Turneul național 100 x Enescu, la București, în 23 și 28 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-national-100-x-enescu-la-bucuresti-in-23-si-28-octombrie/

După o lansare spectaculoasă, la Teşcani, la finalul lunii august, şi după un periplu în alte patru oraşe ale ţării, Turneul naţional 100 x Enescu, susţinut de Bucharest Festival Orchestra şi dirijorul Cristian Lupeş, ajunge luna aceasta la Bucureşti.Pe 23 şi 28 octombrie, publicul este invitat la concertele ce vor fi susţinute la Universitatea Naţională de Muzică şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române, parteneri ai turneului.

Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2018

Turneul național 100 x Enescu, de promovare a muzicii contemporane românești, este un eveniment ce reface, în an centenar, celebrul turneu pe care tânărul George Enescu îl iniția și susținea anual, cu mai bine de un secol în urmă, pentru a stimula creația muzicală românească.

Concertul din 23 octombrie, orele 19.00, de la Universitatea Națională de Muzică București, are loc în  deschiderea stagiunii NOI DĂM TONUL, a UNMB și este inspirat deUniCredit Bank.

 Concertul din 28 octombrie, orele 18.00, de la Muzeul Național al Literaturii Române, este un omagiu adus lui Liviu Dănceanu, compozitor, dar și eseist de o forță intelectuală aparte.

 Intrarea este liberă.

Programul:

Dansuri românești de Béla Bartók

5 of Millenium de Liviu Dănceanu

Octuor op. 7 de George Enescu

Instrumentiștii Bucharest Festival Orchestra care vor însufleți concertele sunt: vioară – Diana Jipa, Cristina Pașa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian; violă – Emanuel Vots, Mădălina Penciu; cello – Bogdan  Postolache, Eduard Zecheru.

 „Am gândit și pornit acest turneu acum, în an centenar, pentru că tot o sută de ani ne despart și de turneele pe care George Enescu le susținea în țară, pentru a strânge fonduri și a oferi, an de an, Premiul Național de Compoziție „George Enescu“ celor mai talentați creatori români de muzică academică. În 1918, Premiul Național de Compoziție ajunsese la a cincea ediție. Prin susținerea, cu eforturi proprii, timp de 32 de ani, a acestui Premiu, George Enescu a creat, practic, școala actuală de compoziție. Așadar, noi privim Turneul național 100 x Enescu ca pe o sărbătorire a unei nașteri.” (Cristian Lupeș)

Turneul național 100 x Enescu s-a desfășurat, până în acest moment, la Tescani, Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca și Onești. Urmează București, Craiova și Sibiu.

 

Foto: Turneul național 100 x Enescu – Stefan Neagu

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.

20
/07
/22

În perioada 20-22 iulie, se va desfășura pe coasta dalmată un festival original organizat și girat artistic de celebrul tenor, dirijor și compozitor de origine argentiniană José Cura, cu aportul a numeroși muzicieni români, mai precis Orchestra Metropolitană București și Corul artiștilor Operei Naționale București.

18
/07
/22

Peste 272.000 de participanți au celebrat muzica pe domeniul Castelului Banffy, la cea mai mare ediție din istoria festivalului

07
/07
/22

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediție a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator și modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar și fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenția spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.