Tristeţea cărţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/tristetea-cartilor/

Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.

Un articol de Nicolaie Dan (Dedes)|19 noiembrie 2014

Nu mă interesează statisticile despre piaţa de carte care răspund la întrebări presante (cum, cât, cine, ce, unde, când), pentru că mă pot duce pe căi greşite. Eu nu trăiesc de pe urma cărţilor, ci pentru cărţi.

Prefer să ştiu că am prieteni care îşi permit, din diverse motive, să cumpere doar 10 cărţi într-un an şi să le citească pe toate, decât să aflu că în medie un român cumpără X cărţi pe lună şi să constat pe propria-mi piele că fie nu citeşte niciuna, fie le citeşte pe toate, dar nu înţelege nimic din ele.

La uşă ne bate un târg de carte. Pentru mine e o bucurie, deşi simt o uşoară tristeţe când văd că la un astfel de trârg, care ţine câteva zile, pot să fiu strivit şi sufocat în aglomeraţia mişcătoare şi în restul anului risc să mor de singurătate prin librării sau biblioteci.

Gaudeamus 2014

Gaudeamus 2014

Dragostea pentru carte nu e o febră care ne cuprinde la sfârşitul toamnei, după care, tratându-ne cu tablete pe bază de blazare şi ignoranţă, să ne revenim la o stare firesc de nefirească în care să zăcem seri la rând, trântiţi pe canapea, pierzându-ne vremea privind la televizor lucruri de neprivit.

La un moment dat a existat o campanie pe facebook în care eram anunţaţi că de câte ori cineva ascultă o manea sau se uită la o emisiune cu şi despre lumea mondenă o carte se sinucide. Nu cred că este aşa, cărţile nu se sinucid, cărţile sunt ucise cu sânge rece.

Săptămâna aceasta am asistat la o nouă dramă, una din multe altele, produsă lângă un stâlp de electricitate, acolo unde locuitorul oraşului obişnuieşte să se lepede de lucrurile inutile după ce face curăţenie generală prin casă. Câteva cărţi zăceau condamnate la moarte prin descompunere alături de câteva cutii de bere şi sticle de suc.

Aş fi vrut să plâng, dar m-am temut că trecătorii îşi vor închipui că sunt doar proprietarul cutiilor goale, care plânge pe bază de alcool. Cine mai plânge pentru o carte? Nu e prima oară când văd, că în urma redecorării locuinţelor, oamenii găsesc de cuviinţă ca în capătul listei cu lucrurile inutile de care trebuie să scape pun cărţile.

Priviţi imaginea de mai sus, e cu şi despre noi.

Foto: Tristeţea cărţilor – Nicolaie Dan (Dedes)

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.