Turneul „Pianul Călător” se desfășoară în aer liber
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-pianul-calator-se-desfasoara-in-aer-liber/

În cea mai lungă zi a anului, pe 24 iunie, pianistul Horia Mihail porneşte la drum în turneul său naţional pentru a zecea oară.

Un articol de Liliana Matei|19 iunie 2020

„Pianul călător” va cânta în 2020 în aer liber, online şi on air, pentru un public dornic de emoţie live după o primăvară îngheţată, pentru un public care aşteaptă ca muzica clasică să revină la viaţă. Horia Mihail va cânta din 24 iunie în întreaga ţară, cu un repertoriu marcând aniversarea Beethoven 250, pe clapele pianului călător.

Concertele vor avea loc între 24 iunie şi 5 iulie, în aer liber, în mai multe oraşe din ţară, unele dintre acestea gazde ale pianelor călătoare. Anul acesta, turneul „Pianul călător” a ajuns la ediţia cu numărul 10, aşa cum era poate greu de prevăzut atunci când a început totul, în 2011, pornind de la o poveste găsită în cărţile de istoria muzicii, cea a turneului lui Franz Liszt din 1846-1847 prin ceea ce avea să devină mai târziu România.

Începând din 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare puse la dispoziţie de Radio România, sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman, dar drumul lor a fost mai lung şi, uneori fără să se oprească mai mult de o seară, a trecut prin multe oraşe care încă au nevoie de piane de concert.

„Pianul călător a reprezentat practic o reinventare a mea din punct de vedere profesional şi nu numai, fiindcă, dacă îmi aduc bine aminte, în 2010, înainte de prima ediție a Pianului călător, aveam la activ un singur recital solo într-o perioadă de 10 ani, poate chiar şi mai mult de 10 ani. Așa că a fost în primul rând o provocare pe care am acceptat-o şi care s-a dezvoltat în timp într-un fel de a fi din punct de vedere profesional. Mai mult decât atât, Pianul călător a devenit un brand, apreciat de tot mai mulți oameni, lucru care m-a făcut să îmi dau seama că ceea ce facem este bine. Categoric a existat acel moment de creștere, plecând de la idee până la realizarea primului turneu. Până la urmă, turnee se tot fac și s-au tot făcut. Este vorba de un concept puţin altfel decât ceea ce făceau pianiștii sau muzicienii în general. Țin minte că în 2011, după ce am pornit împreună de la ideea călătoriilor lui Franz Liszt – comparația cu el este forţată, fiindcă Franz Liszt a fost şi va rămâne un nume de anvergură în istoria internațională a muzicii – am profitat de exemplul lui ca să aduc un fel de replică sau motivație pentru acel prim turneu. Apoi, lucrurile au venit oarecum firesc, având în vedere că am primit un feedback excepțional din multe locuri şi de la foarte multe suflete. Am înțeles că au nevoie de ceea ce fac şi am înţeles că prin ceea ce fac aduc bucurie unor oameni.”

În urma acestor turnee, Horia Mihail a publicat patru CD-uri la Editura Casa Radio, care reflectă orientările repertoriale prin care a trecut în turneul Pianul călător: Pe urmele lui Franz Liszt, 100 % Beethoven. Romantic sau albumul înregistrat alături de Orchestra Naţională Radio cu Beethoven, Rachmaninov, Lutoslawski.

Unul dintre cei mai dificili ani pentru comunitatea artistică mondială, anul 2020 este unul esenţial şi pentru turneul Pianul călător, iar faptul că ediţia a zecea se va petrece în aer liber este o declaraţie de rezistenţă în faţa presiunilor cărora le sunt supuşi artiştii şi mesajul lor de speranţă în vremurile pe care le trăim.

Ediţia a 10-a

Beethoven 250

Miercuri, 24 iunie – Caracal, Parcul Constantin Poroineanu

Duminică, 28 iunie – Alba Iulia, Piaţa Cetăţii

Luni, 29 iunie – Deva, Esplanada Pro Arte plein air a Colegiului Naţional “Decebal“

 

Miercuri, 1 iulie – Bucureşti, Sala Radio, EXCLUSIV ON AIR şi ONLINE pe Radio România Cultural şi Radio România Muzical

 

Joi, 2 iulie – Sibiu, Esplanada Sălii Thalia

Vineri, 3 iulie – Bucureşti, Grădina cu Filme – Cinema & More (CREART)

Sâmbătă, 4 iulie – Tulcea, Casa Avramide

Duminică, 5 iulie – Constanţa, Parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”

Program muzical

Ludwig van Beethoven

Sonata pentru pian nr. 14 op. 27 nr. 2 în do diez minor „Sonata lunii” – partea I

Sonata nr. 21 pentru pian op. 53 “Sonata Waldstein”

32 Variațiuni în do minor pe o temă originală WoO 80

„Für Elise” bagatelă pentru pian în la minor WoO 59

Foto: Virgil Oprina

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.