Trofeul Ceau, Cinema!, dedicat memoriei regizorului Răzvan Georgescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/trofeul-ceau-cinema-dedicat-memoriei-regizorului-razvan-georgescu/

Trofeul competiţiei Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va fi dedicat începând din acest an memoriei regretatului regizor Răzvan Georgescu. Odată cu ediţia a cincea a festivalului, premiul pentru cel mai bun film va fi redenumit Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”, în amintirea cunoscutului regizor de filme documentare.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2018

Răzvan Georgescu a murit la 24 iulie 2017, la vârsta de 51 de ani, în Germania, unde se stabilise din 1989, plecând din Timișoara.

În 2015, la ediția a doua a festivalului, cinematograful modernizat din comuna Gottlob, din Timiș, a fost inaugurat cu documentarul „Pașaport de Germania” (2014), în prezența lui Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai apropiați prieteni și susținători ai festivalului.

Regizorul a revenit în 2016 la Ceau, Cinema!, ca membru al juriului competiției.

La ediția a cincea, care va avea loc între 19 și 22 iulie 2018, Răzvan Georgescu va fi omagiat prin proiecția documentarului „Testimonial”, la 10 ani de la lansarea acestuia, în 2008, precum și a unui interviu video inedit pe care cineastul l-a acordat în 2016 echipei festivalului.

El fusese diagnosticat, de mulţi ani, cu o tumoare malignă. De altfel, „Testimonial” aborda această suferinţă şi încerca să aducă răspunsuri la întrebările existenţiale ale autorului.

„Testimonial a fost pentru mine lecţia că filmul poate salva viaţa. Ştiu că sună patetic, dar mie efectiv mi-a salvat viaţa. Cât am lucrat trei ani la acel film, tumoarea n-a crescut. Două săptămâni după ce am terminat filmarea, a început să crească”, spunea Răzvan Georgescu într-un interviu din 2015.

Tot în amintirea lui Răzvan Georgescu va fi prezentat la ediția din acest an și documentarul „Născuți la comandă – Decreții” (2005), pe care el l-a produs împreună cu regizorul acestuia, Florin Iepan.

Născut la 26 decembrie 1965, la Târgu Mureș, Răzvan Georgescu a absolvit Liceul „Lenau” din Timișoara și Facultatea de Filosofie din București, cu o lucrare de licență despre semiotica filmului. Î

ceau cinema

Răzvan Georgescu

n 1989, a emigrat în Germania alături de soția sa de etnie germană, iar până atunci a locuit în Timișoara.

A cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 19-22 iulie 2018 la Timișoara și Gottlob, prima localitate rurală cu un cinematograf modernizat din România.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC) și al Consiliului Județean Timiș.

Evenimentul este realizat de voluntari, cu susținerea: Vitas România, Institutul Francez din Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Filarmonica Banatul, Institutul Polonez din București, AMBASADA, MISC.

Foto: Ceau Cinema – facebook

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.