Turneul ArgEnTango Tradițional ajunge la Cluj, pe 24 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-argentango-traditional-ajunge-la-cluj-pe-24-martie/

După un periplu în mai multe oraşe din România şi Germania, turneul ArgEnTango Tradiţional va ajunge la CLUJ – sâmbătă, 24 martie 2018, ora 19:00, la Sala Auditorium Maximum.

Un articol de Liliana Matei|17 martie 2018

Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru vor oferi publicul o călătorie în istoria tangoului tradițional argentinian, dar și românesc, prin intermediul compozițiilor clasice ale lui Carlos Gardel, Alfredo Le Pera sau Sebastian Piana.

„Revenim mereu la Cluj cu mare bucurie deoarece ne leagă multe de acest oraș. Răzvan Suma este născut acolo, Rafael Butaru a studiat timp de doisprezece ani în Cluj, Analia Selis și Mariano Castro au avut anul trecut trei concerte foarte apreciate în cadrul turneului Tango Simfonic, iar Omar Massa a cântat tot anul trecut cu Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj. Iată, așadar, că fiecare dintre noi cinci are legături profunde cu orașul Cluj.”, au declarat membrii ArgEnTango.

Spectacolul din Cluj îi va avea ca invitați pe dansatorii de tango Ioana Lascu și Horia Călin Pop, iar biletele se pot achiziționa direct de la casele de bilete ale sălilor de concerte.

ArgEnTango continuă și anul acesta parteneriatul de susținere a HOSPICE Casa Speranței, singura fundație care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă bolnavilor incurabili din România. Concertele din cadrul turneului Tradițional vor contribui la sprijinirea acestei cauze.

Mai multe informații pe www.argentango.com.ar.

Ansamblul ArgEnTango este alcătuit din:

ANALIA SELIS. După bine cunoscuta carieră în muzica comercială, Analia își direcționează activitatea către muzica argentiniană autentică – tangoul. Cele două ediții ale turneului Vă place tango?, cât și proiectul de mare succes Tango Simfonic, sunt dovada clară că tangoul este viitorul Analiei, o exprimare artistică veritabilă a unui argentinian. www.analiaselis.com

RĂZVAN SUMA. Solist concertist al Orchestrelor Radio și profesor la Universitatea de Muzică din București, dezvoltă o perpetuă carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. www.razvansuma.com

MARIANO CASTRO. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro – în triplă calitate: interpret, compozitor și orchestrator – a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria Cel mai bun album de tango. Cu aceasta trupă, dar și în calitate de pianist și chitarist solist, are la activ peste 25 de turnee internaționale în Europa, Statele Unite, Canada și America Latină. www.marianocastro.ro

OMAR MASSA. Ambasador al muzicii lui Piazzolla pe marile scene ale lumii, alături de artiști precum Placido Domingo, Omar Massa este prezent permanent pe scene ale marilor orchestre din America, Europa și Asia. Omar este component și fondator al cvartetului de bandoneoane Quatrotango și este invitat frecvent pentru a susține masterclassuri în întreaga lume. Vine în România special pentru acest proiect. www.omarmassa.com

RAFAEL BUTARU. Concertmaestru al Operei Naționale din București, al Orchestrei Române de Tineret a României și al Orchestrei Simfonice Naționale Române, violonistul Rafael Butaru este o prezență constantă pe scenele muzicale naționale și internaționale. În calitate de solist și ca invitat permanent al Festivalului SoNoRo, a susținut concerte alături de muzicieni precum Gilles Apap, Daniel Rowland, Răzvan Popovici, Diana Ketler, David Cohen, Srdjan Vukasinovic și mulți alții.

Foto: Mihai Benea

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.