Tudor Gheorghe ne dă „un an din viața lui”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-gheorghe-ne-da-un-an-din-viata-lui/

Lansarea volumului „Vă dau un an din viaţa mea” de Tudor Gheorghe va avea loc luni, 3 octombrie, la ora 12.00, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Un articol de Liliana Matei|1 octombrie 2016

Artistul Tudor Gheorghe, în vârstă de 71 de ani, dintre care 51 sunt de carieră, îşi lansează prima carte sub titlul „Vă dau un an din viaţa mea”, în cadrul turneului „Toamna Simfonic” care va avea loc în opt oraşe, între 3 octombrie şi 7 noiembrie.

Publicată la editura „Scrisul românesc”, cartea este un jurnal literar, „…este o literatură povestită, dezvăluind un trecut declanșat de un fapt prezent, prezent la rândul lui de amintirile trecute, este un spațiu alert, întrerupt de respirații profunde…, este râul cu meandrele lui, este un concert în scris”, scrie Adrian Tudor, fiul lui Tudor Gheorghe.

Despre debutul său ca scriitor, maestrul Tudor Gheorghe a declarat: „M-a inspirat un turneu pe care l-am făcut cu «Lecţia», cu care am bătut toate oraşele mici. La Babadag nu mai cântase nimeni de 20 de ani! M-au emoţionat lucrurile astea, aşa că le-am trecut într-un jurnal care se intitulează «Vă dau un an din viaţa mea»”.

Prefața volumului este semnată de academicianul D.R. Popescu, cel care consideră că artistul Tudor Gheorghe….„olteanul de la Podari e un magician! Îţi arată, în apusul soarelui, tristeţea zilei, în drum spre noapte, şi după cântatul cocoşilor, zbuciumul beznei de a deveni zi!…

Tudor Gheorghe bate la pas, am putea zice, toate judeţele ţării sale, cântă ca un rapsod venit din alte timpuri, în contemporaneitatea noastră şoadă, descreţeşte inimile tinerilor, maturilor, copiilor, bătrânilor, din Constanţa, până la Reşiţa, de la Dunăre la Nistru, de la Oradea la Focşani…

…Tudor Gheorghe pe unde umblă, umblă după adevăr. Se preocupă de drepturile copiilor, de bucuriile piticilor, de tristeţile oamenilor părăsiţi de societatea pe care o slugăresc, nu uită lumea teatrului…

Acesta este Tudor Gheorghe, mereu cântând, mereu departe de amprentele morţii, mereu trecând din biserica albastră a iernii în biserica verde a primăverii, întinerind mereu!…

Acum, în „Tudoriada“, descopăr un scriitor talentat, Tudor Gheorghe, care povesteşte, în mai multe cuvinte, câte ceva despre drumurile parcurse prin ţară şi prin lume de magistrul cântecelor vrăjite, Tudor Gheorghe.”

„În ultimii douăzeci de ani, ţara asta a mers alături de drumul pe care ar fi trebuit să meargă. După ’89, ne-am debusolat total în toate sferele vieţii sociale. Oamenii de calitate s-au retras. Cei cu tupeu şi jigodiile s-au repezit în fruntea bucatelor. Dar nu este o chestiune conjuncturală, căci, în general, în viaţă mediocritatea se uneşte, pe când oamenii de spirit sunt singuri şi singulari, au lumea lor, ei creează, gândesc, lasă o moştenire esenţială pentru naţia lor. Mediocrii vor fi întotdeauna uniţi, căci vor simţi în valoare un pericol. Raportul dintre aceşti oameni este de 1 la 10 sau la 15”, declara Tudor Gheorghe într-un interviu.

Evenimentul de lansare de la Teatrul Național „Marin Sorescu” va fi prezentat de scriitorul Nicolae Coande și criticul literar Florea Firan.

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.