Tudor Ganea, invitat la Festivalul European al Romanului de Debut
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-ganea-invitat-la-festivalul-european-al-romanului-de-debut/

În perioada 20-23 aprilie se desfăşoară cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului European al Romanului de Debut, aflat pentru a 17-a oară în cadrul Festivalului Internaţional de carte de la Budapesta.

Un articol de Liliana Matei|22 aprilie 2017

La această ediţie a Festivalului European al Romanului de Debut participă scriitori debutanţi din 18 ţări ale Uniunii Europene. România este reprezentată de scriitorul Tudor Ganea, care a debutat în 2016 cu romanul Cazemata.

Sîmbătă, 22 aprilie, de la ora 13:00, în sala Lázár Ervin, clădirea D, Millenáris, Tudor Ganea vorbește despre romanul său, Cazemata, apărut la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, disponibil şi în ediţie digitală.

Tudor Ganea a obţinut pentru romanul Cazemata Premiul „Tînărul prozator al anului 2016”, acordat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, şi Premiul pentru Debut în cadrul Premiilor Observator cultural, ediţia 2017.

Mohorîtă, ameninţătoare, asemenea unui monstru preistoric, vechea cazemată germană stă încă în picioare pe faleză. Un tînăr marginal ce-şi duce veacul prin tunelele despre care se spune că o leagă de mare e găsit fără viaţă pe cupola ei, cu trupul brăzdat de tăieturi. Trei muncitori de pe şantierul unui bloc ce urmează să fie înălţat peste cazemată dispar fără urmă unul după altul. Inspectorul Adamescu este infiltrat în zonă pentru a ancheta sub acoperire straniile evenimente. Sub pojghiţa realităţii mizere a unui mic cartier de la malul mării, tînărul poliţist descoperă o lume fabuloasă, populată de personaje ca Olube, Borhot, Liţoi, Baban, Turcoaica, femeia fără vîrstă, sau Coco, proxenetul fără buze. Poveştile lor fantastice conturează treptat istoria bătrînei fortificaţii, asupra căreia pare să plutească un blestem şi a cărei influenţă asupra lumii ce o înconjoară este departe de a fi luat sfîrşit.

„Din momentul în care necunoscutul Tudor Ganea a dat gata cea de a doua povestire consecutivă (şi impecabilă) la Cursul de scriere creativă, am avut o revelaţie. Tonul sigur, stăpînirea cuvintelor, complicaţia clară şi subtilă a subiectului, viteza cu care patina pe suprafaţa alunecoasă a textului, fără să cadă în ridicol sau emfază, senzaţia de plin şi gol pe care izbutea s-o transmită, amestecînd timpurile, realitatea, amănuntele, mi-au spus că am de a face cu un fenomen. Tudor Ganea e stăpînul unui domeniu. Şi-a construit o lume fantastică, dar pipăibilă şi recognoscibilă, pînă în momentul în care misterul tulbură apele, în perimetrul Constanţei şi al mării. Acolo se plimbă, fără să perceapă realitatea înconjurătoare şi fără să elibereze secrete întunecate, personaje memorabile. Fiecare are o identitate precisă, fiecare are o poveste care trebuie spusă – deşi nu o să ştii niciodată care e adevărul adevărat. Acest debut ar trebui notat de critică în carneţelul de bal. E un mare talent.” (Florin Iaru)

Tudor Ganea (n. 1983, Bucureşti) a absolvit în 2008 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi este arhitect. În clasa a X-a a scris prima sa povestire, care i-a adus locul I la un concurs de proză între liceele din Constanţa, la care fusese înscrisă fără ştirea lui de către profesorul său de limba şi literatura română. De atunci a început să scrie – în special povestiri – şi nu s-a mai oprit timp de 15 ani. În toată această perioadă a fost însă unicul său cititor şi critic. În 2015 participă la un curs de creative writing ţinut în tandem de Florin Iaru şi Marius Chivu, care îi apreciază prozele şi îi dau încredere în scrisul său. Aşa ia naştere proiectul unui volum de proze scurte a căror acţiune se desfăşoară în cartierul constănţean Faleză-Nord, dar care devine în fapt un roman scris pe nerăsuflate: Cazemata.

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.

12
/02
/23

„Nimic nu e imposibil. Un om, paisprezece vârfuri și reușita unei vieți” de Nimsdai Purja și „Casa de pe Riviera” de Natasha Lester sunt două dintre cărțile pe care vi le propunem pentru primele zile de primăvară. Ambele titluri vor apărea la Editura Nemira în martie.