Tulcea: In cetatea Noviodunum s-a descoperit o basilică creştină
https://www.ziarulmetropolis.ro/tulcea-in-cetatea-noviodunum-s-a-descoperit-o-basilica-crestina/

Arheologii tulceni au descoperit o basilică creştină în apropierea cetăţii Noviodunum din oraşul Isaccea, principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica, cercetătorii sperând ca în campania de anul viitor să găsească şi o criptă martirică, precum cea din satul Niculiţel sau cea din Murighiol. Responsabilul ştiinţific al şantierului Noviodunum, arheologul Florin Topoleanu, a declarat, […]

Un articol de |12 octombrie 2012

Arheologii tulceni au descoperit o basilică creştină în apropierea cetăţii Noviodunum din oraşul Isaccea, principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica, cercetătorii sperând ca în campania de anul viitor să găsească şi o criptă martirică, precum cea din satul Niculiţel sau cea din Murighiol.

Responsabilul ştiinţific al şantierului Noviodunum, arheologul Florin Topoleanu, a declarat, vineri că basilica, situată în exteriorul cetăţii Noviodunum şi datată finele secolului al V-lea – începutul secolului al VI-lea este principala descoperire din campania de cercetare din acest an, până în prezent conturându-se doar forma basilicii.

‘Basilica se află pe malul Dunării, într-o zonă inundabilă din nefericire, astfel că s-a păstrat doar temelia care are o formă caracteristică basilicilor creştine. Din vechime pericolul inundării era real, zidul dinspre nord, Dunăre, fiind aproape de două ori mai gros decât cel din sud. Până acum doar s-a conturat forma basilicii. Urmează să vedem fazele de construcţie, cât s-a păstrat din elementele tipice ale unui asemenea monument şi mă gândesc la posibilitatea existenţei unei cripte martirice care de obicei este săpată sub altar, criptă foarte des întâlnită la basilicile din secolele V-VI. Descoperirea unei asemenea cripte ar fi o completare absolut fericită a unei campanii de excepţie’, a afirmat responsabilul ştiinţific al şantierului Noviodunum, Florin Topoleanu.

Începând de sâmbătă, arheologii din cetate vor încerca să protejeze basilica, pentru ca aceasta să nu fie afectată de creşterea nivelului Dunării şi de gheţurile care ar putea apărea la iarnă pe fluviu, anul viitor cercetările urmând să continue poate şi cu un proiect de restaurare şi conservare a monumentului.

De altfel, anul acesta, şi în oraşul Isaccea, cercetătorii tulceni au făcut o serie de descoperiri în timpul activităţii de supraveghere arheologică a lucrărilor de reabilitare şi extindere a sistemului de apă şi canalizare.
‘Au fost câteva surprize aşteptate sau nu anul acesta în timpul campaniei de cercetare, ca de exemplu zidul cetăţii turceşti construită de Osman al II-lea în anul 1621 sau conductele vechi de apă din ceramică din secolul al XVII-lea care confirmă existenţa unor edificii importante, dar şi ceramica din secolele XIII-XIV. Aceste descoperiri ne fac să afirmăm că aici este o zonă importantă care poate fi o cheie de boltă în cunoaşterea unor evenimente neclare din perioada romană sau medievală legate de localizarea oraşului, luptele care au avut loc la un moment dat aici, vadul de trecere peste Dunăre. Apreciem, de asemenea, reacţia comunităţii locale care doreşte să realizăm aici un muzeu ce poate deveni o carte de vizită a oraşului şi chiar un punct important pentru dezvoltarea economică a urbei’, a declarat cercetătorul Aurel Stănică.

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale organizează, vineri, Ziua Porţilor Deschise la cetatea Noviodunum, vizitatorii putând vedea atât ultimele descoperiri, cât şi expoziţii de pictură realizate de elevii din oraşul Isaccea şi de un artist local.

Construită pe o veche aşezare getică, cetatea romană şi bizantină Noviodunum avea rol militar, strategic şi economic, dezvoltarea acestei aşezări ducând la acordarea statutului de ”municipium” la finele secolului al II-lea. Noviodunum a fost sediul unor detaşamente din legiunile cantonate în Dobrogea şi principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica ce controla cursul inferior al Dunării şi malurile de nord şi de vest ale Mării Negre. Cetatea s-a dezvoltat în etape până la cucerirea otomană din 1420, aceste etape fiind întrerupte de atacurile pecenegilor, uzilor şi cumanilor, în secolul al XI-lea, dar şi de cele ale tătarilor din secolul al XIII-lea.

De amintit este că la Niculiţei, în anii ’70 s-a descoperit o basilică în interiorul căreia au fost descoperite moaştele sfinţilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, care au pătimit la finele secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea, numele altor doi sfinţi ale căror moaşte au fost găsite în acelaşi loc nefiind făcute încă publice. De asemenea, la Murighiol, în apropiere de cetatea Halmyris, au fost descoperite moaştele sfinţilor Epictet şi Astion care au fost martirizaţi în anul 290.

 

Sursa: Agerpres

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!