Tudor Vianu, Cum se scrie o carte – lansare dublu-CD
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-vianu-cum-se-scrie-o-carte-lansare-dublu-cd/

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

Un articol de Petre Ivan|13 ianuarie 2015

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, odată cu ziua poetului Mihai Eminescu, trebuie celebrată cu gândul la marii oameni de cultură români. Profesor, critic, estetician, filosof al culturii, Tudor Vianu este fără îndoială ultimul mare cărturar român.

La dezbatere vor participa criticul şi teoreticianul literar Carmen Muşat, Vlad Alexandrescu, istoric al ideilor şi profesor la Universitatea Tudor VianuBucureşti, criticul literar George Neagoe şi Luigi Bambulea, critic şi eseist.

Audiobook-ul Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice reprezintă un eveniment editorial absolut. Cele două CD-uri conţin 11 conferinţe radiofonice istorice din Arhivele Radio România, înregistrări realizate între 1955 şi 1964 de Tudor Vianu.

Printre cei prezenţi în aceste studii radiofonice se numără Mihai Eminescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Nicolae Labiş, Cervantes, Goethe, Victor Hugo, Shakespeare, iar audiobook-ul dezvăluie şi o altă ipostază, mai puţin cunoscută a lui Vianu, cea de poet.

Difuzat în premieră în seara zilei de duminică 26 aprilie 1964, poemul Shakespeare avea să fie ultima înregistrare radiofonică a lui Tudor Vianu. O lună mai târziu, pe 21 mai, cărturarul se stingea din viaţă. Se încheia astfel o activitate radiofonică de 35 de ani.

Cu începere din 1929, Tudor Vianu susţine la microfonul radioului public peste 100 de conferinţe.

„Cele 11 conferinţe şi poemul Shakespeare, citite la Radio România, între 1955 și 1964, dezvăluie trăsăturile unui spirit umanist, înrudit cu seniorii criticii socio-literare de astăzi: M.H. Abrams, George Steiner sau Harold Bloom.

Glasul profesorului sună plin, uneori cu infuzii oraculare la pasaje extrase din opere, şi totdeauna cu accente bine calibrate asupra explicaţiilor, a interogaţiilor, a problematizărilor şi a controverselor.

Ultima silabă este (de)stinsă, ca şi cum faptelor nu le-ar trebui demonstraţii. Vorbitorul își îmbracă monologul într-un simpozion cu trecutul şi prezentul…” (George Neagoe, Proba magistraturii. Cum se vorbeşte despre cărţi, fragment din booklet).

Foto: Tudor Vianu – edituracasaradio.ro.

21
/03
/15

În prima ediţie din acest an a emisiunii Exclusiv în România, Cristian Tabără şi echipa sa vor face o plimbare prin judeţul Sibiu, pe urmele lui Noica şi Cioran. Emisiunea se difuzează pe 21 martie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+.

19
/03
/15

Luni, 23 martie, de la ora 17.00, la Reactor se dă startul, cu o întâlnire gratuită, de probă, unor şedinţe săptămânale de gimnastică intelectuală: un write-out session în timpul căruia vor fi antrenate exprimarea, creativitatea, şi cei care vor participa vor avea posibilitatea să îşi confrunte scrisul cu reacţiile celorlalţi.

19
/03
/15

Ediţia de primăvara a târgului de carte cu discount Kilipirim se va desfăşura în perioada 25 - 29 martie, între orele 10.00 şi 20.00, la Galeria Dalles din Bucureşti, accesul publicului fiind liber.

18
/03
/15

Astăzi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, criticul de teatru şi realizatoarea de televiziune Marina Constantinescu trece în barca personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar într-o inedită întâlnire cu publicul.

13
/03
/15

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, intr-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, va avea loc luni, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.

09
/03
/15

Ce rol au regulile într-o societate? Care este diferența dintre Est și Vest? Ce ar trebui să ne învețe școala? Sunt câteva dintre subiectele pe care Sandra Pralong le abordează în volumul „Cum schimbăm mentalitatea? 25 de ani de România”, apărut la Editura Polirom.

07
/03
/15

Cu mult timp înainte de a mă îngriji de „Citate adevărate”, îndrăgita rubrică a ziarului nostru cât se poate de cultural, am început să-mi citesc toate cărțile cu creionul în mână și cu un carnet cu coperți negre (întotdeauna negre) alături.

05
/03
/15

O lectură şi o întâlnire cu publicul a scriitorului Mircea Cărtărescu vor fi organizate pe 12 martie, la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig, unde autorului i se va înmâna, pe 11 martie, prestigiosul Premiu al Cărţii pentru Înţelegere Europeană al Oraşului Leipzig pentru anul 2015.