Tudor Gheorghe, „Lecţie” deschisă despre iubire pentru limba română
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-gheorghe-lectie-deschisa-despre-iubire-pentru-limba-romana/

Tudor Gheorghe invită publicul la o „Lecţie” deschisă despre iubirea pentru limba română, pe 7 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, într-un spectacol inedit.

Un articol de Petre Ivan|30 aprilie 2015

Un îndrăgostit declarat de vers, de rime, de cuvinte meşteşugite, un veşnic îndrăgostit de limba română, Tudor Gheorghe vine pe 7 mai pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, cu un spectacol inedit, un eveniment cultural de excepţie intitulat „Lecţia”.

În doar 100 de minute, publicul va fi plimbat printr-o serie de stări emoţionale: de la meditaţie, la umor, căci spectacolul acoperă texte excepţionale, bijuterii cunoscute sau ascunse în lada de zestre a culturii româneşti, de la Dosoftei la Nichita Stănescu, menite să aducă în centrul atenţiei frumuseţea şi farmecul limbii române.

Departe de a cădea în didacticism, spectacolul meu «Lecţia» are de la pledoaria pentru păstrarea curăţeniei limbii române, la redescoperirea primelor manifestări literare prezentate cu umor, unele sub formula «ştiaţi că?», de la candoarea exprimării poetice a iubirii, romantice sau erotice, până la cea mai frumoasă poezie de dragoste şi până la cum ne-am pierdut vocalele din cuvinte sau despre ce n-ar trebui să uităm: să iubim. Iată câteva din temele pe care le vom dezbate în spectacolul «Lecţia» – Tudor Gheorghe.

„Dacă nu-ţi păstrezi frumuseţea limbii tale, nu poţi să vorbeşti de dragoste” este premisa de la care Tudor Gheorghe a pornit atunci când a creat acest spectacol.

Biletele au preţuri de 200 de lei (categoria VIP), 150 de lei (categoria I), 120 de lei (categoria II), 100 de lei (categoria III) şi 70 de lei (categoria IV).

Foto: Tudor Gheorghe – facebook

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.