TRIO PETRE pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/trio-petre-pe-scena-ateneului-roman/

Trio PETRE a luat fiinţă în anul 2020, din necesitatea stringentă de a face muzică de cameră atunci când sălile de concert au rămas goale iar orchestrele au amuţit. Acest ansamblu tânăr cu muzicieni maturi va fi prezent pe scena Ateneului Român marţi, 14 iunie 2022, la ora 19.00, cu un program ce cuprinde lucrări de Mozart, Beethoven şi Schubert.

Un articol de Petre Ivan|8 iunie 2022

„Un vechi proverb indian spune ca orice problemă ține în cealaltă mână un cadou ascuns. Măiestria în viață constă în a vedea binele din fiecare dificultate. Nașterea ansamblului nostru este cadoul descoperit de trei artiști în perioada pandemiei, prin muzica de cameră. Recitalul nostru din 14 iunie are ca fir roșu conceptul de focus, în locul dispersiei. Cele trei lucrări alese aparțin lui Mozart, Beethoven și Schubert și au fost scrise într-un interval scurt, de doar 18 de ani (1788, 1796, 1816) Atât în cazul lui Mozart cât și în al lui Beethoven, piesele pe care le vom interpreta sunt primele din creația lor scrise pentru trio de coarde, iar tonalitatea este aceeași: mi bemol major. Piesa lui Schubert, în si bemol major, este neterminată, compozitorul finisând o singură mișcare. Divertimento de Mozart are șase părți și este considerat de muzicologul american Alfred Einstein ca fiind una dintre cele mai nobile lucrări, în care fiecare instrument este primus inter pares și fiecare notă signifiantă.”, mărturisește Luminitza Petre, liderul trio-ului de coarde, în invitația pe care o adresează cu căldură publicului bucureștean

Filarmonica George Enescu
Marți, 14 iunie 2022, ora 19.00 – Ateneul Român

Program
LUMINITZA PETRE – vioară
ADRIAN VASILE – violă
HORAȚIU LUDUȘAN – violoncel

Program
Franz Schubert – Trio de coarde în si bemol major, D 471
Wolfgang Amadeus Mozart – Divertisment în mi bemol major, KV 563
Ludwig van Beethoven – Grand Trio, în mi bemol major, op. 3

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar. (Telefon: 021.315.68.75)
– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.

Prima întâlnire a muzicienilor care alcătuiesc astăzi Trio PETRE a avut loc în februarie 2020, la Sala Radio București, cu ocazia Concertului Orchestrei de Cameră Radio, unde Luminitza Petre a evoluat în dublă ipostază, ca dirijoare și solistă. Remarcând talentul deosebit și implicarea celor doi muzicieni ai Orchestrei Radio – violistul Adrian Vasile și violoncelistul Horațiu Ludușan – Luminitza Petre i-a invitat în cadrul Concertelor din grădină din vara anului 2020. Ansamblul astfel înființat a susținut în scurta perioadă de existență recitaluri în cadrul mai multor evenimente, culminând cu participarea la Festivalul Internațional „George Enescu” în septembrie 2021.

Luminitza Petre este absolventă a Academiei de Muzică din Bucureşti la clasa profesorilor Valeriu Rogacev şi Cornelia Bronzetti. A urmat cursuri de măiestrie cu Ştefan Gheorghiu, Valery Gradow, Zachar Bron în Mannheim şi Viena. A fost, pentru o perioadă îndelungată, concertmaistru al Orchestrei de Stat Stuttgart, dar a activat deopotrivă la Academia Internaţională Bach sau Orchestra de Camera Heilbronn, iar în ultimii ani s-a dedicat podiumului dirijoral. Discografia sa cuprinde Integrala Sonatelor şi Partitelor pentru vioara solo de J.S.Bach, realizată la Bavaria Studio München și nominalizată pentru „Academy Award” în Tokio. Concertele camerale susţinute cu Trio-ul cu pian Clara Wieck din Heidelberg precum şi activitatea didactică în funcţia de docent la Orchestra de Tineret a Landului Baden-Wurttemberg au completat personalitatea artistică a interpretei.

Adrian Vasile (violă) este artist instrumentist al Filarmonicii din Brașov, după ce a activat în cadrul mai multor orchestre, printre care cea a Operei Naționale București și Orchestra de Cameră Radio. Este membru fondator al Orchestrei Române de Tineret unde ocupă până în prezent funcția de prim-violist. Artistul este laureat al mai multor concursuri, printre care “Giovanni Pavese” și „Lorenzo Perosi” din Italia, a fost bursier SoNoRo între anii 2013 – 2015 și în prezent își definitivează studiile de doctorat la Universitatea Națională de Muzică din București.

Violoncelistul Horațiu Ludușan a susținut concerte în postura de solist alături de mai multe orchestre din România, printre care: Filarmonica de Stat „Transilvania”, Filarmonica „Moldova” din Iași, sau Orchestra de Cameră Radio. Are o activitate camerală intensă, în urma căreia a obținut bursa SoNoRo Interferențe. În cadrul acestui program, s-a perfecționat cu muzicieni ca David Cohen, Bernhard Hedenborg, sau Alexander Huelshoff. Horațiu Ludușan este membru al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu“.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.