Tudor Ganea, de ani 33. Constănţean la bază. Scriitor debutant („Cazemata”, la Polirom). Romancier. Om serios, însurat. Fără copii. De meserie, arhitect. Noul val din literatură, cum s-ar spune.
Un articol de Andrei Crăciun|12 martie 2017
Tudor Ganea, ce mai putem face ca să reexiste în țara noastră meseria de scriitor?
Păi stai așa, că n-a existat!
Păi cum – Marin Preda n-a fost scriitor?
Da, mă rog, hai să zicem așa, că a fost atunci, că erau tirajele alea mamut! Și toată lumea citea, că n-avea rețele de socializare și nu se uita la televizor. Dar acum, dacă ieși în 2.000 de exemplare sau în 3.000, ești bine văzut! Din cât am citit, așa ieșeau debutanții, în 2.000-3.000 de exemplare. Și n-ai ce să faci cu un tiraj din ăsta. Nu știu, chiar stăteam și mă gândeam: Băi, cum să faci să aduci oamenii mai aproape de carte, cum să promovezi lectura?
Dumneata cum ai face?
Eu, sincer, aș face o campanie din asta pe la metrou. Începuse editura Trei, la un moment dat, să facă reclamă cu cărțile lor la metrou. Și era binevenită. Cred că e singura chestie pe care am văzut-o.
Să vadă oamenii când merg pe stradă, când coboară în subteran, când stau la o coadă la șaorma, așa?
Da, da, da, o promovare masivă a literaturii. Că, dacă vezi cărțile doar din geam, cum au Humanitas Cișmigiu sau Cărturești, treci pe lângă. Dacă treci în fiecare zi pe lângă pancarta aia de la metrou, 2 metri pe 2, parcă e altceva.
Și tu frecventezi librării, cumperi cărți?
Da, cumpăr de aici, de la anticariate.
Citești carte, nu e-bookuri.
Nu, nu, nu. Numai carte. N-am citit e-bookuri niciodată.
Ești bătrân, carevasăzică.
Bătrânicios. Am și gastrită.
Ai obiceiuri de om bătrân?
Am, da. Ce să-i fac?
Ai fost tânărul prozator al anului 2016. Ai avut și tu discurs de primire a premiului. Ai dat glas câtorva cuvinte?
Băi, nu, că sunt emotiv și mi se pune un nod în gât.
Ai mulțumit?…
Am mulțumit rapid…
Cui i-ai mulțumit?
Editurii, lui Iaru și lui Chivu, că mi-au dat încredere în mine la cursul de creative writing pe care l-am făcut cu ei, și cam atât.
Tu îi citeai pe dumnealor?
Da, le-am citit toate cărțile, cum să nu? Și îmi plac amândoi; îmi plăceau și înainte și îmi plac și acum. Chiar sunt curios ce o să scoată Chivu acum, în noul an – o culegere de proze scurte. Să vedem ce-i iese.
Te-ai gândit să aplici la rezidențe, la burse, să stai peste hotare belfer și să scrii?
Deocamdată nu m-am gândit, nu mă bagă în seamă pe mine cu o singură carte, o cărticică. Poate mai încolo. Zicea cineva, citisem și eu, despre Institutul Cultural, că în Austria, Germania au „Bursa orașului cutare”. Îți dau ăștia bursă de un an, să stai acolo, cu 1.100 de euro pe lună. Dar îți dai seama că nu ai cum să aplici tu, ca debutant, la asta. Da, e de gândit pe viitor, dar…
Te-ai vedea ducând genul ăsta de viață – din rezidență în rezidență, așa?
E cineva care o duce din rezidență în rezidență? Ar fi fain.
Nu știu. Domnul nostru Mircea Cărtărescu, poate.
Da, el. Ar fi fain, dar nu cred că ajung acolo.
Dumneta ești arhitect la bază, dar cochetai cu Literele încă din liceu. De ce ai dat la Arhitectură până la urmă?
Eu am ales Arhitectura, îmi plăcea mult de tot. Am avut talent la desen, de mic. Îmi surâdea, în schimb, și ideea să fiu profesor de limba română: băi, am patru-cinci luni de vacanță pe an… Am ales Arhitectura, până la urmă. M-am gândit mai pragmatic, dacă vrei, sau așa credeam eu că m-am gândit pragmatic, că nu m-am îmbogățit nici cu Arhitecutra.
