Tudor Aaron Istodor, actor: „Dacă nu v-a plăcut spectacolul, nu vă ridicați în picioare!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-istodor-actor-daca-nu-v-a-placut-spectacolul-nu-va-ridicati-in-picioare/

Tudor Aaron Istodor a obţinut două premii pentru rolurile din spectacolele „Voyeur” şi „Carpathian Garden” în cadrul Festivalului Undercloud, ediţia 2014.

Un articol de Judy Florescu|12 septembrie 2014

Bucurie, determinare și recunoștință. Acestea ar fi trei dintre cuvintele care definesc modul de abordare a unei meserii de cursă lungă precum e actoria. Talentul artistic nu are nici o valoare, dacă nu i se dă șansa de a fi expus. Tinerii actori se luptă din greu pentru obținerea de noi proiecte și sunt bucuroși de fiecare ocazie în care își pot practica meseria, mai ales de prilejurile oferite de festivalurile de specialitate. 

Cum a fost schimbarea de spațiu pentru spectacolele tale din  Festivalul Undercloud?

Pentru noi a fost ok. La „Voyeur” m-am bucurat că am putut să montăm ușa aia care e foarte importantă în spectacol. Era necesar să fie o ușă cu lacăt în scenă. A fost un spațiu un pic mai mic, dar până la urmă e un spectacol de actorie, de relație între noi (eu și Alexandra Ioniță) și dacă noi suntem bine, contează mai puțin dacă faci doi pași sau trei pași.

Muți biroul un pic mai în stânga sau un pic mai în dreapta. La „Carpathian Garden” iarăși suntem noi (eu și Radu Iacoban), masa și scaunele. La „Testosteron” a fost scena un pic mai mare, dar nu a fost un impediment faptul că am jucat la sală mare. Nu am simțit deloc o problemă acest fapt. Publicul a fost foarte mișto. Voluntarii care erau acolo transmiteau o super-energie. Pe lângă publicul de festival au fost și oameni care pur și simplu au venit să vadă spectacole și să se bucure.

Tudor Aaron Istodor în spectacolul Voyeur, foto de Cătălina Flâmânzeanu

Tudor Aaron Istodor în spectacolul Voyeur, foto  Cătălina Flâmânzeanu

Care este importanța unui festival pentru tinerii artiști?

Vizibilitate. Vizibilitate. Vizibilitate.

Cum îți contorizezi tu această vizibilitate? 

După like-urile de pe Facebook (râde). Nu știu cum s-o contorizez, dar cred că e importantă. Sunt alți oameni care vin să te vadă într-un spațiu în care nu joci de obicei. Un festival e o șansă ca munca ta să fie văzută de un public foarte variat.

Ai avut 3 spectacole în festivalul Undercloud. Fiecare spectacol al tău a fost o altă reprezentare a ta.

„Voyeur” e un thriller psihologic, „Carpathian Garden” e o satiră politică și „Testosteron” e o comedie cu mesaj.

Să discutăm despre primul spectacol, „Voyeur”. Ce crezi că ar trebui să li se întâmple bărbaților care abuzează de încrederea femeilor?

Sunt diverse feluri de a abuza de încrederea femeilor. Dacă vorbim de un criminal în serie, nu-mi dau seama dacă sunt pentru pedeapsa cu moartea sau sunt pentru a-l expune în piața publică, cu mesajul:  „Așa nu!”. Nu cred că e bine să abuzezi de încrederea oamenilor în general și cred că toate lucrurile ți se întorc până la urmă pe lumea asta. Spectacolul ar putea să se numească „După faptă și răsplată”, ca multe alte chestii din viață.

De la ce adevăr ai pornit când ți-ai construit dreptatea personajului din „Voyeur”?

Eu țin cu toate personajele mele. Asta e până la urmă frumusețea teatrului. În actorie trebuie să ții cu personajul tău, să nu-l caricaturizezi și să ai dreptatea lui până la capăt. Cred că am pornit de la mine. Împreună cu regizorul, Claudiu Istodor, tata, și cu partenera, Alexandra Ioniță, am încercat să vedem care-i parcursul personajelor lui. Omul ăsta joacă niște roluri în spectacol. Asta e plăcerea lui, să se joace cu victima. Asta este una dintre caracteristicile unui psihopat. Nu-i ajunge doar să prindă și să omoare victima. E mult prea puțin. Îi trebuie mai mult. Îi trebuie un joc.

Cum ai gândit caracterul acesta nebun și malefic?

În orice caz nu l-am gândit nebun și malefic. Cred că l-am gândit pe segmente: motociclistul care are un iubit și care trebuie să ajungă acasă și care e bun la toate și ajută și e un om luminos și  chiar ăla sunt în momentul acela, pe scenă. Nu mă gândesc că mai am un plan ascuns apoi. După care e voyerul ăla care e total și prins asupra faptului și i-e rușine de el și ar vrea să scape cumva din situația aia. Eu le cred pe toate în momentul respectiv, sunt exact personajul acela și nu mă gândesc la celălalt personaj care urmează. Poate că ăsta ar fi adevărul.

