Februarie reprezintă pentru Naţionalul craiovean luna celei de-a doua premiere din acest an.
Un articol de Georgiana Ene|18 februarie 2022
Regizorul ucrainean, Andriy Zholdak, cunoscut publicului pentru montarea din 2017 a spectacolului „Rosmersholm” a lui Henrik Ibsen, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, revine de data aceasta la Craiova, cu un text destul de rar pusă în scenă în România – „Femeia mării”, al aceluiași autor, text care se află la răscrucea dintre simbolism și realism. Acesta a fost scris în anul 1888 la München, după ce a petrecut șase luni la mare, în Saeby, perioadă în care autorul s-a îndrăgostit de mare, premiera absolută având loc la Teatrul Christiania, pe 12 februarie 1889.
Dacă în viziunea lui Ibsen farmecul mării este conferit de puterea hipnotizatoare a acesteia: „marea atotputernică peste stările sufletești”, în viziunea regizorului marea hipnotizează prin femeia mării, „Ellida lui”, așa cum o numește pe protagonistă.
Costinela Ungureanu, o actriță remarcabilă, cu multe nuanțe, este Ellida care surprinde spectatorul prin trăirile intense, de cele mai multe ori neînțelese, și îl invită să intre în convenția ei prin motivații clare și precise. Aduce în prim-plan amintiri din trecut, o poveste trăită demult pe mare, plină de iubire și regrete, dar și prezentul – căsătoria cu doctorul Wagel (Nicolae Vicol) – și un univers al ei, pe cât de real, pe atât de controversat: acela al unui ideal dincolo de limitele pe care îl conferă realitatea.
Spectacolul lui Andriy Zholdak respectă până la un punct textul lui Ibsen, are coerență în derularea scenelor, reprezintă o metaforă a iubirii și este plin de realism și simbolism.
Noutățile acestei monări constau în aducerea în scenă a soției decedate (Petronela Zurba), o prezență discretă îmbrăcată în roșu, care intră într-un conflict imaginar cu Elida, a menajerei – care lipsește în textul lui Ibsen (regizorul a fost extrem de încântat de prestația artistică a Ralucăi Paun și i-a creat un rol) – apare doar de câteva ori și are o replică scurtă în partea a doua, și este un soi de Marie din „Lecția” lui Ionesco – omniprezentă și omniscientă – și un buchet de trandafiri negri.
În demersul său artistic regizorul împarte scena în două: o piscină în partea stângă și locuința în partea dreaptă, astfel ca scenografia (Danilo Zholdak) creată să servească prin costume și decor nota feerică a mării, a iubirii, a problemelor care apar, dar și a casniciei celor doi. Propune astfel un decor minimalist, cu două planuri de joc, simplu încadrate, și își concentrează imaginația în exploatarea la maximum a talentului protagonistei și a capacității ei de explora cele mai ascunse dorințe și trăiri interioare ale Ellidei.
În prima parte, acțiunea este centrată în jurul Ellidei, cea de-a doua soție a doctorului Wangel, născută lângă mare și a celor două fete, Bolette (Irina Danciu) și Hilde (Roxana Mutu), fiicele doctorului din căsătoria anterioară. Cei doi au avut un fiu care a murit însă când era bebeluș. Wangel îngrijorat de sănătatea mentală a Ellidei, l-a invitat la ei pe Inspectorul Arnholm (Angel Rababoc), fostul profesor al Bolettei, care credea că aceasta îl aștepta și o cere în căsătorie. Fata acceptă, convinsă fiind că este singura ei speranță de a scăpa de micul orășel în care locuiește și o va ajuta să vadă lumea. Un alt personaj cheie este sculptorul Lyngstrand (Cătălin – Mihai Miculeasa), care se oprește să le povestească despre sculptura pe care visează să o facă și le dezvăluie povestea care l-a inspirat. A auzit aceasta poveste de la un marinar oarecare, fără să știe că povestea reprezintă o parte din trecutul Ellidei.
