Turneul național 100 x Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-na%c8%9bional-100-x-enescu/

Dirijorul Cristian Lupeş reface celebrul turneu enescian, într-un remarcabil concept de promovare a muzicii contemporane româneşti.

Un articol de Petre Ivan|21 august 2018

În toamna acestui an, nonconformistul dirijor Cristian Lupeș și Bucharest Festival Orchestra, prin Asociația Art Contact, propun publicului o inedită apropiere de muzica contemporană românească: Turneul național 100 x Enescu, un eveniment ce reface celebrul turneu inițiat și susținut anual, cu mai bine de un secol în urmă, de tânărul George Enescu, în scopul stimulării creației muzicale românești. 

Aflat sub semnul energiei, vigorii și sensibilității marelui compozitor, Turneul național 100 x Enescu se va desfășura în perioada 31 august – 8 noiembrie, la Tescani (31.08), Satu Mare (23.09), Oradea (24.09), Cluj-Napoca (25.09), Onești (28.09), Craiova (24.10), Sibiu (27.10) și București (23.10 și 08.11).

Director artistic și dirijor al Bucharest Festival Orchestra, Cristian Lupeș a obișnuit deja publicul cu aparițiile sale electrizante, atât la pupitrul marilor orchestre românești – printre care Camerata Regală, Camerata Dorin Teodorescu, Orchestra Națională Radio etc., cât și al celor din străinătate – Île-de-France, Paris, Berna-Elveția, Bamberg-Germania, Skopje-Macedonia, Grosseto și San Remo, Italia, dar și în cadrul unor manifestări artistice multimedia, pe care le concepe managerial și artistic.

Este, însă, pentru prima dată când inițiază și organizează un turneu național de promovare a muzicii contemporane românești, eveniment ce are ca parteneri Filarmonica Mihail Jora din Bacău, Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica din Sibiu, Biblioteca Municipală Radu Rosetti din Onești, Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, Filarmonica din Oradea, Muzeul Național Cotroceni din București și Universitatea Națională de Muzică București.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

O avanpremieră a turneului a avut deja loc la Artmark, în luna martie a acestui an, bucurându-se de un public frumos și numeros.         

Ideea Turneului național 100 x Enescu de promovare a muzicii contemporane românești în an Centenar, i-a venit lui Cristian Lupeș ca o continuare firească, la 100 de ani distanță, a turneelor pe care marele compozitor le susținea pentru a strânge fonduri și a oferi, an de an, Premiul Național de Compoziție „George Enescu“ celor mai talentați creatori români de muzică academică. În 1918, Premiul Național de Compoziție ajunsese la a cincea ediție. Era un premiu pe care Enescu îl înființase pe când era foarte tânăr (și pe care avea să-l organizeze, timp de mai bine de 30 de ani) observând amploarea pe care o luaseră, la vremea aceea, stilurile muzicale facile – romanțe, vodeviluri, operetă – și dorindu-și să stimuleze și să direcționeze creația muzicală românească spre Vest. 

„Am toată încrederea în destinele tinerei muzici românești“, mărturisea Enescu. „Avem talente destule, le-au lipsit numai încurajarea și prilejul să se manifeste. Această credință mi-o întăresc rezultatele obținute de la înființarea premiului meu de compoziție. E o adevărată eflorescență de talente.“ (George Enescu – Interviuri, vol. II, ediție îngrijită de Laura Manolache) 

Turneul național 100 x Enescu duce mai departe, astăzi, la un secol distanță, roadele eforturilor lui George Enescu, reunind în program lucrări semnate de laureați ai Premiului Național de Compoziție „George Enescu“ sau compuse de elevi ai acestora.

„Enescu și-a propus ca, din punct de vedere muzical, România să intre în Europa. Și a reușit. Ne vom reaminti atât de inițiatorul cât și de câștigătorii acestui demers salvator al muzicii academice românești, interpretând, în cadrul turneului, lucrări a trei compozitori români, creatori de școală și vizionari: Béla Bartók – poate cel mai atras compozitor de activitatea de culegere de muzică tradițională și folclor, pe care apoi a teoretizat-o și a introdus-o în propriile lucrări, Liviu Dănceanu – profesor al majorității muzicienilor din cadrul Bucharest Festival Orchestra, un mare compozitor dar și un scriitor și eseist al problematicilor muzicale teoretice și estetice și, nu în ultimul rând, George Enescu, vizionarul care a pus bazele compoziției românești de sorginte europeană.“ (Cristian Lupeș) 

Instrumentiștii Bucharest Festival Orchestra care vor însufleți concertele sunt: vioară – Diana Jipa, Cristina Pașa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian; violă – Emanuel Vots, Mădălina Penciu; cello – Bogdan  Postolache, Eduard Zecheru.

Programul concertelor Turneului național 100 x Enescu cuprinde:

Dansuri românești de Béla Bartók

5 of Millenium de Liviu Dănceanu

O reinterpretare originală a Octuorului lui George Enescu

„La vârsta de 19 ani, la care a compus Octuorul, Enescu aproape că nu avea timp de scris, pentru că era întotdeauna în turnee, întotdeauna de la un concert la altul. Absolvise Conservatorul de la Viena, se mutase la Paris. Era un cosmopolit. Un om care, la fiecare vizită în țară, locuia la Palatul Regal; un bărbat frumos, un bărbat inteligent și șarmant, un „rock star“ al vremii, iar muzica pe care a scris-o a fost întotdeauna înaintea timpului său.

Noi, în turneu, îl vom cânta pe Enescu exact cu această energie.“ (Cristian Lupeș) 

Turneul național 100 x Enescu va debuta vineri, 31 august, la Conacul Rosetti Tescanu – George Enescu, din Tescani, județul Bacău, iar după un periplu în 7 orașe ale țării, se va încheia, la începutul lunii noiembrie, în București.

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.