Te-ai folosit vreodată de capacitățile actoricești și dincolo de scenă?

Nu. niciodată. Le testez numai pe scenă. Comunic cu oamenii dincolo de personajele mele.

De ce imaginea femeilor este distorsionată în spectacolul „Testosteron”, care personal mi se pare o piesă misogină?

Citind piesa pentru prima oară îmi ziceam că e o piesă misogină. Apoi terminând piesa de citit mi-am dat seama că de fapt e despre tipologii de bărbați. Dacă vezi un spectacol despre Hitler, nu spui că este o piesă pro-nazistă. Dimpotrivă îl vezi pe ăla care are dreptatea lui, îl urăști cu credință, și-ți dai seama că aia e o limitare, e o prostie. „Testosteron” e o satiră la adresa bărbatului, despre cum pot să gândească anumite cercuri de bărbați. Este un spectacol cu 6 personaje masculine, în care toți spun câtă dreptate au ei și câtă nedreptate au femeile, despre cum sunt ei, bărbații, cei mai șmecheri și ele, femeile cele mai proaste. Când spui chestia asta, tu ca bărbat, e clar o dovadă de prostie, de limitare mentală.

În spectacolul „Testosteron” interpretezi un jurnalist care lucrează la o revistă de scandal. Ce părere ai despre o astfel de meserie?

Tudor Aaron Istodor în spectacolul Carpathian Garden, foto Cătălina Flămânzeanu

Nu prea mă interesează. Văd că există. Nu am cum să fac să nu mai existe lucrurile astea. Întotdeauna am spus că viața mea personală e viața mea personală. Înțeleg că unii oameni își aranjează și sunt surprinși  șoc, mâncând înghețată, culmea când ea este machiată și arată perfect.  Bravo Angelinei și lui Brad cu nunta lor de 22 de persoane.

Din păcate nu prea mai există acest interes al jurnaliștilor față de munca artiștilor…

Cred că depinde de cum îți construiești cariera, adică pe ce baze ți-o construiești. Sunt unii oameni pe care într-adevăr îi vezi la televizor și te întrebi  – „dar ăla ce face, de fapt?”  Și alți oameni, cum e mama de exemplu, de care ești clar interesat în ce piese joacă, de ce roluri face. Nu văd un interes către cancan în zona asta.

Cum vezi fuziunea dintre spectacolele făcute cu resurse minime și cele făcute cu bugete foarte mari în același festival?

Bravo selecționerului în primul rând pentru faptul că bugetul cu care s-a făcut un spectacol nu a reprezentat un criteriu de selecție în festival. Vorba lui Cristi Juncu, ar trebui să fie apreciată orice scenografie. Când ai 3 lei să faci o scenografie, e totuși o realizare. Când ai un mega-buget pe mână e altceva, dar când nu ai nimic intervine expresia aia românească. Chiar și la „Voyeur” am avut nevoie de birou, de bar, de ușă, de toate chestiile care contau în spectacol.

Povestește-mi despre începutul colaborării tale cu Radu Iacoban, 2009, „(Cu)Cuie-n frunte”.

La „(Cu)Cuie-n frunte” a venit el mi-a zis că a găsit un text a lui Eric Bogosian, l-a tradus și că vrea să-l facem un two-men-show în loc de un one-man-show. M-am bucurat. Ne-am completat foarte bine. Asta a observat și lumea. Ni se spune că ne stă foarte bine împreună (pe scenă) și am simțit și eu chestia asta. A fost foarte frumos. Lucrul la „(Cu)Cuie-n frunte” a mers foarte relaxat și plăcut. Fiecare din noi venea cu o idee. Îmi plăcea o chestie o luam, nu-mi plăcea ceva îi ziceam, adică nimic stresant, nimic de genul că “trebuie făcut”. Și până la urmă a ieșit spectacolul de la sine. Așa s-a întâmplat și cu „Carpathian Garden”.

Care a fost primul tău gând când Radu a venit cu textul scris de el la tine?

Primul gând a fost că mi-a fost frică. Am zis „Aoleu!  Totuși, (Cu)Cuie-n frunte e de Bogosian, care scrie de niște zeci de ani și la tine e primul text, dar ia să vedem”.  Am citit, mi-a plăcut și am început să lucrăm. Ne vedeam unul pe altul, ne mai dădeam idei. Am lucrat la spectacol vreo lună și ceva. Sunt 6 personaje pentru fiecare din noi doi plus începutul și finalul. Iar celor care vor veni la următorul Carpathian Garden le spun să vină să se distreze.

Ce părere ai despre autopromovare?

E o necesitate în anul 2014 când afli de toate și vezi de toate. Oricum avem parte de o promovare agresivă din toate direcțiile. Dacă nu îți faci promovare, nu exiști. Mie îmi place să socializez, să vorbesc cu oamenii la telefon, să ies cu ei. Răspund la mesajele pe care le primesc pe facebook. Nu sunt singur undeva pe munte, în grota mea.

Te influențează cu ceva critica de teatru?

