Trio PRO ARTE – concert la Ateneul Român 
https://www.ziarulmetropolis.ro/trio-pro-arte-concert-la-ateneul-roman/

Duminică, 8 februarie, de la ora 19.00, Trio Pro Arte (Anda Petrovici, Marin Cazacu, Nicolae Licareţ) vă invită la un concert cu muzică de Haydn, Mozart şi Beethoven.

Un articol de Liliana Matei|4 februarie 2015

“Trio-ul funcționează ca un ceasornic, precis, exact…. A fost impresionant…. O revelație muzicală …..Un Haydn magistral, prezentat cu superbă lejeritate. Exuberanţei colorate a Andei Petrovici, violoncelul lui Marin Cazacu i-a răspuns minunat de blînd și de dinamic ― la toate acestea adăugîndu-se și pianul lui Nicolae Licareț, arcuit și elastic. Fiecare nuanță era perfectă. Încordarea publicului a fost atît de mare, încît în pauze s-ar fi putut auzi zgomotul făcut de căderea unui ac cu gămălie în sala ahiplină…. »

Aşa aprecia cronicarul german în luna septembrie a anului 2012 evoluţia celor trei muzicieni români, Anda Petrovici, Marin Cazacu şi Nicolae Licareţ într-un program Haydn, Mozart, Beethoven pe scena Sălii Imperiale (Kaisersaal) a celebrului centru cultural reprezentat de Abația din Ottobeuren.

Astăzi, se poate spune fără temerea de a greşi, că ţelul propus de Trio PRO ARTE în momentul înfiinţării sale, în 1978, acela de a realiza un ansamblu închegat şi de durată, care să abordeze exemplar marele repertoriu cameral, a fost pe deplin împlinit. Fiecare concert, în ţară sau în străinătate, este o sărbătoare a muzicii pe care cei trei interpreţi o trăiesc intens împreună cu publicul lor. Anunţăm deci, cu bucurie, o nouă apariţie în concert a Trioului PRO ARTE cu un program ambiţios în care sunt alăturate capodopere ale genului cameral semnate tot de maeştrii absoluţi ai muzicii clasice Haydn, Mozart şi Beethoven.

Programul concertului

Joseph Haydn – Trio în sol minor, Hob. XV: 19
Wolfgang Amadeus Mozart – Trio nr. 1, în sol major, KV 496
Ludwig van Beethoven – Trio în sol major, op. 1, nr. 2

Pro Arte

Trioul cu pian PRO ARTE a fost fondat în 1978 de către trei membri excepţionali ai Filarmonicii George Enescu. Violonista Anda Petrovici – devenită, în 1989, prima femeie din istoria instituţiei, care a ocupat postul de concertmaestru, funcţie pe care o deţine până astăzi – s-a alăturat violoncelistului Marin Cazacu şi pianistului Nicolae Licareţ, în dorinţa de a realiza un ansamblu închegat şi de durată, care să abordeze exemplar marele repertoriu cameral.

pro arte1

Toţi trei sunt solişti consacraţi ai scenei muzicale româneşti. Recitalurile Trioului PRO ARTE au reprezentat întotdeauna un reper, în egală măsură pentru public şi pentru colegii de breaslă. Marin Cazacu şi-a construit o carieră strălucitoare în calitate de artist şi de profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, iar Nicolae Licareţ şi-a demonstrat extraordinarele abilităţi tehnice şi interpretative în tripla ipostază de pianist, clavecinist şi organist. Nu în ultimul rând, Nicolae Licareţ conduce din 1991 destinele Filarmonicii, din postura de director artistic.

Unitatea şi echilibrul, virtuozitatea individuală şi expresivitatea, claritatea şi vigoarea redării, toate aceste calităţi au scos în evidenţă încă de la început valoarea grupului. Este minunat să priveşti trei solişti instrumentişti – fiecare cu o personalitate puternică – adunându-se laolaltă pentru simpla bucurie de a cânta împreună şi reuşind să-şi echilibreze forţele pentru a ajunge la un sunet unic, pe cât de nou, pe atât de uşor de recunoscut.

Trio PRO ARTE a concertat în turnee pe scene din Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Serbia, Spania, Singapore şi a participat frecvent la Festivalul George Enescu, unde a cântat muzică din creaţia marelui compozitor român şi din opusurile clasice universale. De asemenea, formaţia de muzică de cameră a realizat înregistrări pentru Radioul şi Televiziunea Română, precum şi la casele de discuri Electrecord, BMG Arte Nova Classics şi AIX Records. Pentru extinderea posibilităţilor şi proiectelor profesionale, Trio PRO ARTE se completează adesea cu o violă, devenind astfel un cvartet cu pian.

Începând cu anul 2009, Trio PRO ARTE este ansamblul cameral oficial al Filarmonicii George Enescu.

INFO

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete din incinta Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.