Tudor Vianu, Cum se scrie o carte – lansare dublu-CD
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-vianu-cum-se-scrie-o-carte-lansare-dublu-cd/

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

Un articol de Petre Ivan|13 ianuarie 2015

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, odată cu ziua poetului Mihai Eminescu, trebuie celebrată cu gândul la marii oameni de cultură români. Profesor, critic, estetician, filosof al culturii, Tudor Vianu este fără îndoială ultimul mare cărturar român.

La dezbatere vor participa criticul şi teoreticianul literar Carmen Muşat, Vlad Alexandrescu, istoric al ideilor şi profesor la Universitatea Tudor VianuBucureşti, criticul literar George Neagoe şi Luigi Bambulea, critic şi eseist.

Audiobook-ul Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice reprezintă un eveniment editorial absolut. Cele două CD-uri conţin 11 conferinţe radiofonice istorice din Arhivele Radio România, înregistrări realizate între 1955 şi 1964 de Tudor Vianu.

Printre cei prezenţi în aceste studii radiofonice se numără Mihai Eminescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Nicolae Labiş, Cervantes, Goethe, Victor Hugo, Shakespeare, iar audiobook-ul dezvăluie şi o altă ipostază, mai puţin cunoscută a lui Vianu, cea de poet.

Difuzat în premieră în seara zilei de duminică 26 aprilie 1964, poemul Shakespeare avea să fie ultima înregistrare radiofonică a lui Tudor Vianu. O lună mai târziu, pe 21 mai, cărturarul se stingea din viaţă. Se încheia astfel o activitate radiofonică de 35 de ani.

Cu începere din 1929, Tudor Vianu susţine la microfonul radioului public peste 100 de conferinţe.

„Cele 11 conferinţe şi poemul Shakespeare, citite la Radio România, între 1955 și 1964, dezvăluie trăsăturile unui spirit umanist, înrudit cu seniorii criticii socio-literare de astăzi: M.H. Abrams, George Steiner sau Harold Bloom.

Glasul profesorului sună plin, uneori cu infuzii oraculare la pasaje extrase din opere, şi totdeauna cu accente bine calibrate asupra explicaţiilor, a interogaţiilor, a problematizărilor şi a controverselor.

Ultima silabă este (de)stinsă, ca şi cum faptelor nu le-ar trebui demonstraţii. Vorbitorul își îmbracă monologul într-un simpozion cu trecutul şi prezentul…” (George Neagoe, Proba magistraturii. Cum se vorbeşte despre cărţi, fragment din booklet).

Foto: Tudor Vianu – edituracasaradio.ro.

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

31
/01
/19

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la […]