Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project, la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudy-zaharescu-jazz-soul-project-la-arcub/

Portofoliul seriei de concerte JAZZAJ la ARCUB se completează sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20:00, cu prestaţia muzicianului considerat de critici „cel mai valoros baterist de jazz al momentului”, Tudor Zaharescu. Jazzman-ul vine la ARCUB Batişte alături de o parte din colaboratorii săi pentru concertul Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project.

Un articol de Liliana Matei|6 decembrie 2015

Cu peste 160 de albume de jazz înregistrate la activ şi cu o experiență de aproape 25 de ani în Big Band-ul Radio, prestația jazzistului Tudor Zaharescu alături de invitații săi reuşeşte să devină, de fiecare dată, un adevărat festin muzical din care publicul este invitat să se înfrupte cu ritmuri de disco, funk, R&B, rock’n roll, swing, jazz reggae şi soul.

Ritmician apreciat pentru seriozitatea, profesionalismul şi perseverenţa sa, pentru calităţile de acompaniator, de solist dar şi de teoretician, Tudor Zaharescu urcă pe scena JAZZAJ alături de Ana Mardare, o voce complexă pentru care a compus nenumărate piese şi cu care a ajuns de două ori în finala Eurovision. Cei doi vor fi acompaniați în concertul JAZZAJ din 12 decembrie de trompetele lui Emil Bâzgă şi a lui Silviu Albei, de saxofonul lui Mihai Sebastian, de pianul şi sintetizatorul lui Sorin Gabriel Dragoş, de chitara lui Jan Stoian şi de chitara bas a lui Laurențiu Horjea.

Poza-Tudy-ZaharescuAdunând aceste nume de referință din jazzul românesc actual, Jazz & Soul Project continuă să rămână în topul fanilor de gen pentru melodicitatea ritmurilor și generozitatea interpretării.

În cadrul concertelor JAZZAJ, pe scena Sălii ARCUB au fost prezenți artiști renumiți ai jazzului, precum Maria Răducanu și Krister Jonsson, Vali Răcilă și Balkanamera Jazz Quartet, trupa Arifa, Rareş Totu, A.G. Weinberger, Ozana Barabancea, Emil Bîzgă, Nicolas Simion Trio feat. Kruno Levačić & Sorin Romanescu, Luiza Zan feat. István Gyárfás, Mircea Tiberian Ensemble feat. Nadia Trohin & Cristian Soleanu, Formația Trigon, Soul Serenade, Irina Popa feat. The Sinners, Raul Kusak și Liviu Pop, Elena Mîndru Finnection, Atom String Quartet, Platonic Band, Balako, Sorin Zlat Trio, Arcuș Trio, Lucian Ban și ELEVATION și Bucharest Jazz Orchestra.

INFO

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online de pe http://arcub.ro/bilete-online/.

Preţuri (Casa de bilete ARCUB): 45 lei (Categoria I) și 35 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.

Detalii pe www.arcub.ro

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.