Am cam încetat să citesc critică de teatru. Fără să vrei te influențează, te amărăște, dacă e o critică negativă. Recunosc. Nu pot să zic că nu mă afectează deloc, că nu sunt de piatră. Știu ce vreau, sunt conștient de ceea ce fac, de lucrurile bune sau mai puțin bune. Știu că există și obiectivitate, care pe de altă parte nu prea are cum să fie obiectivitate, pentru că e subiectivitate.

Despre asta este vorba în domeniul ăsta. Un spectacol poate să se reducă la “îți place” sau „nu-ți place” cu argumente sau fără pentru emiterea unei astfel de opinii. Așa că îmi văd de drumul meu. M-am lovit de multe ori de păreri preconcepute, chiar din liceu, de când voiam să fac meseria asta. A fost de nevoie de o perioadă până să scap de ele. Apoi mi-am dat seama că oricând o să fiu bârfit, o să fiu vorbit pe la spate, o să fiu vorbit în față, o să fiu respectat, nerespectat. O să tot existe chestiile astea.

Tudor Aaron Istodor în spectacolul Testosteron, foto Cătălina Flămânzeanu

Tudor Aaron Istodor în spectacolul Testosteron, foto Cătălina Flămânzeanu

Care sunt părerile la care te raportezi după un spectacol de-al tău?

Normal că îi chem și pe mama și pe tata la spectacole, că am mare încredere în ei. Vorbesc cu Raluca, iubita mea. Am mare încredere în părerea ei. Vorbesc cu prieteni: Radu, Andrei, Eugen.

Și după ce auzi o părere negativă, schimbi ceva la personaj?

Mă gândesc la ce-mi spun oamenii aceia și mă gândesc dacă pot să fac ceva în sensul ăla. Dacă părerea lor coincide cu părerea mea despre personaj, încerc să schimb. Dacă părerea lor contravine total, stau și mă gândesc de două ori, dacă să schimb sau să nu schimb ceva la personaj.

Am în general mare încredere în regizorii cu care lucrez. Încrederea în regizor e  un punct forte în momentul în care lucrezi ca actor independent. Ai libertatea de a lucra selectiv.  Am avut și noroc de întâlniri cu oameni care m-au plăcut și cu care am continuat colaborarea. Până la urmă de ce faci un proiect? Că e o bucurie. Nu te obligă nimeni să-l faci. Altfel de ce l-ai face?

Ce părere ai despre faptul că tot timpul vei fi apreciat pentru munca ta, și nu pentru persoana ta?

Eu nu cred că acest lucru contează. Din câte am auzit, Chaplin era destul de tiran așa. Sunt convins că au existat oameni cu un caracter mai bun sau mai rău care au fost mari artiști și atunci vrei să-l ții minte ca artiști mai degrabă. Vrei neapărat să le asociezi imaginea din viața de zi cu cu cea a artistului? Au oamenii nevoie de chestia asta – să știe că ăla e un om bun sau rău? Ar trebui să fie ca la coride. Am fost și am văzut.

Când toreadorul nu făcea bine cei din public îi aruncau cu perne în cap și doar când făcea bine îl aplaudau. Nu cred că trebuie să fie aplauze la orice. Aplaudați mai puțin, oamenilor. Dacă nu v-a plăcut spectacolul, nu vă ridicați în picioare, doar că l-ați văzut pe cel de alături ridicându-se. Și atunci când e pe bune, te bucuri și mai mult că aplauzele alea sunt super-meritate.

Ți-ai dorit să fii actor dintotdeauna?

Nu, dintotdeauna. Prin clasa a IV-a, a V-a, îmi doream să fiu medic veterinar. După aceea, înainte să dau la liceu, am vrut să creez jocuri pe calculator. Și dintr-o dată s-a produs microbul și gata de atunci. Îmi place ce fac în continuare. Ne mințim că nu avem timp de nimic, dar de fapt avem timp. Eu cred că se poate să-ți menajezi și psihicul și fizicul. Pierdem foarte mult timp, de fapt asta e. Îmi găsesc alea 10 minute să fac o încălzire vocală sau să mănânc o chestie cât de cât ok.

Din puzderia de spectacole în care joacă Tudor Aaron Istodor  amintim: „Voyeur” la Teatrul de Artă, „Testrosteron”, „Carpathian Garden”, „Cineva ca tine”, „Cupluri”,  „Accidente înspăimântătoare pe terenul de joacă”, „Cineva ca tine”, „Bella și Cavalerul fără nume” la Godot Cafe-teatru, „Tragedie dentară” la Teatrul Evreiesc de Stat,”Vițelul de aur” la Arcub și „Julius Caesar”.

foto: Elena Simion, Cătălina Flămânzeanu

12
/12
/13

Jurnalista şi scriitoarea Rhea Cristina a publicat anul acesta volumul „Românii secolului XXI“, care cuprinde 32 de interviuri cu personalităţi româneşti atât din sfera culturală, cât şi din alte domenii importante ale societăţii. Ziarul Metropolis vă prezintă fragmente din interviul cu Sorin Iliesiu, realizat în 1997.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.

22
/10
/13

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet și regizor, își lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producția este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simțit că așa poate transmite ceea ce-și dorește, „într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic”.