Pare greu de crezut că este posibil, dar este: se face turism în Palestina. Iar mulţi români deja merg acolo, mai ales la Betleem, vizitând locul naşterii lui Iisus Hristos, ei nu au nevoie de aceste rânduri. Ele sunt pentru ceilalalţi.
Un articol de Andrei Crăciun|18 aprilie 2016
Am fost recent invitat de Ministerul Turismului şi Antichităţilor din Palestina să vin acolo, să văd, să constat, să scriu. Am fost mai mulţi ziarişti din ţara noastră. Am fost.
Am călătorit, prin Israel. Am traversat Tel Aviv-ul, care pentru mine e mai sfânt decât Ierusalimul, fiindcă îmi aminteşte de studenţia personală, deci de tinereţe.
Am intrat în Ierusalim, apoi am trecut de zidul care înconjoară Betleemul (e complicată – politic, religios, social, economic – situaţia între israelieni şi palestinieni, nu voi dezvolta foarte mult subiectul).
Am înnoptat, ca un pelerin, în Betleem, am vizitat Ramallah şi Hebron şi Ierihon. Am fost în deşert şi la Marea Moartă, am văzut peştera unde l-au hrănit corbii pe Sfântul Prooroc Ilie, am văzut unde a făcut ascultare Sfântul Ioan Iacob (Hozevitul) de la Neamţ, am vizitat Mânăstirea închinată Sfântului Sava, unde face, chiar acum, ascultare călugărul Calinic de la Oneşti. El ne-a vorbit, teologal, despre necesitatea femeilor de a nu se mai suleimeni, pronunţându-se totodată împotriva asiaticului (religiile Extremului Orient!) şi a omo-sexualului. Părintel Calinic e ferm împotriva budismului, şi a combătut, înfierbântat, teza „Dumnezeul meu e yoga”, pe care nu ştim unde a auzit-o Sfinţia Sa.
În primul rând, mă aşteptam să găsesc Palestina în ruine. Nu e aşa. E o ţară care încearcă să reziste, cu mulţi tineri care îşi doresc pacea, dar şi cu mulţi tineri care nu şi-o doresc. Aceştia vor răzbunare, şi umblă cu cuţitul la ei, ca să ucidă soldaţi israelieni, pe care îi acuză de un „regim de ocupaţie”.
În al doilea rând, Palestina nu e un tot unitar: există Cisordania (West Bank), partea de la vest de râul Iordan, şi există Fâşia Gaza. Nu o să intru acum în explicaţii cu privire la Fatah şi la Hamas, cele două mari facţiuni din politica palestiniană. Hamas este o organizaţie teroristă. Ea controlează Gaza. Cu Hamas nu se poate negoica. În Cisiordania se doreşte mai mult pacea, cu o condiţie sine qua non: retragerea coloniştilor isralieni din Palestina, care – acuză palestinienii – au ocupat ilegal teritoriu şi au instituit un regim de Apartheid.
Palestinienii sunt militanţi, vor să aibă o ţară ca o ţară, cu legi şi instituţii, le tot construiesc, le înalţă sedii. Ramallah este centrul politic al acestei idei. Aici puteţi vizita mormântul lui Yasser Arafat, dar şi mausoleul închinat marelui poet palestinian Mahmoud Darwish. Poetul naţional al Palestinei.
La Hebron se află Mormintele Patriarhilor. Un loc sfânt şi pentru creştini, şi pentru musulmani, şi mai ales pentru iudei (al doilea loc sfânt al evreilor, după Zidul Plângerii din Ierusalim). Nu e pace în Hebron. Spre deosebire de Betleem, în Hebron nu trăiesc şi creştini. În schimb, trăiesc evrei. Sunt numeroase conflictele între israelieni şi palestinieni în Hebron. Se ajunge des la moarte de om. Se moare prea uşor în Orient.
Ierihon este reşedinţa de iarnă a palestinienilor avuţi. Este un oraş al palmierilor, o oază în care se trăieşte, neîntrerupt, de peste unsprezece mii de ani. Cel mai vechi oraş cunoscut și locuit permanent din lume.
Dar Palestina nu e doar atât. Aici se găteşte divin, zilele sunt mai lungi, e foarte cald, şi oamenii umblă cu inimile desfăcute. Românii sunt văzuţi în continuare drept prieteni ai Palestinei, urmare a politicilor ceauşiste din anii 1980. Veţi întâlni aici medici şi ingineri care au studiat în România, şi sunt, la rândul lor, nostalgici după tinereţea lor şi ţara noastră.
Palestinienii te salută cu „pace”, ascultă sau nu cântul muezinului, cred că Allah e mare şi Mahomed este Profetul Său sau că Iisus Hristos este Mântuitorul, mănâncă humus şi şaorma şi falafel, bărbaţii poartă mustăţi şi geci de piele, mulţi sunt meşteri în piatră, tot mulţi sunt şoferi, femeile zâmbesc des, deşi reţinut, copiii aleargă în colb, există tabere de refugiaţi, cei pe care Israelul îi ucide ca terorişti aici sunt veneraţi, de majoritate, ca martiri, există graffiti-uri şi există ziduri şi există sârmă ghimpată şi există tineri cu mitraliere şi există buticuri şi există oameni cărora nu le pasă nici de politică, nici de religie, ca peste tot în lume, oameni care vor doar să trăiască. Palestina e un paradox. Palestina e vie.
Foto: activestills.org
