colinde fără cuvinte, este soră a rapsodiei Concert Transilvan pe melodii din Codex Caioni. Lucrarea a pornit de la dorința mea de a reflecta instrumental vraja tradiției vocale a colindelor românești, și de aceea am ales câteva teme foarte cunoscute publicului, melodii prelucrate după V. I. Popovici, V. Teodorian, A. Pann, N. Ursu, G. Cucu. Astfel, 7 episoade se succed într-un medley care, asemenea ”cântecelor fără cuvinte” ale lui Felix Mendelssohn, încearcă să exprime muzical ceea ce este dincolo de cuvinte, distilând atmosfera magică a iernilor copilăriei într-o lucrare camerală de concert.

Carmen Petra BASACOPOL – Meditații Contemplative op. 45 (p. a. a.) – O lucrare izvorâtă din meandrele liniștii pe care le-am trecut prin filtrul artistic personal, un dialog al timbralităților și armoniilor catifelate, mereu plutitoare, o lucrare care a așteptat mai bine de 10 ani, ”la sertar”, pentru a-și găsi interpreții ideali.

Ludwig van BEETHOVEN – Simfonia nr. 2 op. 36 (arr. Johann Nepomuk Hummel)

Între 1825 și 1835 J. N. Hummel a realizat aranjamentele camerale pentru Simfoniilor 1-7 ale colegului și amicului său L. van Beethoven pentru pian, flaut, vioară și violoncel. Această practică era extrem de răspândită în epocă, deoarece concertele simfonice erau organizate destul de rar,  marilor capodopere rămânându-le șansa de a fi reproduse, în cadru restrâns, prin astfel de aranjamente. Provocările anului 2020 ne-au determinat să recuperăm această practică muzicală, și să oferim publicului bucuria de a redescoperi Simfoniile de Beethoven în această notă neobișnuită.

Recitalul va putea fi ascultate pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“  site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) ca și pe facebook Radio România Muzical și Radio Clasic.

Accesul este gratuit.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

28
/06
/20

Vești bune pentru industria muzicală și nu numai: cea de-a cincea ediție a Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 - 31 iulie într-un nou format.

24
/06
/20

Săptămânal, miercurea, începând din 1 iulie, seria de concerte open air cu artiști locali din zona alternative – Backyard Acoustic Season – se reinstalează pe terasa de la Expirat, la inițiativa Overground Music, într-un format reconsiderat și adaptat situației și locului, renunțând la tiparele unui concert clasic, pentru un public restrâns de aproximativ 100 de persoane per reprezentație.

24
/06
/20

După trei luni în care Qreator – Home Together Edition a fost platforma de exprimare online pentru cei mai importanți artiști din România, seria de evenimente ajunge la final. Ultima reprezentație va fi una memorabilă, un recital cu Angela Gheorghiu. Joi, 25 iunie, de la ora 18:30, marea soprană va susține un recital live transmis online pe pagina de Facebook a Qreator.

23
/06
/20

Proiectul Poveştile instrumentelor a fost conceput într-un fel şi se naşte în alt fel, în Noaptea de Sânziene a anului 2020, în vremuri în care a vrea să faci artă, oriunde în lume, a devenit neînchipuit de dificil, în vremuri în care artiştii cu şi modul lor de expresie sunt reduşi, aproape, la tăcere, în vremuri în care artiştii par, celor mulţi, neesenţiali.