În cea de-a doua parte există: Ellida, Wangel și menajera lor (preț de câteva secunde), iar trăirile lor prezentate cu multă dibăcie de regizor arată felul în care Ellida se adaptează la noua viață, cum nu poate renunța la trecut și cum vrea să domine, nu să fie dominată: felul în care ea își face simțită prezența prin marcarea anumitor locuri din locuință, se roagă la fiecare colț din cele două spații, sare dintr-o parte în alta, repetând aceste sărituri aproape obsesiv, creând un mare impact emoțional, sprijinindu-se de genunchiul soțului ei – lucru care nu arată doar neliniștile ei și nebunia din mintea ei, ci și obsesia pe care o are Wangel pentru ea. Cei doi se inspiră unul pe altul de a-și păstra secretele și potențează faptul că Ellida nu alege libertatea propriu-zisă, ci posibilitatea libertății. Ea este obsedată de imagini ale mării pentru că a iubit cândva un marinar care a promis că într-o zi o va revendica. Când acesta ajunge, ipotetic vorbind, soțul ei o eliberează de jurămintele căsătoriei. Acest act îi restabilește echilibrul și rupe vraja marinarului asupra ei.
Punerea în scenă a acestui text la Naționalul craiovean stârnește reacții controversate și deranjează un anumit tip de public care se regăsește în poveste și nu știe cum să depășească situația. Obișnuit în ultime vreme cu spectacolele online și de scurtă durată, media fiind undeva la 1h 30 min, și având o putere de concentrare în timpul acestor tip de reprezentații, a găsit spectacolul lung, repetitiv și decalat în raport cu ceea se difuzează de obicei sau cu ce se vede în sală. Cele patru ore, cu pauză, sunt împărțite inegal din punct de vedere al numărului actorilor prezenți pe scenă, cât și prin decor.
La prima vedere, obiecțiile pot fi justificate: actorii sunt prezenți toți doar în prima parte, scenografia nu este cea mai fericită – din anumite unghiuri nu se vede la fel, dar acest spectacol psihologic este construit pe o rețetă perfectă, care îl face extraordinar. O analiză atentă, profundă a tuturor elementelor arată că spectacolul respectă întocmai structura și grila convențiilor dramatice potrivit unui algoritm bine stabilit, dificil de realizat, iar rezultatul este vizibil: un spectacol modern creat cu ajutorul acestor mici imperfecțiuni. Compoziția unui astfel de spectacol își fixează ca punct de referință o serie de reguli precise, de o anumită strucură și un anumit tip de comportament, însă doar pentru a fi încălcate și pentru a desăvârși un act artistic contemporan.
Andriy Zholdak este regizor ucrainean de teatru și operă, născut la Kiev, care a studiat regia de teatru la Moscova. A pus în scenă spectacole de teatru și operă în Ucraina, Franța, Rusia, România, Germania, Polonia, Elveția, Finlanda, Suedia, Macedonia, Belgia și Muntenegru. Prelegerile sale pe teme ca „Actorul viitorului” și „Quantum Teatru” precum și atelierele sale speciale care disecă Arta Actoriei au fost ținute în Brazilia, Spania, Japonia, Italia și Spania. A primit Premiul UNESCO pentru arte performative în 2004 și premiul Masca de Aur pentru Cea mai bună operă și regie pentru montarea sa cu „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski la Teaturl Mikhailovski din St. Petersburg (2014) și Cel mai bun Ansamblu pentru „Trei surori” de Cehov la Teatrul Alexandrinski (20216). Montarea sa cu opera „Vrăjitoarea” de Ceaikovski la Opera din Lyon a fost declarată cel mai bun spectacol din 2019 la Premiile OPER din Germania și nominalizată pentru cea mai bună producție la Premiile Mondiale OPER din 2020. Cea mai recentă punere în scenă a fost opera „Castelul Prințului Barbă – Albastră” a lui Bartok la Opera din Lyon, în primăvara lui 2021.
„Femeia mării” de Henrik Ibsen
Regie, co-scenografie, light-design, ilustrație muzicală: Andriy Zholdak
Co-regie: Kathya Zholdak
Traducere piesă & asistență de regie: Valeriu Andriuță
Consilier artistic: George Banu
Distribuția: Costinela Ungureanu (Ellida Wangel), Nicolae Vicol B (Doctorul Wangel), Angel Rababoc (Inspectorul Arnholm), Raluca Păun (Servitoarea), Petronela Zurba (Prima soție a doctorului Wangel), Cătălin-Mihai Miculeasa (Lyngstrand), Cătălin Vieru (Ballested), Irina Danciu (Bolette), Roxana Mutu (Hilde)
