Tristeţea cărţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/tristetea-cartilor/

Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.

Un articol de Nicolaie Dan (Dedes)|19 noiembrie 2014

Nu mă interesează statisticile despre piaţa de carte care răspund la întrebări presante (cum, cât, cine, ce, unde, când), pentru că mă pot duce pe căi greşite. Eu nu trăiesc de pe urma cărţilor, ci pentru cărţi.

Prefer să ştiu că am prieteni care îşi permit, din diverse motive, să cumpere doar 10 cărţi într-un an şi să le citească pe toate, decât să aflu că în medie un român cumpără X cărţi pe lună şi să constat pe propria-mi piele că fie nu citeşte niciuna, fie le citeşte pe toate, dar nu înţelege nimic din ele.

La uşă ne bate un târg de carte. Pentru mine e o bucurie, deşi simt o uşoară tristeţe când văd că la un astfel de trârg, care ţine câteva zile, pot să fiu strivit şi sufocat în aglomeraţia mişcătoare şi în restul anului risc să mor de singurătate prin librării sau biblioteci.

Gaudeamus 2014

Gaudeamus 2014

Dragostea pentru carte nu e o febră care ne cuprinde la sfârşitul toamnei, după care, tratându-ne cu tablete pe bază de blazare şi ignoranţă, să ne revenim la o stare firesc de nefirească în care să zăcem seri la rând, trântiţi pe canapea, pierzându-ne vremea privind la televizor lucruri de neprivit.

La un moment dat a existat o campanie pe facebook în care eram anunţaţi că de câte ori cineva ascultă o manea sau se uită la o emisiune cu şi despre lumea mondenă o carte se sinucide. Nu cred că este aşa, cărţile nu se sinucid, cărţile sunt ucise cu sânge rece.

Săptămâna aceasta am asistat la o nouă dramă, una din multe altele, produsă lângă un stâlp de electricitate, acolo unde locuitorul oraşului obişnuieşte să se lepede de lucrurile inutile după ce face curăţenie generală prin casă. Câteva cărţi zăceau condamnate la moarte prin descompunere alături de câteva cutii de bere şi sticle de suc.

Aş fi vrut să plâng, dar m-am temut că trecătorii îşi vor închipui că sunt doar proprietarul cutiilor goale, care plânge pe bază de alcool. Cine mai plânge pentru o carte? Nu e prima oară când văd, că în urma redecorării locuinţelor, oamenii găsesc de cuviinţă ca în capătul listei cu lucrurile inutile de care trebuie să scape pun cărţile.

Priviţi imaginea de mai sus, e cu şi despre noi.

Foto: Tristeţea cărţilor – Nicolaie Dan (Dedes)

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

22
/05
/17

“─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă. ─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând. ─ Vorbeaţi cu el des? ─ Sigur, în fiecare zi. ─ Şi ce-i spuneaţi? (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care continuăm să vă prezentăm câteva povestiri.

17
/05
/17

“E miezul verii. După masa de prânz, mama şi fiul stau lungiţi în două paturi aşezate simetric de o parte şi de alta a uşii, de-a lungul a doi pereţi opuşi din dormitorul familiei. Fiecare se foieşte nervos în patul său, iar un zugrav îşi face de lucru pe hol şi trage cu urechea la ce discută cei doi. (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

10
/05
/17

“Este zăpadă cu soare. Acoperișurile sclipesc, streașinile șiroiesc, oamenii calcă într-un fel de piftie alburie, care se risipește în jur și îi stropește pe trecători. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat anul acesta „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, din care vă prezentăm, prin amabilitatea autorului, câteva fragmente / povestiri integrale.