Tudor Chirilă, Florin Piersic Jr. şi George Mihăiţă, la Târgul de Carte miniLibri
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-chirila-florin-piersic-jr-si-george-mihaita-la-targul-de-carte-minilibri/

Actorii George Mihăiţă, Adrian Titieni, Dorina Chiriac, Elvira Deatcu, Mirela Zeţa, Tudor Chirilă şi Florin Piersic Jr. îi aşteaptă pe copii la cea de-a IX-a ediţie a Târgului de Carte miniLibri, care va avea loc sâmbătă şi duminică, între 10.00 şi 18.00, la Muzeul Ţăranului Român din Capitală.

Un articol de Petre Ivan|12 decembrie 2014

Cea de-a IX-a ediţie a Târgului de Carte pentru Copii miniLibri se deschide sâmbătă, la ora 11.00, cu o dezbatere despre importanţa lecturii în viaţa celor mici. Evenimentul miniLibri este un târg dedicat cărţii pentru copii şi este organizat de Şcoala Gimnazială Step by Step din Bucureşti, notează Mediafax.

Sâmbătă, la ora 11.00, târgul se deschide cu o dezbatere inedită despre nevoia de poveste, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii şi profesori. La Şcoala Step by Step, părinţii, profesorii şi copiii formează o comunitate, astfel, dezbaterea reuneşte deopotrivă doi actori la rândul lor părinţi – George Mihăiţă şi Adrian Titieni -, dar şi profesori cu experienţă.

Dialogul este interactiv, iar la final copiii sunt invitaţi să adreseze întrebări invitaţilor.miniLibri

Opt edituri, promoţii, cărţi pentru cei mici şi inedite ateliere lingvistice pentru copii (japoneză, coreeană, hindi, portugheză, rusă, chineză, arabă) se numără, de asemenea, printre atracţiile acestei ediţii a târgului.

Atelierele lingvistice sunt destinate copiilor între 6 şi 12 ani şi vor fi susţinute de studenţii de la Facultatea de Limbi Străine (Universitatea Bucureşti), fiind concepute în aşa fel încât să îmbine distracţia cu învăţarea, oferind informaţii despre ţările respective, precum şi alfabetul fiecărei limbi în parte.

În cadrul târgului va fi deschis în fiecare zi Atelierul „Hrană şi poveste”, idei în farfurie pentru copii mofturoşi. Pe parcursul ambelor zile, copiii de la Grădiniţa Bambi şi Şcoala Gimnazială Step by Step vor susţine spectacole speciale de sărbători.

De asemenea, duminică, între orele 14.00 şi 17.00, părinţii şi copiii se vor putea bucura de „Poveşti în lectura unor Tătici celebri”, cu Tudor Chirilă, Răzvan Simion şi Florin Piersic Jr., la Clubul Ţăranului de la Muzeul Ţăranului Român.

Prima ediţie a Târgului de Carte miniLibri a avut loc în 2005, la iniţiativa organizaţiei neguvernamentale Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională (CEDP), care dezvoltă programe în domeniul educaţiei.

Foto: Târgului de Carte pentru Copii miniLibri – facebook, cinemagia

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.