Turneul international „Stradivarius – ENESCU EXPERIENCE” la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-international-stradivarius-enescu-experience-la-sala-radio/

Violonistul ALEXANDRU TOMESCU va susţine marţi, 26 mai (19.00), la Sala Radio, alături de pianistul rus EDUARD KUNZ, recitalul de la Bucureşti din cadrul turneului internaţional „Stradivarius – ENESCU EXPERIENCE”. Turneul, aflat la a 8-a ediţie, este dedicat memoriei lui George Enescu, la 60 ani de la moartea artistului.

Un articol de Petre Ivan|22 mai 2015

Programul propus publicului de violonistul român, alături de pianistul Eduard Kunz, este unul special: cei doi vor prezenta, în premieră naţională, integrala operelor lui George Enescu pentru vioară şi pian.

Turneul a debutat în data de 3 mai la Sinaia, loc foarte drag lui Enescu, şi se desfăşoară între 3 mai şi 15 iunie, în 15 oraşe din România, Republica Moldova şi Franţa, unde cei doi muzicieni vor susţine concerte, dar şi o serie de conferinţe şi întâlniri cu tineri din licee şi universităţi.ENESCU EXPERIENCE

Totodată, această ediţie a turneului este dedicată unei cauze sociale şi de interes public – restaurarea Casei Enescu de la Mihăileni – Botoşani şi transformarea acesteia într-un centru cultural şi muzical internaţional.

ALEXANDRU TOMESCU a câştigat în 2013, pentru a doua oară, în urma unui concurs naţional organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, dreptul de a cânta pentru următorii 5 ani pe  vioara STRADIVARIUS Elder Voicu.

Folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, aceasta este considerată a fi una dintre cele mai frumoase şi bine conservate VIORI STRADIVARIUS din lume.

EDUARD KUNZ, pianist inclus de prestigioasa publicaţie BBC Music Magazine în topul celor mai buni 10 pianişti ai viitorului, îl însoţeşte pentru a doua oară pe violonistul Alexandru Tomescu în Turneul „Stradivarius”.

Foto: ENESCU EXPERIENCE , ALEXANDRU TOMESCU, EDUARD KUNZ – facebook

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.