Turneul “Muzica în Palatele României” debutează la Calafat
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-muzica-in-palatele-romaniei-debuteaza-la-calafat/

Miercuri 3 august, debutează ediţia a IV a a Turneului Naţional “Muzica în Palatele României”. Protagonist – Costin Soare, unul dintre cei mai valoroşi muzicieni români, cel care va propune la lăută şi chitară un itinerariu sonor care va porni din perioada Renaşterii şi va ajunge până în spaţiile sonore spaniol şi sud american ale secolului XX.

Un articol de Liliana Matei|1 august 2016

Iubitorii artei sunetelor se vor lăsa învăluiți de armonii imaginate de: Valentin Bakfark, John Dowland, Joan Ambrosio Dalza, Isaac Albeniz, Jorge Morel, Ariel Ramirez, Agustin Barrios-Mangore, Heitor Villa-Lobos și Francisco Tárrega.

Prima oprire din acest turneu extraordinar va fi: Palatul Marincu din Calafat, edificiu arhitectonic construit după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, renumit la începutul secolului al XX-lea în România, unde a mai proiectat și Palatul Regal din București, Biblioteca Centrală Universitară, Casa CEC de pe Calea Victoriei și Palatul Jean Mihail, actualmente Muzeul de Artă din Craiova. Constructorii palatului Marincu au fost italienii Pietro Adotti, Georgetti, Traunero, aflați sub supravegherea arh. Constantin Rogalski. Piatra de fundație s-a pus în toamna anului 1904, lucrarea finalizându-se trei ani mai târziu. Palatul a fost inaugurat cu mare fast în 1908, iar propietar a fost Ștefan Marincu, om bogat și primar al Calafatului în perioada 1911-1914. Palatul cu peste 40 de încăperi, desfășurat pe 3 niveluri, pe o suprafață de 8.333 mp, ca stil arhitectonic, aparține neo-clasicismului francez cu accente de baroc și roccoco și cu influențe ale arhitecturii românești de la începutul secolului al XX-lea. El se remarcă prin dimensiunile impresionante, dar și prin finețea detaliilor.

Turneul “Muzica în Palatele României”, organizat de Asociaţia Culturală “Pro Valores”, va continua apoi până pe 21 august 2016, în alte 10 spații încărcate de istorie și frumos, în locuri foarte spectaculoase, care vor oferi cu prilejul turneului o nouă atracție: Castelul Peleș (sâmbătă 6 august 2016, ora 16), Cetatea Prejmer (duminică 7 august 2016, ora 17), Castelul Károlyi din Carei (marți 9 august, ora 18), Castelul Nako din Sânnicolau Mare (miercuri 10 august 2016, ora 18), Cetatea Făgăraș (joi 11 august 2016, ora 19), Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia (duminică 14 august 2016, ora 12), Palatul Culturii din Iași (joi 18 august 2016, ora 18), Palatul Cuza din Iași – Muzeul Unirii (vineri 19 august 2016, ora 18), Palatul Sturdza de la Miclăușeni (sâmbătă 20 august 2016, ora 17) și Palatul Cuza de la Ruginoasa (duminică 21 august 2016, ora 12).

Costin Soare, născut în 1978, s-a impus în lumea muzicii clasice din România în dublă ipostază de interpret și pedagog al chitarei și lăutei. A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate; este preşedintele Asociaţiei Culturale Kitharalogos, inițiator și director artistic al Festivalului International “Serile de chitară”, ajuns în 2015 la cea de-a cincea ediție. Este profesor la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” şi profesor asociat la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

A absolvit cursurile de master ale Royal Scottish Academy of Music and Drama – Glasgow, UK, iar în anul 2008 şi-a finalizat studiile (“teacher training program”) la Universitatea de Educaţie (Departamentul de Muzică) din Sapporo, Hokkaido, Japonia, ca bursier al guvernului japonez. Apare frecvent în juriile concursurilor naţionale şi internaţionale din ţară, unde contribuie la descoperirea şi recompensarea tinerilor muzicieni. În 2013 şi 2014 a fost invitat ca profesor la cursurile de vară ale “Academiei Sighişoara”, iar în iunie 2014, în urma turneului de concerte și conferințe desfășurat în cinci orașe, a lansat CD-ul intitulat „Nocturne şi dansuri”, cu lucrări pentru chitară solo înregistrate în premieră la noi, aparţinând unor creatori ca: Bach, Britten şi Takemitsu. În anul 2015 a susținut Turneul Național „Armonii pascale”, împreună cu actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu. În luna iulie 2016 a fost profesor invitat al Academiei ICon Arts de la Sibiu.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.