Prezinți regrete?
Cred că, dacă făceam Filologia, publicam și eu mai devreme, scriam mai mult în alea cinci luni din fiecare an.
Tudor Ganea s-a aflat șapte ani în grija unei mătuși din București
Cum ai ajuns dumneata să vii la București, la facultate?
Cu trenul. De la Constanța.
Te-ai dat jos în Gara de Nord și te-ai rătăcit?
N-am mai prins loc la cămin și am stat în gazdă la o mătușă. Am stat șapte ani acolo.
Șapte ani ai stat la o mătușă?
Da, aveam o cameră.
Și te-a hrănit mătușa? Te-a îngrijit?
Mai făcea mâncare, da.
Ai scris-o și pe dumneaei?
Încă n-am scris-o. Săraca, s-a dus și ea!
Dar o vei scrie.
O s-o scriu pe tanti Mia, cum să nu?
Ți-a schimbat viața?
Da, era o femeie blândă și bună.
Contează mult o mătușă în viața omului.
Da. Și era bătrână, bătrână! Și avea o forță… deși avea 78-79 de ani când am intrat eu la facultate. Eu aveam 18 ani.
Ai mai cunoscut și tu scriitori în viața adevărată?
Puțini.
Nu le-ai căutat prezența.
Nu.
Prin Uniunea Scriitorilor nu ești băgat? Prin asociații profesionale, bresle meșteșugărești, ceva?
Nu.
La arhitecți cum e? Ești în Ordinul Arhitecților?
Da, ești obligat acolo, n-ai voie să dai cu ștampila dacă nu ești arhitect la ei.
De mult ești?
De cinci-șase ani. Le plătești doar ca să faci uz de ștampila respectivă.
E o masonerie a lor.
Da, da, da.
În organizațiile profesionale ale scriitorilor nu vrei să participi.
Sincer nu, nu mă tentează.
Te uiți la lupta asta intestină de la Scriitori?
Am văzut și eu acum, da. Am citit și eu reviste literare și mă uit, dar nu mă bag, pentru că nu știu toate dedesubturile. Mă lasă rece luptele astea, pe cuvântul meu.
Citești reviste literare? Cum procedezi?
Le iau de la chioșc.
Nu ai abonament.
Nu, le cumpăr joia, când apar toate.
Tudor Ganea a primit un sfat de la tatăl său, aviator: să0i citească bine pe ruși, căci rușii sunt buni
Care sunt? Numește-mi-le!
„Dilema veche”, „România literară”, „Observator cultural”, că astea se găsesc. Și mai iau, când le găsesc, și reviste de prin țară, care țin tot de Uniunea Scriitorilor: „Ramuri”, „Vatra”, „Orizont”… Sunt ok, sunt chiar faine. Eu am citit revistele literare din țara noastră pentru că voiam să am și eu recomandări de lectură, să văd și eu ce mai mișcă prin lumea literară și așa. Na, contează recomandările unui critic care mi se pare că e OK. Și de acolo îmi iau recomandările până în ziua de azi.
Ți-ai făcut o listă de lectură, practic.
Da, exact.
Și ce scriitor ai descoperit tu, de capul tău?
Adică fără să fi fost recomandat?
Da. Care este descoperirea dumitale?
Primul a fost Steinbeck! Nu mi-a venit să cred cu el!
Pe care l-ai descoperit din întâmplare. Îl aveai prin casă, cum l-ai descoperit?
Până să ajung la București aveam calupul ăla de cărți apărute în comunism. Erau prin casă. Și pe toți ăștia mari i-am descoperit, de fapt, singur. Plus Kafka, plus toți rusnacii. Tot așa, mă duceam la bibliotecă, îi scoteam de pe raft, mă uitam la ei; tata îmi mai zicea: „Băi, citește rușii!”. Tata era aviator, citea de rupea și avea fixul ăsta că sunt buni rușii.
Și ce, nu-i așa?
Cum să nu? Sunt buni rusnacii, și acum îmi plac.
