Trupa EYEDROPS a lansat din izolare Culori Uitate – cea de-a patra piesă de pe Albumul Fără Sfârșit
https://www.ziarulmetropolis.ro/trupa-eyedrops-a-lansat-din-izolare-culori-uitate-cea-de-a-patra-piesa-de-pe-albumul-fara-sfarsit/

Trupa EYEDROPS a lansat azi cea de-a doua piesă lucrată integral din izolare. Se numeşte Culori Uitate, iar videoclipul care o însoţeşte a fost realizat de vocalul trupei, Paul Manolescu, de la el din dormitor, cu ajutorul materialelor filmate de Ștefania Buzatu.

Un articol de Petre Ivan|29 aprilie 2020

Eyedrops- Culori uitate (Lyric video)

Pentru noi, Culori Uitate e fix ca o mare aducere aminte. Ne aducem aminte de lucrurile simple și de tot ce contează pentru noi acum, din liniștea asta cu care ne-am întâlnit. Poate aveam nevoie de ea… începusem să ne cam grăbim, noi, oamenii” declară Paul Manolescu, solistul trupei.

Despre lucrul de la distanță: “Să lucrăm de la distanță pentru noi e ceva cu care eram deja familiarizați. Cum Andrei, chitaristul, este medic și petrece mult timp în gărzi, am învățat să profităm de timpul liber și de internet la maxim, așa că de ani buni ne trimitem ideile oricând le avem și lucrăm la ele de acasă până să ne întâlnim la sala de repetiții. Cumva, ne place să compunem, cum se spune, “în regim de studio” – fie el și individual – pentru că rezultatul e întotdeauna o muzică ceva mai intimă, mai personală, decât cea care ia naștere în energia sălii de repetiții. Acum, de-abia așteptăm să ne auzim și noi ultimele piese live, pentru prima dată”.

Albumul fără sfârșit este cel de-al doilea și ultimul album al trupei EYEDROPS. “Imediat după ce am lansat primul nostru album, PREZENT, ne-am dat seamă că vrem să ieșim cumva din paradigma celor 10-14 piese la care lucrezi doi, trei ani, înainte de a le arăta lumii. Așa că am hotărât ca “albumul” nostru să fie de fapt un playlist, la care vom adăuga piese pe măsură ce le compunem, pentru atâta timp cât trupa asta va exista. E un mod mai direct de a face lucurile, iar pe noi ne ancorează în prezent. Fiecare piesă e la fel de importantă ca oricare alta, și poartă amprenta clipelor în care a luat naștere. În felul ăsta facem tot ce putem acum și aici, iar de viitor… se ocupă el însuși.”

Despre EYEDROPS

Componență: Paul Manolescu, Andrei Marica, Miche Marcu, Aurel Ciucur

https://www.facebook.com/EyedropsBand/

https://www.youtube.com/user/EyedropsBand

13
/05
/14

A.G.Weinberger, cea mai puternică şi mai complexă personalitate a bluesului din România, propus pentru nominalizare la şapte categorii la premiile Grammy în 2006, fiind supranumit şi Mr. Blues al României, vă aşteaptă sâmbătă, 17 mai, de la ora 20.00, la „Teatrelli, theatre, jazz and more“ (P-ţa A. LahovarI nr 7), la un recital extraordinar, o nouă selecţie de piese în care compoziţiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20 – ‘60 şi până astăzi...

05
/05
/14

Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, va fi operat, pe 9 mai, pentru extirparea unei tumori cerebrale. Prietenii lui au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Între timp, Fundaţia Creştină "George Becali" a anunţat că va acoperi costurile necesare operaţiei lui Leo Iorga.

04
/05
/14

O ceremonie de decorare a Principesei Maria va deschide, miercuri, seria de evenimente organizate cu ocazia Zilei Regalităţii (10 mai), care va include şi două concerte, un maraton regal, un simpozion şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai I.

01
/05
/14

Formaţii de muzică din state precum Olanda, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Turcia vor cânta, pe 9 şi 10 mai, în Capitală, alături de fanfara militară română, reprezentată de Muzica Reprezentativă a Armatei, Fanfara Pompierilor ISUMB, de Ziua Europei, la Festivalul Muzicilor de Fanfară.

01
/05
/14

Zoli TÓTH, promotorul muzicii neconvenţionale de percuţie din România, incepe turneul “Bach in ShowBiz” pe 30 aprilie. Artistul pregăteşte un spectacol extraordinar cu muzică de Adrian Enescu (pe teme de Johann Sebastian Bach), completată cu un show unic de proiecţii 3D marca “Les Ateliers Nomad”.