Și de la noi? Preda și Cărtărescu?
Ăștia îmi plac cel mai mult, dar mai sunt.
Și din noua generație?
Cât de nouă? Că eu am văzut că sunt n-șpe mii de generații! „Nouăzeciști”, „nouăș’cinciști”, „douămiiști”, „mizerabiliști”… Nu știu ce să-ți răspund. Anul trecut am citit două sau trei debuturi faine, care mi-au plăcut mult.
Tudor Ganea a jucat vârf împins, în copilărie. În adolescență a fost tras pe linia de fund
Exemplu?
„Pascal desenează corăbii” a lui Radu Niciporuc. Nu-l știu pe autor, am înțeles că are vreo 60 de ani. Dar scrie bine de tot. Am citit-o și pe asta a lui Vlad Roman, o carte apărută la „Univers”, un roman. E mișto și asta, mi-a plăcut, e faină. Și nu știu dacă ai citit „Dincolo de ferestre”, de Irina Georgescu-Groza. A fost și ea la cursul lui Florin și al lui Marius, a scos la „Casa de Pariuri Literare”.
Ce concluzie să tragem cu privire la tânăra noastră literatură?
Să fie bine, să nu fie rău. Să zicem așa, ca Gică Hagi. Știe machidonul!
Știe. Ai trăit și tu printre machidoni, printre ăștia? Nu jucați și voi fotbal, să fiți ca Hagi?
Ba da, jumate din colegii de școală generală și liceu erau machidoni. Cel puțin, de la mine din clasă.
Pe ce post evoluai, când jucați?
Când eram mai mic eram atacant, eram vârf…
Pomanagiu?
Pomanagiu de pomanagiu eram. Și în liceu am câștigat „Cupa liceelor” pe Constanța; eram fundaș. Atunci m-am băgat mai pe spate, echipa avea nevoie. „Maldini” îmi ziceau la noi în liceu, la „Mircea cel Bătrân”.
Erai un fel de Tibi Curt (n.r. – fundaș din anii `90-2000) al liceului „Mircea cel Bătrân”. Și când s-a frânt și visul dumitale sportiv?
Păi când am venit în București, la Arhitectură.
Aici n-ai avut cu cine să mai faci mișcare trupească?
Ăștia, colegii mei, erau cu baschetul, eu nu știu să joc. Erau toată ziua cu baschetul; eu – ce să fac?
Unde jucau?
E o sală de sport la facultate, acolo.
Tudor Ganea a băut prima bere la 19 ani. A dat pe ea 1.25 lei. În Club A
Ai avut o studenție plăcută?
Da, a fost super.
Club A?
Da, acolo. Acolo am băut prima mea bere adevărat. 1,25 lei, Skol. La 19 ani.
Gastrita?
După aia s-a făcut. De fapt, am mai băut una la 17 ani, dar pe aia n-o mai socotesc. Am fost la o bodegă. Erau niște pescari tătari care veneau acolo și drojdeau seară de seară. Asta era amenajată într-un container, pe buza falezei. Și am băut o halbă cu ei și ei au zis: „Bă băieți, ca să beți ca lumea, trebuie să vărsați 100 de grame de rom!”. Și am vărsat, mă, ca prostul și am ajuns în patru labe acasă!
Ai primit o corecție fizică?
Nu, nu, nu! A râs tata de mine. Dar n-am ajuns drojdier!
Gagicar n-ai fost?
Nu. Cuminte băiat!
Ai trăit cu o mătușă bătrână!
Da, exact! Făceau mișto de mine ăștia din facultate, că iar mă duc devreme acasă, ca babele…
Ai mai ținut legătura cu cei din facultatea dumitale?
S-au risipit, au plecat toți.
În străinătate?
Da.
Generația de aur a Arhitecturii s-a dus?
S-au împrăștiat. Bine, sunt la firme mari. Au fost buni toți, toți.
Bestsellerurile. Faci și tu un bestseller sau o ții aici, scârța-scârța pe hârtie, periferic?
Băi, mă gândeam să scriu o din asta – o cărticică, un cărțoi, să iau toate ingredientele astea, de bestseller, să merg pe detectivismul ăla… Cine știe, poate sare iepurele!
